Azi, scriu ultima filă din serialul dedicat antologiei Ioanei Pârvulescu (care are titlul…din titlu). Scriu cu plăcere, fiindcă am de comentat cel puțin o intervenție savuroasă. Dar să le luăm în ordinea din volum.
Tania Radu propune bucate reținute nostalgic, din copilărie, de la bunici, de la părinți (în treacăt fie zis, majoritatea creatorilor prezenți aici pornesc amintirile culinare din primii ani de viață). Ea propune lucruri simple, aproape banale – dar de cîte ori nu ne-a fost poftă de ceva uluitor de simplu și incredibil de apetisant?!(vezi aici, confesiunea Adrianei Babeți, spre exemplu, în care celebra pită cu unsoare și paprică devenise, în cartier, printre copii, un titlu de glorie și autoritate!). La fel, autoarea rememorează, ca pe niște madlene proustiene, Tortul din mai nimic, Oul frecat, Grîul cu lapte și Turta de mălai.
Foarte personal și chiar seducător e scris articolul lui Radu Paraschivescu. A tratat oferta ca pe o proză, nu doar sub specia memorialistică. Autorul precizează că-n orașul natal, Lugoj, „era șic să ai relații cu niște francezi”, deoarece bisericile fuseseră ridicate de nemți, înjurăturile sunau românește, „iar comerțul clandestin se făcea cu unguri și cu sîrbi”. Rețetele sunt mai elaborate decît în alte pagini, par snoabe, fără să fie, iar vocabularul este cel puțin trilingv! Rețin, firește, sofisticării ca Gratin de andive cu jambon și sos Mornay,ori Terrine de crêpe aux oranges (cea mai lungă rețetă a antologiei: are două pagini!).
Pagina mea preferată din carte este, surprinzător, poate, cea iscălită de distinsa traducătoare Antoaneta Ralian.Pe lîngă precizarea importantă „cartea Sandei Marin și-a pierdut identitatea de îndrumar și a devenit un simplu obiect indispensabil – sandamarinul meu”. De altfel, această Biblie a bucătăriei naționale, apare des citată în Intelectuali la cratiță!
În altă ordine de idei, autoarea mă tușează și printr-un pasaj …terifiant (am glicemia prea mare!): „Au intervenit, ineluctabil, perfidele restricții medicale. Tot ce-i bun e rău și viceversa”.
Dar punctul forte al contribuției doamnei Ralian este o amintire dintr-un Revelion petrecut la hotelul Aro din Brașov. La masa principală se așezase Gheorghiu Dej cu suita. Fata lui, Lica, zice memorialista, „avea un cap frumos, cu ochi negri, superbi, plantat direct, fără gît, pe un trunchi bondoc, înșurubat la rîndu-i pe niște picioare de Toulouse-Lautrec. Cînd dansa cu soțul ei, aveai impresia că dansează în genunchi”. Interesant! Nu mai puțin acroșante sunt și rețetele traducătoarei: Salată de andive Gheorghiu-Dej (sic!) și Madlene.
Articolul lui Andrei Pleșu l-aș fi vrut mai amplu. Doar e cunoscut apetitul filosofului pentru bucatele alese, cultura lui în domeniu, și ironia-i suverană. Oricum, m-am delectat cu reflecții cvasi/ amuzante, precum „feminismul e o metafizică a incompatibilității dintre cratiță și carieră”. Ori, complementar: „multe cariere seamănă a mîncăruri ratate”. Ca rețetă, Pleșu ne propune Paște cu salvie a la Horia Bernea. Se putea să-și uite prietenii?!
Cu varii inflexiuni etnice este gîndit și meniul Gretei Tartler; el e adoptat de la prințul Henrik al Danemarcei (francez, altfel!): creier de căprioară pane, supă imperială de ciuperci de pădure, croque-en-bouche de creveți cu cimbru și tarhon, dovlecei umpluți cu somon și anghilă fumée, fazan en papilottes, multe feluri de brînză și vin”.
Vlad Zografi vorbește de originea sa albaneză și propune plăcinta cu praz, așa cum o făcea bunica lui.
Antologia merită citită, recitită și chiar…gătită! Pofte bune!