După ce, o viaţă întreagă mi-am dorit să lucrez într-un teatru( am şi fost angajat în teatru, ca regizor, două decenii!) iată că, de patru ani încoace, de cînd sunt titular-uni versitar, încep să mă bucur că trec prin instituţiile de spectacol numai în calitate de co laborator!…
Nu vreau să-mi amintesc acum, mizeriile pe care le-am trăit, periodic, printre actori şi funcţionari artistici ; dar numai anul acesta, într-o singură lună, stînd într-un teatru din vestul ţării, am asistat la următoarele situaţii incredibile ( şi incalificabile!) : o regizoare mă sună din Germania să mă întrebe dacă vin ca martor la procesul pe care vrea să-l deschidă directoarei teatrului ; un actor, dat în judecată de sunetist, mă întrea bă şi el dacă vin ca martor al lui, la proces ; un director din sudul ţării, aflat lîngă mine, întîmplător, mi se plînge că două actriţe cer demiterea lui fiindcă şi-a adus amanta în tea tru şi i-a mai dat şi rolul principal ; soţia directorului adjunct sună noaptea, la ora 3 şi-n treabă pe un om „de încredere” din interior, dacă soţul ei trăieşte cu contabila-şefă ; di rectoarea mi se plînge că soţul ei umblă după o tînără regizoare, pe care a făcut prostia să o aducă în instituţie ; un actor zice că acceptă să fie dublură la X, dacă-i garantez că el dă premiera ; şi culmea culmilor, ia foc secretariatul instituţiei şi cîţiva vindicativi de vocaţie cer…arestarea directoarei, deoarece sigur ea a dat foc, ca să dispară unele hîrtii compromiţătoare! Of!…
¤
Mircea Ghiţulescu scrie, într-o cronică la Uitarea lui G.Banu, că de multe ori a visat că era actor şi şi-a uitat rolul.
Nu mă miră : eu am coşmarul acesta cam o dată pe trimestru. În plus,la fel de des, visez că sunt exmatriculat din Institutul de Teatru…ori, că în seara premierei, nu am terminat spectacolul! Sau că vin criticii şi pleacă, dezamăgiţi, de la premieră…Brrr!
Coşmarele astea nu s-au plictisit să se lase găzduite de subconştientu-mi anxios!?
¤
Văd, nu prima oară, un film american în care apar şi două-trei personaje de o rigine română. Unul din ele e interpretat de un actor care mi-e teribil de cunoscut – deşi nu l-am mai văzut de mult; şi nu l-am văzut vreodată pe peliculă…
După ce-mi forţez memoria, găsesc explicaţia : este Roberto T. Duinea, fost fi gurant la Botoşani, prin anii 75-80.
Am mai avut acest şoc , de cîteva ori : într-un film de mîna a doua, american, l-am recunoscut, fără greutate, pe Const. (Nicu) Brînzea, cu care am lucrat cîndva la Brăila ; iar într-o peliculă franceză – nici ea importantă – l-am privit, vreo trei minute, pe Dumi tru Furdui – tot într-un rol episodic. Ciudată senzaţie! Complicat de descris…
¤
Să nu crezi în coincidenţe (semne, afinităţi, chemări)! Marele regizor Harag, după ultimul său spectacol, cu Livada de vişini, moare…în ziua în care se născuse Cehov! Hm…
¤
Cînd sunt întrebat dacă nu m-am plictisit muncind, răspund cu paradoxul lui Bau delaire :” Muncesc nu din dragoste de muncă, ci din disperare. Şi pînă la urmă, munca e mai puţin plictisitoare decît …distracţia!”.
Dar ca să înţelegi asta, trebuie să fii condamnat la neodihnă. Avînd atuul lipsei de glorie. (2003)