Teatru pe pămînt şi teatru… în cer
Cunosc dramaturgia lui Geo Iancu Călinescu încă de la începuturile ei, de pe vremea cînd se prezenta sub formă de promisiune. Am avut plăcerea să şi montez cîteva din piesele sale, pe scenele teatrelor de-aici( Bîrlad, Iaşi, Constanţa) şi din Republica Moldova ; la televiziune sau pe casete audio. A existat o perioadă în care ne întîlneam des şi schimbam multe vorbe…înaripate, despre teatru şi viaţă, plîngînd-rîzînd, rîzînd-plîngînd, viaţa luînd-o-n şagă ( vorba cîntecului).Geo a fost nu doar dramaturgul meu, ci şi PRIETENUL meu!
După douăzeci de ani, iată că numele său a apărut des, nu doar pe afişele teatrelor, ci şi pe coperţile volumelor! M-a bucurat să citesc noi şi noi texte de-ale sale, cu problematici variate, în chei surprinzătoare, răspîndite pe o plajă întinsă între dramă şi comedie, gravitate şi ironie, tragic şi burlesc. Fie că se adresează copiilor, ori adulţilor; fie că vorbeşte despre solitudine, ori fericire; indiferent dacă dă libertate regizorului, ori îl constrînge, teatrul lui Geo Iancu Călinescu are ceva care nu te poate lăsa indiferent : omenescul. Acel adevăr al sentimentelor şi al situaţiilor, acel firesc al comportamentului eroilor care trece rampa, ba chiar… şi pagina de carte!
Geo Iancu… nu mai este. Vestea a venit, pentru mine, ca un fulger.
Omul cel bun din …Bîrlad, a ales o cale şi mai bună, cea a eternităţii cereşti. Acolo, cum spunea discipolul meu şi al lui, Nicu Poghirc, stă de vorbă acum cu Nina, fosta mea soţie.Le urez conversaţie plăcută & tolerantă.
Noi, cei care avem ( ÎNCĂ!) avantajul… banalităţii existenţei, le urăm să nemurească cu spor. Of!…
Bogdan ULMU
IAŞI, 9 septembrie, 2006