Amicul şi colegul Horaţiu Mălăele mă invită să văd ultima sa premieră la Teatrul de Come die: Poiana boilor. E un coupé Cehov – Ursul & Cerere-n căsătorie. E Anul Cehov şi e normal ca teatrele să-l omagieze pe mereu contemporanul clasic.
Spectacolul e bun, cu sclipiri actoriceşti remarcabile, cu o minunată economie de efecte (deco rul, costumele, muzica, luminile – esenţializate) şi cu unele accente regizorale surprinzătoare – în sens pozitiv ( şi machiajul joacă, aici, cu…talent!). E clar că virtuozitatea actoricească a celor pa tru interpreţi i se datorează, în bună parte, actorului Horaţiu, dublat de regizorul Mălăele.
O văd prima oară pe Delia Seceleanu : excelentă! (chiar dacă într-o secvenţă se mîţîie, alintat, şi nu o prinde). Pe Racoţi îl ştiu de-a viaţă : începe bine, scade puţin la mijloc, apoi termină iarăşi bine, sus. Trecerile de la DA, la NU, sunt marcate cu mult haz. Are şi un costum năstruşnic – nu doar el! (autoare – Janine, care-i face Deliei două rochii impecabile ). Bun, mai ales în prima parte, în „ urs” , Şerban Georgevici.
Dar revelaţia montării, cred, rămîne Dragoş Huluba. Extraordinar interpret! Un Marinuş Mo raru tînăr şi cu un joc de-o formidabilă discreţie! Un zîmbet timid, inteligent, un zîmbet păstrat cu mare subtilitate, chiar şi cînd eroul, la figurat, NU zîmbeşte. O rară delicateţe a jocului demons trează tînărul interpret ! A fost o încîntare să-l cunosc, pe scenă, datorită şi celui care are din nou încredere în el, Mălăele…
¤
Presa noastră, dornică să preia imediat, orice titlu de senzaţie, scrie că într-un teatru german, fiindcă se joacă un text despre un explorator mort de frig, în Groenlanda, spectatorii vor urmări tex tul în…saci de dormit, să simtă şi ei ce-i acela frig! ( în paranteză fie spus : unul dintre studenţii mei din anul întîi, dintr-un motiv neimportant acum, a fost arestat ; cum un asistent s-a dus la peni tenciar, să repete cu el Iuda de L.Andreev, ei bine, nu peste multă vreme, a apărut pe toate posturile tv , precum şi în toate ziarele centrale, sub senzaţionalul titlu Un deţinut pe scena teatrului Nottara ! Lucrul ar fi firesc, poate, dacă presa scrisă şi posturile radio-tv s-ar ocupa, cu tot atîta interes, şi de colegii deţinutului, studenţii normali, care au chiar mai mult talent şi fac lucruri mult mai intere sante ; dar deh, aceştia au ghinionul de-a fi în libertate, deci devin banali, săracii!).
Revenind la publicul care dîrdîie în Germania, complice la tremuratul exploratorului decedat cu şapte decenii în urmă : ideea nu-i rea! Ea ar putea fi extrapolată, deci, şi-n cazul altor piese : spre exemplu, dacă e un spectacol dedicat nudiştilor de la Doi Mai, spectatorii n-ar fi rău să urmă rească montarea complet dezbrăcaţi ; o dramatizare a Celor trei muşchetari ar putea să ofere la in trare, iubitorilor lui Dumas, săbii :cînd D’Artagnan & his boys se duelează, pe scenă, n-ar strica să se pălească-n sală şi reprezentanţii publicului, să vadă şi ei ce greu le era spadasinilor ; în fine, dacă vorbim despre evreii gazaţi în lagărele de concentrare, te pomeneşti că-i vine vreunui director ( de scenă) ideea să-i pună şi pe spectatori cîteva minute, sub duşurile prin care iese gazul letal, spre – a se convinge că holocaustul a existat … ş.a.m.d.
Că-n fond, teatrul e şi un domeniu al RISCULUI, nu?!…
¤
Citesc cu o palidă uimire ( că-n fond, nu mai avem energie să ne mirăm, în mileniul trei, chiar deloc! ) că Shakespeare e expurgat din programele universităţilor nord-americane din cauza…” fa locraţiei eurocentriste” pe care o demonstrează periculoasele lui texte. Dacă vreun profesor neins pirat însă, vrea să vorbească studenţilor despre Regele Lear, atunci musai să precizeze că tragedia e o simplă critică economică a Angliei secolului XVII ! Hm…
Da’ de ce să mergem aşa departe, cînd englezii au declarat că şi…tradiţionalul om de zăpadă, devine inoportun de sărbători, din cauza conotaţiilor sale sexiste! Aferim, bre!…
Bogdan ULMU
( martie 2004 )