Editura Ars Longa parcă mi-a ghicit gîndurile: de trei ani, de cînd frecventez restaurantul brăilean Terente, mă tot întreb de ce nu apare și o carte cu bucatele minorităților conlocuitoare.
Acolo, la Terente, găsești în meniu bucate ale acestor naționalități, excelent gătite. Ei bine, acum avem această carte și puteți să vă documentați, și inspirați, dragi gospodine, spre plăcuta surprindere a gospodinilor…
Vreau să vă reamintesc că-ntr-una din cele mai jucate piese de teatru – Take, Ianke și Cadîr – găsim, pentru prima oară în literatura română, trocul culinar: primii doi eroi fac schimb de bucate (Take oferă tocăniță de purcel și primește știucă umplută). E un exemplu de pașnică viețuire și toleranță inter-etnică.
Cît despre mitul bucatelor naționale…oho, cine va citi prezentul volum va realiza că, așa cum susțin eu de peste două decenii, bucătăria românească este una a adaptărilor și asimilărilor, nu a originalității declarate. Chinezii au peste 9.000 de feluri de mîncare naționale; francezii se laudă cu 365 de tipuri de brînzeturi; noi…ne mîndrim cu talentul de-a găti și inova. Și de-a descrie culinăritul, apetisant, ca-n Manuscrisul brâncovenesc, în Bucatele cercate de Kogălniceanu și Negruzzi, ori în cărțile lui Păstorel, Sadoveanu, Vasile Voiculescu, Mihail Sevastos, Radu Anton Roman (care mi-a fost coleg de rubrică, în tinerețe, la România literară), chiar și…Bogdan Ulmu.
Totdeauna m-a consternat replica anumitor harnice împărătese ale cuhniilor: „nu știu ce să mai gătesc!”. Cartea de față, poftim, oferă sugestii. Destule. De altfel, dacă punem cap la cap cărțile de gastronomie apărute-n lume, vom vedea că Șeherazada, pe lîngă povești, poate oferi în fiecare zi și-o altă delicatesă.
Din rețetele bucătăriei elene (cu care se deschide olfactivul op) aș încerca ceva migălos, dar sigur emitent de delicii – curmale umplute cu urdă și miere.
Din cea evreiască, sar peste știuca umplută (care cere timp, deși efortul merită!), sar și peste humîntașul care-mi aduce aminte de Purim (și care are forma tricornului lui Haman!), și m-aș opri la ceva incredibil de simplu: cvasul. Nu știu de ce vara, pe caniculă, niciun negustor nu s-a gîndit să producă bragă și cvas, minunate în acest anotimp…Și se prepară atît de simplu! Și atît de ieftin!
De la armeni vă propun dolma: e minunată! Și nu dificilă de executat. Desigur, la finele mesei, dacă găsiți, nu ratați celebrul coniac Ararat! (și acum simt în nări aroma cafelei proaspăt rîșnite, din magazinele armenești! Secretul era ca-ntotdeauna să se bage-n mașinile de aramă și-un bob de năut!).
La ucrainieni aș selecta minciunelele, pe care nu le-am mai gustat din vremea copilăriei: și doar o să vedeți, citind rețeta, că nu-s greu de făcut! Iar cititorii care vor să se inițieze, vor afla că borșul, celebrul borș românesc, este de fapt…ucrainian și vine chiar de la cuvîntul sfeclă (borș, în originar).
Dar, că tot vorovirăm de copilărie, mi-a stîrnit nostalgii mîncarea de castraveți murați (din rețetele ruso-lipovenești): unde-s vremile d-anțărț?!
Rețetarul se încheie cu propunerile țigănești: aici delectabil este stilu în care-s redactate, amuzant/oral: „ce să pune înăuntru, mo? Se șparlesc 17 ouă d-alea de casă dă pă unde să găsește, 25 linguri de zahăr găsești prin vecini, 9 linguri de făină de la moara aia unde e morarul chior” ș.a.m.d.
În rest, pofte bune, hăpăitori dumneavoastră!
Bogdan ULMU
Iași, septembrie 2015, pe la ora șprițului rece…