Cînd am scris cărţile dedicate lui Caragiale sau Creangă, am pornit de la Călinescu. Mi s-a părut că acolo, în Istoria…sa e omul; că de-acolo-ncepe să se contureze personajul. Fiindcă, precum conu’ Iancu, ori Nică, şi Bazil este şi personaj, nu doar creator de personaje.
Alecsandri are multe puncte comune cu…Chiriţa sa ! Parafrazîndu-l pe Flaubert, ar putea spune şi el, Chiriţa c’est moi! Pornind chiar de la vîrstă : isprăvniceasa nu dorea să se afle cîţi anişori ( primăveri, evident, doar primăveri!) are; confuzia planează şi asupra creatorului ei: s-a născut pe 14 iunie 1818, ori la 21 iulie 1821( rar o imprecizie atît de extinsă cronologic!) ? Cine poate preciza data exactă e venirii sale pe lume?). Călinescu – ba chiar şi noi – înclinăm totuşi spre a doua dată.
Viaţa i-a fost liniştită şi plină de bucurii – ca şi a cucoanei Bîrzoi. A avut bani, moşii, foncţii – ca şi-n cazul cuplului Bîrzoi.
Dar mai ales a voiajat! (visul mamei lui Guliţă). Nu cred că există, în literatura naţuională un literat mai …privilegiat ( scuzaţi gradul de comparaţie!) decît Bazil – din acest punct de vedere. Ameţeşti nu trecînd pe unde a trecut autorul, ci doar înşirînd plimbările lui prin lumea asta „necuviincios” de largă!
Să rezumăm cu dese oftaturi, trecerea prin lume a navetistului moldav, de la tinereţe, pîn’ la bătrîneţe : Paris – Lyon – Marsilia – Livorno – Roma – Veneţia-Florenţa – Bologna – Lemberg – Civita Vecchia – Viena – Bosfor – Constantinopole – insula Prinkipo – muntele Boulgourlou – Smirna – Triest – Avignon – Napoli – Palermo – Arles – Biarritz – Toulouse – Nime – Tanger – Tetuan – Algesiras – San Rocco – Madrid – Sevastopol – Torino – Cernăuţi – Nisa – Dieppe – Dresda – Milano – Monte Carlo – Genova – Montpellier – Aix le Bains …În multe din aceste locuri, poetul & dramaturgul a trecut de mai multe ori, în infatigabil/turisticu-i imbold.
Ca şi Bîrzoi, clasicul nu era insensibil nici la chemarea gastronomiei : în prima vizită-n Italia deprinde, din limba lui Dante, minimul necesar cererii unor …porţii de macaroane; ajuns, prima oară-n Turcia, are grijă ca din vocabular să nu lipsească termeni precum pîine (ecmec) şi apă (sa) ; la Veneţia, ne spune acelaşi mare istoric & critic, împreună cu Niniţa, se instalează „à deux la madam Spoletta, cu ibric, feligene, maşină cu spirt pentru cafea; Alecsandri face tartine, iar Niniţa cafea cu caimac şi dulceaţă de portocale, metamorfozată curînd în cristale”; un meniu din Franţa anului 1867 pesemne i se pare memorabil, drept care-l şi notează în jurnalul de că lătorie : „couverts, potages, filets pommes, salades, poissons”…Apoi, un mic dejun din ziua ur mătoare :”oeufs à la coque, beeftecks pommes, thés plus une bouteille cognac”. Deşi iubea te ribil mireasma cărnii afumate şi delicateţea piftiilor, nu suporta să vadă animale sub cuţit – in diferent dacă era vorba de miei, porci sau găini. Numit ministru în 1885, e hrănit de Paulina cu sarmale, chiftele şi mămăligă. În fine, după ce obţinu celebrul premiu de la Monpellier, beneficie de un banchet de…500 de tacîmuri, la Teatrul Naţional.
Bazil mînca solid – conchide, pe bună dreptate, Călinescu.
Cum să nu te mire visul (repetat declarat al) marelui călător, de-a sta să privească , ore-n şir, lumea trecînd pe stradă ; ori de-a privi focul, în soba de la Mirceşti, cu căţeluşul în poală?! Pesemne, legea compensaţiei…