Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

Dialog cu celebrul Andrei Șerban (II)

 –          Să ne mai scuturăm, oleacă, de profesie. Să discutăm despre Iași, fiindcă stați aici de cîteva săptămîni bune, și fiindcă suntem la un băruleț, în centrul orașului: vă pun, deci, o întrebare meta-teatrală (și eu fiin d bucureștean, ca și dumneavoastră): ce vă place și ce nu, la capitala Moldovei. Nu e o întrebare ușoară. Știu că sunteți sincer și vă cer o opinie sinceră.

–          Nu-mi place cum și-a bătut joc de Iași, Ceaușescu. Sunt multe blocuri oribile care ascund locurile pe unde au trecut Eminescu, Maiorescu și Creangă.

–          Mai e puțin și din orașul vechi: str. Lăpușneanu, Copoul, Plopii fără soț…

–          Dar unde locuiau Eminescu, Maiorescu? Unde era Junimea?

–          Mai e Casa Pogor

–          Dar toate astea le vezi într-o zi. Pentru un oraș atît de plin de cultură, e cam puțin…

–          La Bolta Rece ați fost?

–          Da: din păcate nu mai e ce era. A ajuns un birt ordinar. A rămas comunist. Chelnerii sunt…cum sunt, mîncarea e proastă, hainele-ți miros, după ce ieși de-acolo, timp de două zile…Nu poți avea un sentiment romantic, la Boltă.

–          Totuși, acolo au băut Eminescu și Creangă. Dar v-a plăcut totuși, ceva, în Iași?

–          Da, bisericile și mănăstirile sunt superbe, niște bijuterii…Nicăieri nu există atîtea biserici  frumoase, într-un singur loc. Atmosferă plină de noblețe…

–          Și oamenii?

–          N-am avut ocazia să cunosc multă lume din Iași: am fost la o întîlnire cu studenții, a fost plăcută…

–          …Și la decernarea titlului de Dr Honoris Causa. Erați emoționat, v-am simțit fiindcă stăteam lîngă dumneavoastră.

–          A fost un moment în care n-aveam cum să nu fiu emoționat. La o primire atît de caldă și frumoasă…

–          Dar premiera Indiilor...nu a fost și ea un moment plăcut?

–          Ba da. Publicul ieșean e un public extrem de atent, cultivat, receptiv, s-a amuzat cînd era cazul…Nu știu dacă la București spectacolul va avea spectatori la fel de buni, fiindcă acolo există un public snob, care se crede superior…

–          Experiența cu Oedipe cred că a fost neplăcută…

–          Îngrozitoare!

–          Deși acum va fi mai simplu, cred, fiind vorba de o operă care nu stîrnește polemici…

–          Probabil. Revenind: mi-a mai plăcut aici, la Iași, grozav să lucrez cu oamenii – cu soliștii, corul, orchestra, mașiniștii…Moldovenii vorbesc amuzant – „mînuțili”, am rîs tot timpul…chiar mă-ntrebau, cei din jur, ce mă făcea așa vesel și le spuneam „rîd că sunteți amuzanți!”. Nu rîdeam de ei, ci cu ei.

–          Dar cîți moldoveni erau pe scenă? Că am văzut și niște asiatice…

–          Soliștii toți erau moldoveni! Doar șase japoneze erau în spectol, dansatoare.

–          Am văzut, în Indiile, una din cele mai frumoase scenografii din viața mea; și un ecleraj de zile mari! Pentru mine, Indiile sunt Trilogia Operei: așa cum Trilogia a însemnat o cotitură în istoria Naționalului din București, Indiile…sunt o cotitură în istoria Operei ieșene; și poate nu doar ieșene. Dar vreau să vă mai întreb ceva: e adevărat că ați plecat de la repetiții, de două ori?

–          O singură dată. Și nu am plecat fiindcă eram supărat pe trupă – îmi dau seama că oamenii lucrează aici în condiții foarte grele, lefuri mici, neapărați de sindicat…Păi dincolo nu aș fi putut repeta șapte-opt ore pe zi! Știți cum e acolo!

–          Știu: am văzut și filmul acela cu Glen Close, în care premiera unui Wagner a avut loc în fața cortinei metalice, deoarece tehnicul era-n grevă..

–          Exact. Dacă la Paris, la Operă, am pus repetiția pînă la ora 14 și orchestra are de cîntat o frază muzicală, la 13,59,59 instrumentiștii opresc cîntatul în mijlocul frazei muzicale și pleacă. Cîntăreții vor pauză la fiecare 90 de minute: dacă nu le dai, te lasă-n mijlocul repetiției, fiindcă au dreptul la pauză. Stau cei de-aici și cîte trei ore, fiindcă eu cînd lucrez uit de pauză…ieșenii stau și nu zic nimic, sunt pasionați. Sunt atît de drăguți, interesați de spectacol. Corul de exemplu, face mult mai mult decît corul parizian. Baletul mîinilor e mult mai dezvoltat ca dincolo! E-adevărat că scena Operei este o catastrofă. Sala a fost minunat refăcută, minunat! Dar scena…au uitat de ea…Nu e nimeni responsabil pentru asta? Directorul Operei, directorul teatrului? Cum e posibil ca două ștăngi să nu poată urca și coborî simultan!? Nu pot urca și coborî în același timp! N-am mai văzut așa ceva! Nu se poate! Un teatru abia refăcut! Îmi ziceau „nu putem, că este făcut electronic!” Cînd am văzut asta, m-am supărat și am plecat. Dar nu era vina tehnicienilor…Trebuie reglată problema asta!

–          Culmea e că la conducerea celor două instituții sunt profesioniști, practicieni! Cum de n-au sesizat asta?

–          Cînd spui politicienilor chestia asta, ei nu înțeleg. Au venit la premiera Indiilor și m-au întrebat de ce mă plîng, că doar a ieșit bine. Nu-i interesează cum ne-am chinuit să lucrăm în condiții de neacceptat.

Post Tagged with, ,