Mi se pare firesc ca-n Anul în care marele domnitor să fie aniversat, ca în anul în care s-au organizat concursuri de dramaturgie dedicate emblematicei figuri a istoriei noastre, să apară noi şi noi lucrări care au în centrul lor, persona litatea complexă a domnitorului. Una dintre ele este şi ŞTEFAN – VIAŢA SE CRETĂ , a lui Aurel Andrei.
Ca primă contribuţie originală : lucrarea nu se vrea monumentală, precum cele etalon ( APUS DE SOARE , ori SĂPTĂMÎNA PATIMILOR). E o piesă de cameră, intimistă, în care domnitorul se odihneşte – între două lupte…interne – bînd vin, pozînd pictorului şi sporovăind cu acesta. De fapt, nu avem de-a face aici cu o piesă în înţeles tradiţional, ci cu un monolog (monodramă) – întretăiat, la început, de cîteva replici ale artistului din text, iar în final de o voce din off, din ce în ce mai îngrijorată. Ştefan, bînd vin şi privind spre pictor (care-l imortalizează într-un tablou important pentru viitorime – din moment ce însuşi domnitorul îi acordă atîta atenţie!) îşi trece-n revistă complicata sa viaţă, plină de războaie grele (interne şi externe), iubiri sincere (pătimaşe) şi căsătorii diplomatice, copii şi biserici. „Chiar dacă sunt domnitorul Moldovei, sunt şi eu om. Simt nevoia să trăiesc şi altfel decît în sala tronului!”…
Ca şi la predecesori (Delavrancea sau Paul Anghel) ,şi aici, în piesa lui Aurel Andrei, omul şi luptătorul se dezvăluie, alternativ, rememorînd, pe nesimţite, o glorioasă pagină de istorie şi o obiectivă biografie (dramatizată).
ŞTEFAN – VIAŢA SECRETĂ este o piesă de studio care oferă o partitură tentantă uni actor hărăzit teatrului istoric modern şi poate acoperi, într-un an aniversar, locul cuvenit – foarte rar ocupat în repertoriile naţionale.
Bogdan ULMU
Iaşi, 22 octombrie 2003