Pe Nicolae Viziteu îl cunosc de peste două decenii. Deci, am avut timp suficient să …mă uimească un lucru: nedrept de rara sa pomenire în lumea graficii satirice. Dacă nu ar fi fost festivalul de la Vaslui, teamă mi-e că despre artist nu s-ar fi spus (scris) multe lucruri…Fiindcă ,orgolios ca satiric, Viziteu rămîne modest ca om : şi, se ştie, notorietatea & gloria nu aparţin modeştilor…
Pe de altă parte, graficianul este el însuşi un personaj : şarmant de multe ori, agasant – nu o dată, mereu cu un zîmbet sincer pe figură, dansînd cînd este euforic, pupăcios cînd se simte între ai lui, într-un cuvînt, autorul este dublat de personaj, prietenii şi psihiatrii săi putînd să confirme obiectivitatea tandră a descrierii noastre.
Spuneam, nu de mult, într-o ocazie asemănătoare, că arta lui are capacitatea de-a se debarasa de culoare : azi, cînd majoritatea caricaturiştilor îşi colorează, la calculator, desenele, omul nostru din Vaslui se ambiţionează să rămînă între parametrii unei trecute mărci de whisky – Black & white. E ca la filme : de multe ori, capodoperele sunt alb/negru (vezi cazul Chaplin!),iar majoritatea „spanacurilor”, color. Apoi, mai este de remarcat faptul că linia artistului este simplă, de-o simplitate caracteristică clarităţii stilului şi a ideii. Linia nu e incifrată, desenul spune exact ceea ce arată – nu mai mult, nici mai puţin.
Despre tematică, e destul să amintim că Viziteu are cîteva fixaţii şi că unele teme beneficiază de cinci-şase variante : corupţia, războiul, băutura, Sisif, impozitele, despădurirea ş.a., revin obsesiv în opera artistului, producînd variaţiuni pe-aceeaşi temă. Sigur că, asemenea iluştrilor săi confraţi, nici el nu-şi este egal cu sine, valoarea lucrărilor oscilînd între banal şi …genial. De altfel, am suspectat întotdeauna de ambiţii lucrative caricaturistul care publica, precum Matty, „una pe zi”.
N-ai cum să scoţi , într-una, capodopere. Deci, e normal ca din 200 de desene, doar o parte să fie memorabile. Important e că Viziteu a creat (destule) asemenea caricaturi. Şi actualul volum, Flori de cactus, antologia creaţiei sale de peste trei decenii, o confirmă.
Am depistat, în opera vasluianului, trei tendinţe : una către caricatura de amuzament, alta către subiectele ironice şi, în fine, o a treia gravă, cvasi-filosofică. Din prima categorie, aş aminti, spre exemplu, imaginea băutorului care zace-n fotoliu, înconjurat de sticle goale, şi vorbeşte cu televizorul : pe ecran scrie „Consumul excesiv de alcool dăunează grav sănătăţii”, iar telemanul completează –„Dar şi lipsa!” ; sau scena cu cei doi peştişori care înoată şi văd o rîmă prinsă-n cîrlig : masculul, galant, îi spune femelei „După dvs., domnişoară!”…
Din a doua categorie, am reţinut-o pe cea în care bărbatul îi pune, din spate, femeii, mîinile la ochi, iar ea ghiceşte :”Zola ? Kant? Blaga? Cehov? Bacovia?…” ; sau pe cea cu vecina care bate cu mătura în plafon, fiindcă o deranjează trilurile unei păsări aflată-n colivie…
Din ultima, m-a înduioşat, pot zice, muzicantul care cîntă fără succes, în colţ de stradă, şi visează vremea în care era copil, şi după ce cînta, părinţii-l aplaudau ; ori : pe malul apei, bărbatul cu pietroiul de gît, îşi ia adio de la familie, care-l îmbrăţişează , lăcrimînd, pentru ultima oară…
În continuarea acestei secţiuni, profunde, a graficii sale satirice, am putea adăuga şi aforismele vasluianului : multe, remarcabile! ( un exemplu :”A fi revoluţionar înseamnă a lupta fără a fi împins de la spate de revoluţie”; ori ” Cînd ai reuşit să-ţi învingi ieşirile animalice, te poţi considera propriul tău dresor”).
Se zice că umoristul este un om trist, care-i face să rîdă pe cei din jur. Din acest punct de vedere, N.Viziteu este atipic ; adică, e un om vesel, care-i întristează, nu o dată, pe cei care-i privesc desenele…Spre beneficiul ambilor.
Vînt din pupa!
Bogdan ULMU
Iaşi, 1 septembrie 2008