Citesc în revista 22 un fragment dintr-o viitoare carte a lui Pintilie; aici, despre cele două montări americane ale sale, cu Tartuffe. Spicuiesc, din cele două pagini de revistă, cîteva paragrafe, teribil de interesante :
L.Pintilie : „Nici un act sexual live arătat azi, 2003, pe scenă, nu echivalează cu îndrăzneala scenei erotice dintre Elmire şi Tartuffe din 1669, cu Orgon voyeurist, ascuns sub masă. De ce stă oare Or gon aşa mult, sub masă?”.
Washington Post din 8 aug. 84 scrie despre montarea lui L.P. :”…Pulsează de o nebunie marat-sade-iană, îmbinată cu sexualitatea unei reviste pornografice şi cu o impresionantă viziune despre putere, pe care însuşi Machiavelli ar invidia-o.”(David Richards). […] Spectacolul cu Tartuffe de la Arena Stage detonează o tonă de TNT dramatic!”(15 mart.85)..(p.s. : Pint. a făcut piesa , prima dată ,la Minneapolis). „Îndrăzneala lui lasă urme pe podea!”.
L.Pint. : Prima spaimă, montînd piesa : cea de a fi spionaţi! Tartuffe de la un capăt la altul, e îmbibată de obsesia şi mitologia secretului. Există 8 situaţii în piesă în care personajele sunt – sau cred că sunt – spionate de cineva. Suntem în plin Orwell…1984!( L.P. e mulţumit că teoreticienii au observat balansul lui între viziunea orwelliană şi bufonada molièrescă). Servitorul( Laurent), spionul regelui, îl doboară cu un glonţ, pe Tartuffe, în final.(!).El nu plăteşte fiindcă e ticălos, ci pt. că e imperfect în tică loşia sa! (zice L.P.).
Ca în Teorema, Tartuffe instalează în casa lui Orgon o sexualitate difuză, passoliniană, în care nu există categorii sexuale şi în care fantasma homosexuală nu e decît una dintre multele pe care el vrea să le elibereze.(L.P.) Scena de sub masă e înspăimîntătoare! Nu e vorba de seducere, ci de viol (consimţit).În plus, intră şi servitorul lui T. şi se face violul în 3!( eroina nu se poate opune!).Ea chiar îi face semn lui O. să nu iasă de sub masă, excitată de ceea ce-i face servitorul/ L. şi de puterea exercitată de T.
Finalul? Se dărîmă tot teatrul, pereţii scenei şi ai spaţiului în care erau spectatori, ies la iveală MAŢELE scenei şi se aude elicopterul, pe replica molièrescă, dar atît de americană „stay right where you are!”…Servitorul/ Laurent = în final , noul Tartuffe, dar nu-n costum de preot! (subl.n.,BU)
(apărut în avanpremieră în rev. 22, 9 sept. 03)
¤
Fata marelui Ionesco povestea un fapt care, desigur, ne reaminteşte epoca de dinainte de 89, la modul dezagreabil : în 1948, marele dramaturg e sunat de cineva din România şi e anunţat că a fost condamnat la 7 ani de închisoare, pentru trădare de patrie. Aflînd sentinţa, autorul Rinocerilor a spus, cu tîlc :”Ei m-au condamnat, ei fac închisoare! Eu am evadat ; ei, nu!”…Chiar aşa!
¤
Cocteau, despre Maeterlinck :”Este clar că era locuit de un înger!” Ce frumos, să fii locuit de îngeri…nesperată şansă!
¤
Citesc o cronică la spectacolul Operei din Seul cu Aida, din care aflu că în distribuţie au fost in cluşi…cai,cămile,dromaderi şi elefanţi. Îmi aduc aminte şi de unele montări naţionale în care au jucat, cu talent, ori fără, cîini, pisici, cai, găini, curcani, capre. Eu însumi am comis gogomănia de-a” distribui” o găină într-un Caragiale – dar măcar aveam scuza că mă aflam la începuturile meseriei…
A apela la animale vii pe scenă = a nu avea încredere în talentul actorilor. Fiindcă, aşa cum zice o vorbă nescrisă a meseriei noastre, moştenită din străbuni, fereşte-te de animale şi copii, pe scenă : fac o concurenţă neloială! „Omoară” tot în jur.
Eu aş adăuga, după ce-am văzut în exces aceste lighioane, pe scenele noastre, în ultimii pai sprezece ani, şi…femeile goale!
Bref : să ne limităm la actori ; şi la elemente de butaforie, care sugerează mult mai artistic, cei mai buni prieteni ai omului.
(2003)