Haz de necaz
.Carte frumoasă! (etc.)…
Deşi toţi editorii se plîng că nu-şi scot banii, iar toţi autorii – că nu mai pot trăi din scris ; deşi cititorii se vaită că au devenit insuportabil de scumpe cărţile, iar difuzorii urlă că dau faliment ; deşi anticarii gem de supărare că nu pot mînca o pîine din negoţul cu terfenoa ge literare, iar clienţii acestora înjură mărunt văzînd preţurile puse pe ultima copertă, în ciu da internetului şi a cărţilor electronice, în ciuda sărăciei generalizate, ei bine, şi azi, româ nul, citeşte pe rupte şi cumpără cărţi cu o periodicitate garantată! Bibliotecile abia fac faţă so licitărilor. Toţi înjură, dar toţi care pot, care au ce spune (chiar şi unii căzuţi ocazional pe te renul literaturii!) editează. Volume bune sau mai puţin bune, aspectuoase sau mizere, iefti ne sau scumpe, utile sau nu, amuzante , profunde, de specialitate, manuale şcolare, cărţi de bucate ,poliţiste, de educaţie sexuală, de paranormal ş.a.m.d. umplu rafturile librăriilor şi tej ghelele buchiniştilor, oferind pasionatului de carte cît nu poate cumpăra într-o viaţă! E bine. Chiar dacă nu mai îţi permiţi să cumperi ca-nainte, tot găseşti soluţii, dacă vrei cu-adevărat. Şi tot vii măcar cu un volum nou, acasă, în fiecare lună…
Aceste truisme mi-au fost declanşate de privirea unei pagini de revistă cu caricaturi pe tema cărţii (trebuie spus că e vorba de una din cele mai elegante reviste de cultură, Arhipe leag, care apare la Deva, prin efortul conjugat al scriitorilor Radu Ciobanu şi Dan Câm pean).Aceste interpretări grafice, mi-au amintit de multele citate & versuri pe tema lecturii, a fetişizării slovei tipărite. Dacă voi comite impardonabilul gest de a rezuma , într-un rînd , fie care lucrare din acea pagină, mi se va fi iertat gestul : e motivat de faptul că expoziţia respec tivă nu a fost văzută de cititorii mei! Aşa că…
Într-una din gravuri, dintr-un volum hiperbolizat, deschis,printre rîndurile tipărite, se vedea…triunghiul sacru,cu ochiul sfînt înscris în el – simbol la care un cititor de pe mar ginea cărţii se căznea să ajungă(morala n-o mai subliniez,fiind transparentă).Din alt masiv op ieşea un semn de carte lung, ca un covor roşu,care curgea peste dimensiunile foilor,la capă tul căruia cititorul îşi lăsase, ordonat, pantofii. Altă propunere : un ins îşi făcea siesta,pe sca un,încă la masă, în faţa unei „carcase” de carte,în interiorul ei existînd un tacîm care nu mai avea ce transporta (iarăşi, mesaj uşor de descifrat).Într-altă lucrare,un ins se suise pe scăunel ,sub o…spînzurătoare,dar nu ca să-şi ia viaţa, ci fiindcă numai acolo găsise un bec la lumina căruia putea citi! Asemănătoare întru-cîtva,alta ne arăta o coadă lungă,lungă, făcută la un chioşc luminat, în interiorul căruia cel favorizat putea lectura un volum captivant. Minunată e şi grafica unui sîrb care ne arăta un pici încercînd să deschidă, cu teamă, o carte supradi mensionată : pe pereţi apar, deodată, două umbre terifiante!
Dar poate cea mai frumoasă lucrare din această pagină dedicată fascinaţiei & puterii scrisului este cea semnată de rusul Drozdov : un sinucigaş , pe malul apei, şi-a făcut greutăţi (de tras ulterior la fund), din două pachete de cărţi, în timp ce un altul, din aceleaşi volume, şi-a confecţionat…aripi, cu care zboară pe deasupra deprimatului!
Fie lumea cum e ea, nu se poate dispensa de carte! Precum acei navigatori, care-n nopţi le ceţoase, cînd nu vedeau farul, se ghidau după… lampa la care scria Flaubert!Nu există motiv plauzibil,pentru care un adevărat intelectual să poată renunţa la cărţi.Şi asta nu de ieri,de azi,ci de vreo trei milenii încoace…