Adresa de e-mail:

contact@bogdanulmu.eu

Barbarii în bucătărie

         Eram la un festival într-un oraș de port, cu Eusebiu Ștefănescu, la o masă festivă. După ce s-a încins atmosfera, o doamnă profesoară, localnică, văzînd că ni s-a adus pui, e decretat: „Puiul, peștele și… (încă ceva care-ncepe tot cu p) se iau cu mîna!”. Ne-am uitat unul la celălalt, șocați de dezinhibarea gazdei.

Amintindu-mi de acest episod frivol/gastronomic, m-am gîndit să rememorăm gesturi discutabile la masă. Barbarii (cu accent pe ultima silabă).

Ar fi multe de spus. Chiar pornind de la pește: sigur, nu se bagă cuțitul în pește, șprotul/hamsia prăjite, se pot lua cu mîna. Dar ce te faci cu o saramură? Ori o plachie? Tot cu mîna?…

Apoi: cînd montam în teatrul Luceafărul din Chișinău, veneau des în biroul directorului (un om minunat, cu care am fost chiar amic, Gicu Pârlea) diverși prieteni și așterneau pe un ziar murături sau pește afumat. Despre ultimul decretau, invariabil, „merge la bere!”. Fals! Cum se știe, la pește nu se beau decît două licori: votcă – înainte și vin – după. Și berea nu se bea după cafea, cum propuneau ospătarii de la vagon-restaurant, pînă-n 89: la cafea, ori după, numai coniac.

A propos de vin: cel roșu. Vezi peizani care-l beau cu Cola, ori cu gheață. Of! Cum se știe, numai la temperatura camerei, cu apa separat. Ca și coniacul. Care e preferabil să fie degustat la finele mesei, nu în deschidere. Francezii recomandă ordinea asta, spunînd că face loc următorului fel, din viitoarea masă.

Alta: am văzut inși needucați culinar care la șampanie, comandau chelnerului și o apă minerală. Tot ei, respingeau mușchiul de vită, ori ficatul, supărați că nu-i bine făcut. Fals! Ele se mănîncă în sînge! Maxim medium!

Apoi, prejudecata că nu se mănîncă mușchi de vită crud: singur, nu. În biftec tartar, da! Dar nu vara.

Am depășit și prejudecata brînzei cu mucegai: am observat, bucuros, că se consumă. S-o încercați gratinată, peste sparanghel și unt; cu boia.

Nici popularii mititei nu se consumă aproape arși: au haz doar mustoși, și înainte de bere.

Emisiunile tv și publicațiile de artă culinară, călătoriile prin lume au mai făcut ceva cultură gastronomică; ceea ce e bine. Și-n marketuri au apărut produse necunoscute pînă acum 20 de ani. Dar mai e loc de rafinament, în preferințele hăpăitorilor, gurmanzilor, mîncăilor, hrănacilor și gurmeților (gourmets) mioritici.

Poftă bună! Și pofte bune!

Eram la un festival într-un oraș de port, cu Eusebiu Ștefănescu, la o masă festivă. După ce s-a încins atmosfera, o doamnă profesoară, localnică, văzînd că ni s-a adus pui, e decretat: „Puiul, peștele și… (încă ceva care-ncepe tot cu p) se iau cu mîna!”. Ne-am uitat unul la celălalt, șocați de dezinhibarea gazdei.

            Amintindu-mi de acest episod frivol/gastronomic, m-am gîndit să rememorăm gesturi discutabile la masă. Barbarii (cu accent pe ultima silabă).

Ar fi multe de spus. Chiar pornind de la pește: sigur, nu se bagă cuțitul în pește, șprotul/hamsia prăjite, se pot lua cu mîna. Dar ce te faci cu o saramură? Ori o plachie? Tot cu mîna?…

            Apoi: cînd montam în teatrul Luceafărul din Chișinău, veneau des în biroul directorului (un om minunat, cu care am fost chiar amic, Gicu Pârlea) diverși prieteni și așterneau pe un ziar murături sau pește afumat. Despre ultimul decretau, invariabil, „merge la bere!”. Fals! Cum se știe, la pește nu se beau decît două licori: votcă – înainte și vin – după. Și berea nu se bea după cafea, cum propuneau ospătarii de la vagon-restaurant, pînă-n 89: la cafea, ori după, numai coniac.

            A propos de vin: cel roșu. Vezi peizani care-l beau cu Cola, ori cu gheață. Of! Cum se știe, numai la temperatura camerei, cu apa separat. Ca și coniacul. Care e preferabil să fie degustat la finele mesei, nu în deschidere. Francezii recomandă ordinea asta, spunînd că face loc următorului fel, din viitoarea masă.

            Alta: am văzut inși needucați culinar care la șampanie, comandau chelnerului și o apă minerală. Tot ei, respingeau mușchiul de vită, ori ficatul, supărați că nu-i bine făcut. Fals! Ele se mănîncă în sînge! Maxim medium!

            Apoi, prejudecata că nu se mănîncă mușchi de vită crud: singur, nu. În biftec tartar, da! Dar nu vara.

            Am depășit și prejudecata brînzei cu mucegai: am observat, bucuros, că se consumă. S-o încercați gratinată, peste sparanghel și unt; cu boia.

            Nici popularii mititei nu se consumă aproape arși: au haz doar mustoși, și înainte de bere.

            Emisiunile tv și publicațiile de artă culinară, călătoriile prin lume au mai făcut ceva cultură gastronomică; ceea ce e bine. Și-n marketuri au apărut produse necunoscute pînă acum 20 de ani. Dar mai e loc de rafinament, în preferințele hăpăitorilor, gurmanzilor, mîncăilor, hrănacilor și gurmeților (gourmets) mioritici.

Poftă bună! Și pofte bune!