Cînd am început să citesc (despre) teatru, prin deceniul șapte, în România toate teatrele erau de stat. Așa se și numeau, majoritatea: Teatrul de stat din orașele X, ori Y; Teatrul de stat de Operetă. Firma era discutabilă, deoarece toate fiind de stat, precizarea devenea inutilă. Scăpau Bulandra, Naționalele, Comedia și cele muzicale, ori pentru copii.
Dar lumea, lumea de dincolo de lumea noastră, era dominată de mișcări antemergător-alternative: Living, Open, El Campesino dădeau un nou imbold trupelor etatizate, deschideau noi orizonturi, propuneau alte stiluri de joc și spații teatrale. Grotowski, Barba, Brook, Mnouchkine, mai tîrziu Wilson, începuseră să ofere modele alternative. Teatrul …plin, ceda încet, dar sigur, Teatrului gol. Tradiția nu dispărea, firește, dar era concurată de inovația avalanșantă.
Se încercau și la noi, timid, cvasi-experimente ca Teatrul de cameră, de cafenea, atelier, work-shop, sunet și lumină, non-verbal…
După 90 mișcarea s-a amplificat și astăzi avem, pe lîngă Festivalul național de teatru, un Festival al teatrului independent. Personal, am montat la trei teatre de proiect/independente și o voi mai face, chiar în toamnă. Acestea degajă, de cele mai multe ori, un aer proaspăt, ingeniozitate, tinerețe. Chiar, cîți actori tineri ar juca, dacă n-ar exista aceste locuri binecuvîntate?! (ca profesor, nu pot să nu mă gîndesc și la acest aspect).
Teatrul MASCA, pe care-l urmăresc încă de la înființare, a fost unul dintre primele, în România, care a inovat: Commedia dell Arte updatată, teatrul la metrou, teatrul cu statui vivante, păpușile-gigant, Caragiale non-verbal…și desigur, lista ideilor primenitoare rămîne deschisă. Conform numelui, a repus în drepturi masca (element paradigmatic care cere nu doar vocație, ci și studiu; eram la Chișinău anul trecut, cu un spectacol al masteranzilor noștri de la Galați: și am participat la un work-shop al lui Mălaimare pe tema măștii. Am admirat pasiunea lui față de această supra-față a actorului, modul exhaustiv în care o cunoaște și stăpînește. Și am rămas îngîndurat, după ce o studentă a refuzat să-și aplice masca pe obraz, de frică. Îi era teamă de mască! Nu voi uita niciodată această întîmplare!).
La aniversară, urez Teatrului MASCA (precum și celorlalte trupe de teatru alternativ) suflu longeviv, tinerețe fără bătrînețe și inspirație fără de moarte!
Bogdan ULMU
Iași, mai 2015