Toma Hogea, poet ? De ce nu! În fond, ce-i actorul, dacă nu un poet al scenei?!
Versurile lui dovedesc o temeritate a filosofării, în registru candid. O spaimă de ratare – a vieţii şi a rolurilor ; în el , în creator, se ascunde un ce lebru personaj din Cehov, care se autointitula, ironic, l’homme qui a voulu. Şi prin această carte, Toma vrea mai mult decît să vrea. Îşi clamează fragilitatea, de multe ori emoţionant, „noaptea, cînd e totuşi zi” şi „cuvintele au murit mai demult”.
Îi doresc să reînvie, în continuare, cuvintele.