O ediție frumoasă, scoasă de o editură (Opera Magna) cu care și eu am vechi relații. Volumul adună interviuri pe care teatrologul le-a realizat, în ultimii ani, și vorbește, implicit, despre cîteva din montările teatrelor ieșene ale perioadei 2010-2013.

C.C. mizează pe un titlu incitant, deschis: chiar el propune posibile continuări ale definiției; măgulitoare, ori nu; serioase sau ironice: „…UN ILUZIONIST, UN MAGICIAN, UN FARSEOR, un lup singuratic, un charismatic, un nebun, un echilibrist” etc. Dar o parte din definiții nu s-ar potrivi și actorilor? Mă tem că da. Dar asta-i o temă pentru altă carte…

Cum zice autorul, în fond,  regizorul= omul deschis spre dialog; omul care are ce spune și știe să spună. Dar și Călin știe să-ntrebe și să scoată chiar gînduri …de nespus ale intervievaților…

Interviul este un gen dificil și subapreciat; din păcate. Autorul știe să selecteze și să provoace; voi da cîteva citate din carte,  exemple de confesiuni interesante, ori doar teme de meditat și reflectat, emise de regizori diferiți ca vîrstă, orientare estetică, valoare, experiență (unii au trei, alții o sută cincizeci  de spectacole). În paranteză fie spus, bănuiesc că intervievatorul va avea de tras multe pentru că i-a ales tocmai pe acești directori de scenă și nu pe alții; dar e obișnuit cu ripostele oamenilor din teatre.

Așadar, cîteva citate importante propuse de Regizorul, acest...: „trăim încă într-un sistem comunist, în care actorii sunt plătiți în funcție de vechime”; „nu m-am angajat niciodată într-un teatru, asumîndu-mi riscul libertății; am vrut să pot să spun NU! cînd ceva nu-mi convine”; „în teatru, compromisurile se răzbună” (Felix Alexa) ; „un artist trebuie să aibă parte de neliniști”; „Trebuie mereu să dublezi pe mă joc, cu joc”; „cu critica am o relație foarte bună, în sensul că toată viața am fost criticat”(Ion Ciubotaru); „oricît de conservator ar fi un public, poate fi cucerit dacă spectacolul este bun: publicul conservator nu trebuie privit ca un public prost, ci ca unul care crede în anumite valori”; „unor actori le pot acorda credit total, altora le închid gura repede, pentru că nu cred în ei”; „o viață ușoară te poate împinge spre blazare, plictis și superficialitate; „nu cred că poți aplica un caiet de regie unui organism viu care este teatrul.”;„un timp ideal pentru artă înseamnă moartea ei ” (Claudiu Goga); „a lucra cu actori-fetiș la noi este confundat cu ideea de gașcă”; „simplitatea e o pasăre rară în lumea artei”(Octavian Jighirgiu); „Există spectacole briante care-ți dau aripi, cum sunt cele ale lui Purcărete – asta fiindcă Purcărete e un geniu relaxat (minunată sintagmă & definiție!-n.m.);„problemele omului din trecut=aceleași ca și azi; tehnologia ne diferențiază”;„actorii sunt publicul meu”(Vlad Massaci); „în general, nu revin decît în teatrele unde simt că sunt iubit”;         „actorul nu poate avea altă viziune decît cea cuprinsă în scenariul meu”; „eu cred că tragedia elină este destul de actuală, nu-i nevoie  s-o actualizezi”(ca și pe Caragiale –n.m.);„aș vrea ca actorii să aibă mai multă cultură: astfel ar înțelege mai bine ce li se cere, s-ar înțelege pe ei înșiși”(M. Măniuțiu) ș.a.m.d.

            Cartea lui Călin Ciobotari  poate fi un model        pentru  tinerii autori de interviuri și chiar un jalon în gîndirea teatrală națională contemporană.