…În fine, n-o să mi se mai spună să mă duc la vot!
Multe țări au alegeri, dar ca la noi, la nimenea!
De trei săptămîni, tembeliziunile, presa scrisă, presa on-line, atîta știau: mergeți, ori nu, la referendum? Ziceți DA, ori BA?
S-a dus lumea. A votat pentru o viață mai bună – cum zice clișeul.
Dar mai bună, în ce sens? Mai bună ca sub Băse? Ori ca sub Crin?
Greu de spus. Ușor de observat manipularea, însă: trecînd, în fugă, prin București, am rămas șocat de cît de multe panouri erau pe stîlpi , cu un da mare, alăturat unui chip amărît:„ DA pentru că mi-a luat salariul. Da pentru că mi-a luat pensia. DA pentru că mi-a umilit familia. DA…DA…”
Concluzia acestei propagande grosolane ar fi că Traian fu mai rău decît Mengele! Dacă-i așa, să-l condamnăm la închisoare pe viață!
Dar …dacă nu-i așa?! E?
În aceste cherele s-a vorbit mult despre pușcăriabili. Cine-s aiștea, bre? USL cică e Băse; Băse cică-i Ponta- plagiatorul. Etc.
În loc să se ocupe de problemele grave ale țării, Preșul suspendat și Preșul interimar au grija de-a se mînji cu noroi, reciproc. Ptiu!
Cît privește îndemnul lui Traian de-a nu merge la vot, e jegos. Și culmea,coincide cu îndemnul premierului maghiar:„ Nu luați nici o decizie! E cea mai bună decizie!”
Faptul că intervine-n politica altei țări, mi se pare impardonabil. A uitat anul 1956…Păcat!
Dar ce atîta zarvă, din moment ce referendumul nu fu validat. Timp & bani pierduți.
Alta, neplăcută: pensionarii au acostat-o pe Eba și au făcut-o scroafă și au brutalizat-o, întrebînd unde-s pensiile. Ea habar n-avea.
Nici io nu știu ce e cu pensiile, nici n-am auzit că nu se dau. Dar senilii de atitudine, sar la nevinovata fată; la Nicu Ceaușescu, n-ar fi apucat.
Constat, an de an, că democrația nu-i pentru români…Reiau ideea necesității dictaturii militare, pentru șase luni. Apoi, monarhie.
Eu vorbesc, eu aud, de 22 de ani…
Nici vremea nu ține cu noi: seceta & canicula fac victime, zilnic. Sunt sate fără apă. Facturile la curent vor fi duble (aerul condiționat, ventilatoarele, frigiderele etc.).
Să trecem și la vești bune: încă din prima zi a Olimpiadei, Alina Dumitru luă un argint la judo. Brava! Mai ales că era și accidentată.
Dar sper că n-ați pierdut festivitatea de deschidere a JO! Superb! Imaginație, profesionalism și…bani mulți. Minunat spectacol!
Și omagiind istoria Angliei, și nonconformist! Cu o scenografie de zile mari!
Curajoasă ideea cu saltul Reginei din avionul lui Bond. Sau a aducerii lui Mr. Bean în orchestra filarmonicii. Și secvențele din filme.
O seară superbă, unică, cu momente imprevizibile; o seară care ne-a salvat din mîzga politicii interne.
Despre sportivii de la scrimă și gimnastică…sub așteptări! Deși, un bronz-două, tot apucăm.
Pentru cei nervoși, ori dezamăgiți, o veste bună, de încheiere: încep ședințele de terapie …cu gongul tibetan. Șo pă ele, flăcăi!
