…E un vers dintr-un scenariu de-al meu, după Creangă. Şi vă daţi seama, l-am folosit ca să-mi exprim şi eu, ca tot românul, bucuria că avem două echipe-n sferturile UEFA, deci, SIGUR una-n semifinală.
Evident, putea fi mai bine – să avem două, nu una; şi iar evident, putea fi mai rău – să n-avem niciuna. Nu putem şti cum era cel mai bine.
Dar şi-aşa, bine că e bine…
În plus, se constată că Sevilla poartă noroc Stelei, că Olăroiu cel hulit a obţinut o victorie clară, nu o calificare “la mustaţă” – precum Răzvan Lucescu. Şi-n fine, echipe precum Basel sau Middlesbrough, nu-s chiar atît de mari, încît să n-apucăm chiar finala. Dă Doamne!
Altă chestie care a cer(n)ut mult tuş tipografic fu demisia lui Adiţă Năstase; nu ştiu nici acum ce-i cu ea, unii l-au somat să şi-o dea, el a cerut convocarea unui congres extraordinar ca să o revoce, nea Nelu, vulpoi bătrîn, stă la cotitură…
Numai că veniră nişte socialişti de dincolo, din Parlamentul European, şi-i atraseră atenţia “ prostănacului ” să nu dea hăţurile-n spate, ergo… nu mi-e clar nimic, în cazul crizei din PSD. Dar îmi va fi, peste cîteva zile.
Cînd vor fi la unison Geoană, Vanghele, Oprescu, Mitrea & his boys.
Oricum, se vorbeşte şi despre un posibil partid Voiculescu/Năstase. Mda…
Pe mine m-a bucurat demnitatea primarului Onţanu, care şi-a prezentat demisia, pe motiv de “păruială” din formaţiune. Onţanu are dreptate, decît să practice datul la gioale politic, mai bine-şi vede de îndatoririle de primar al unui sector mare…
Alt subiect “gras” pentru media : moartea lui Miloşevici. Nimeni nu poate spune cu certitudine (vai! printre cîte incertitudini ne învîrtim!) ce-a fost şi-acolo : cine l-a ucis (dacă într-adevăr a fost ucis!), cum, în cît timp.
Dar eu ştiu că nu-i bine să fii lider, mai ales azi, mai ales în Serbia. Mai bine mori ca boemu-n brasserie, decît ca viteazu-n bătălie !
În fine, fu schimbat şi N.Cristea, din fruntea loteriei naţionale. Doamna care-l înlocuieşte e mai tînără (37 de cotolani!), are studii serioase (management financiar &… apărare) şi, sigur nu-şi va trage tot un salariu de-acela indecent. Cel puţin, nu de-acu…
Că tot vorbim de oameni cu bani : unul dintre ei ar putea fi Iosif Pop, fost preşedinte al Băncii Transilvania, arestat pe nedrept în 2002 şi eliberat acum, cu scuzele de rigoare.
Omul nostru însă n-are ce face cu scuze, ci crede că doar 15 milioane de euroi ar putea să-i repareze ruşinea. N-aş avea nimic împotrivă, dacă ăştia 15 milioane ar fi plătiţi de cei vinovaţi; da’ mi-e teamă că sunt tot din banii contribuabililor! Ptiu!
În fine, o altă ciudăţenie a săptămînii ce trecu fu sinuciderea omului de afaceri Florian An ghelescu. Un fel de Erbaşu doi? Hm…
Şi bogaţii plîng, vorba telenovelei…
Se pare că azi a ajuns o povară bogăţia , cam la fel de grea ca sărăcia! Bine-i ca mine, pe la mijloc…
Referitor la acest dureros aspect, salariile : cică vor creşte cu 12,4%. Ce bine!( numai să apucăm cu toţii majorarea!)
La capitolul înjurătura politică a săptămînii, au concurat de data asta domnul(?) Iorgovan, care l-a numit pe Popeye infractor, şi dl. Băsescu însuşi, care l-a făcut pe senatorul Radu Stroe handicapat. Duelul continuă, cu eleganţă, deoarece oamenii politici cred că e cool să te cotonogeşti în văzul publicului. Ruşinică!
Şi fiindcă recent, un bătrîn a leşinat, chiar la Iaşi, la coadă la Distrigaz, pun şi eu o întrebare : cîţi trebuie să mai cadă din picioare pe la cozi, ca Distrigazul să hotărască să accepte plata prin mandate poştal? Ce-i aşa de greu? Sau o fi vorba de sadism?
Ca să închei cu ceva stupid : la tîrgul de mobilă de la Cluj a apărut canapeaua …Laura Stoica! Huo!
Nu peste multă vreme, o să găsim în magazine fotoliul Ioana Radu, dulapul Romica Puceanu şi cuierul Gică Petrescu…
Să vedem ce prostii ne propune săptămîna care abia începu…Pa!
