Haz de nehaz
Eroi au fost? Eroi nu-s încă!
Este cunoscută capacitatea omului de-a-şi schimba opiniile, radical, de la o zi, la alta. Este cunoscut, spun unii cîntăreţi de operă, faptul că la donna e mobile – precum pana ce pluteşte-n vînt. Dar mai nehotărît în verdicte ca românul, draci concetăţeni, nu-i nimeni!
Exemple? Cîte vreţi!
Cînd m-am operat de amigdale, prin anii ’60, după, mi s-a dat un lighean de îngheţată, fiindcă aşa ordona nenea doctorul; apoi, s-a constatat că e o tîmpenie, numai îngheţată nu e voie în asemenea cazuri!
Cînd eram mic, mi se spunea că o zi fără un ouţ fiert, e o zi pierdută; la adolescenţă, am aflat că prea multe ouă duc la hepatită.
Pînă de curînd, la intoxicaţia cu ciuperci se vorbea de lapte, ca sigură salvare. Azi, un doctor explica la tembelizor că ar fi o prostie să consumăm lapte, în asemenea cazuri, fiindcă laptele conţine apă, deci poate fi fatal victimei.
Mai aproape de zilele noastre: pînă-n decembrie ’89, Ceaşcă era cel mai iubit fiu al poporului, iar nevastă-sa – mamă eminentă & savant de renume mondial; drept care fură împuşcaţi lîngă un zid, pe post de maidanezi!
Ion Iliescu era, între Crăciunul lui ’89 şi Revelion, marea şansă a României. Au trecut doar două luni şi a devenit neo-comunist, tătuca minerilor, ruşinea naţiei, hulit de jumătate din ţară.
Dar cel mai scandalos exemplu de reinterpretare rămîne…Capra cu trei iezi a lui Creangă. Pînă nu de mult – o frumoasă şi educativă poveste pentru micuţi ; acum, o însăilare odioasă şi funestă, în care au loc varii infracţiuni, vizibile fiind: triplă crimă, violare de domiciliu, substituire de persoană, evaziune fiscală.
Într-o logică firească, deci, revenirea în ţară a celor trei ostatici din Irak, a trecut şi ea prin mai multe etape : mai întîi, senzaţionalul veştii ( Jurnalişti români răpiţi în Irak!) ; apoi, emoţiile compatrioţilor, statul cu sufletul la gură, manifestări stradale de solidaritate, rugăciuni pentru sal varea lor, timp de 55 de zile; în fine, bucuria adusă de ştirea eliberării; fericirea revederii, îmbrăţişări, s-au născut a doua oară, şampanie cu familiile & prietenii…
Ei bine, după ultimele lor apariţii la televiziune, moderatorii şi confraţii din presă ies la a tac cu furie, mai ceva ca procurorii de meserie, parcă urmărind arestarea lor pentru infracţiuni mai multe şi mai teribile decît în Capra cu trei iezi : de ce nu spun adevărul? de ce se ascund după interdicţia dictată de serviciile secrete? cum au ajuns acolo, tocmai ei? e adevărat că Munaf, Pilaf şi Perdaf le-au spus că vor fi răpiţi? e adevărat că ei au acceptat asta pentru bani şi pentru a deveni celebri? mama Marie-Jeannei cum de-l suna pe Omar? tatăl fetei făcea şi el afaceri cu Homar şi A mar? Ovidiu chiar fusese agentul publicitar al lui Hayssam? de ce era o ruptură între cei de la Pri ma Tv şi gazetarul de la România liberă? de ce-o scoteau mai des, din beci, pe femeie, la toaletă? nu cumva pentru a discuta fără să afle ceilalţi, strategii oneroase? Fata lui Vasile Ion primise o maşină de la Omar? ş.a.m.d.
Urmărind talk-showurile serale, de pe cam toate posturile tv naţionale, începe să se insi nueze în noi un sentiment de jenă : şi, grav lucru!, începi să te-ntrebi dacă nu era mai bine ca So rin, Marie-Jeanne & Ovidiu să fii rămas, după eliberare, în Irak! Teroriştii asiatici sigur ar fi fost mai umani…