Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

De la Iași, la Galați, fără tren, fără microbuz, și fără minte…

Sfaturi pentru navetiștii ghinioniști:

În primul rînd, vă reamintesc că am împlinit, fără succes și fără tam-tam mediatic, cam 41 de anișori de navetă: ei și? Nu interesează pe nimeni, teoretic. Dar practic…Nu se știe cum ajungi și te lovești de caz, vorba marxistului…

Bref: într-o marți trebuia să ajung în Galați, pînă-n ora 16. Mă așteptau niște masteranzi, să țin un curs practic; masteranzi care m-au mai așteptat și altădată, dar din motive independente de mine, n-am ajuns.  Acum era musai să fiu acolo, ori puteam să-nchei afacerile (cam bugetofage, ce-i drept!) cu ei. Se știe: cînd e vorba să pierd bani, contați pe mine. O să vedeți de ce.

Plec la gară, să prind trenul de ora 8: dar trenul nu mergea decît lunea și sîmbăta. Ori eu eram pe peron, marți. Fac pre-infarct, mi se suie glicemia la 400, și întreb, printre cîrcei faciali, cînd e următorul tren Iași/Galați. La ora 13, mi se răspunde, dar e cu schimbare-n Tecuci. Scot gemete cvasi-sexuale și fug la autogară: acolo, aflu că plecase microbuzul de Galați, la ora 7,15; următorul era la 14,30. N-ajungeam pînă-n ora 16.

Iau 5 pastile de Xanax și un taxi. Pînă-n ieșirea din Iași, spre Vaslui. Acolo fac cu mîna, ca fraierul, cîtorva zeci de autovehicule, camioane, TIRuri, căruțe, cărucioare de butelii și ambulanțe. După 30 de minute, mă ia un domn prietenos, cu figură simpatică, de bătăuș la fosta Securitate, pînă la Bîrlad: e un bun început, mi-am zis. Pe drum, șoferul a mai vorbit cu niște prieteni la fel de agreabili, transmițînd îndemnuri tip „dă-i cu bocancu-n gură!”, ori „perna pe față, ce mai aștepți?!”…Pesemne că aveam o figură fals/neutră, deoarece șoferul m-a întrebat dacă am băut zeamă de varză, recent. Am mimat necazuri cerebral/stomacale și am fost depus la marginea Bîrladului, în partea opusă drumului meu peripețios, după ce am donat 25 de lei Societății Șoferilor Pașnici din Moldova.

De la locul unde-am fost coborît, după ce am băut o votcă triplă și o apă potabilă, într-un băruleț modest, am luat alt taxi, marca Trabant. Am coborît, cu greu, la ieșirea spre Tecuci (i se blocase ușa și conducătorul auto).

Cînd eram în cîmp, cu mîna întinsă, m-a sunat o doamnă profesoară din Galați să mă-ntrebe cum e-n tren. I-am spus, sincer, că nu știu. Supărată, mi-a închis telefonul, zicînd ceva despre nesimțiți și glumele lor tîmpite.

După alte 30 de minute, am găsit un „papuc” spre Tecuci. Conducătorul auto avea chef să lămurească chestiunea Roșia Montana, scandalul Pungești și nunta doamnei Bianca Drăgușanu-Slav (care se pare, zicea el doct, nu știa exact cu cine și cînd se mărită). Depășit de subiecte, i-am propus să vorbim mai bine despre teatrul non-verbal și marea coregrafă Pina Bausch. A oprit și m-a dat jos, la intrarea-n Tecuci, jurîndu-se că nu mai ia autostopiști care au un dubios aspect de intelectuali.

În fine , mai fac cu mîna unui taxi care mă lasă la microbuzul Tecuci/Galați. Cumpăr un covrig și încerc să adorm: nu pot. Din cinci, în cinci minute, peizani loco urcau sau coborau. După două ore sunt la marginea Galațiului. Intru-n primul bar și comand zece votci. N-am primit decît opt, fiindcă nu se servea alcool, bețivilor.

Pagubă nedecontabilă – 90 lei, nervi, timp.

Dar masteranzii au apreciat efortul meu, oferindu-mi o cană cu vin într-o crîșmă populară. Cursuri? Dă-le-ncolo, cine mai avea chef de cursuri, după un drum coșmaresc?!…