Dragi consumatori, bulimici, mîncăi, nehaliți, hrănaci, disperați, îngrețoșanți și …inestimabili gourmets,
fiindcă va fi Ziua României, în curînd, mă simt obligat ca azi să vă propun un meniu festiv. După ce o să-l citiți, n-aveți decît trei alternative:1) vă împușcați; 2) faceți un împrumut la Bancă; 3) cîștigați la loto. Căci de evitat, în timpul vieții, n-aveți cum…
Ergo, cum ar începe el? Aproape banal: cu un aperitiv format din cașcaval de oaie (galben și brumat); ouă de prepeliță fierte moi, cu muștar, oloi de măsline, piper alb și curry; prosciuto crud și fraged; șoric moale, bine pîrlit la paie, alăturat unei cepe roșii, lunguiețe, spurcată cu sare mîșcată; pastramă trandafirie de ied, ori măcar de vită; brînză-n coșuleț de brad, afumată; babic picant și, firește, ca să nu ne fie greață, o țuică tulbure de prună, cu miros izbăvitor de sîmbure spart….
Continuarea? Fel principal: piciorușe de porc în piftii limpezite, usturoiate și drese cu hrean în oțet; cîrnăciori de Pleșcoi, sfîrîind; mămăliguță aburindă și tăiată cu sfoara; piept fraged de clapon, dansat în untură de gîscă, cu murături asortate, care-ți pocnesc între dinți, stropind mesenii megieși…
După ce vă hodiniți cam 3 litri de roze, treceți la supliment: ciorbă de ciocănele (exact ca aia de burtă, dar făcută din gioale de purcel); momițe timide de cocoșei; costițe de rîmător sfîrîinde; și alături, un morman de cartofi fierți (piure), dați prin brînză de burduf și ceapă rumenită; cu salată de varză murată și fructe murate; cu vinuri groase, tari, însoțite de salvatoare ape cu gaz…
Supliment de rezervă: cui nu-i convine ce-am scris puțin mai sus, să nu se grăbească să mă-njure. Dau aici variantă: somn la grătar cu lămîie, raci stacojii scoși în sos de bere, burți de crap pe grătar, ori în saramură, șalău bonne-femme cu whisky sauce, icre de știucă, ori bobițe roșii de Manciuria.
Finalul (care încununează inclusiv opera gastro): camembert cu ananas, parfe, trabuce, cafea gingirlie.
Cine crede că-i scump, să nu abandoneze ideea: am calculat, pentru dumneavoastră – cu 300 de lei mîncați bine, și încă lucrari variate, de calitate, cum merită cititorii mei.
La mulți ani!
