Nu e un secret, draci părinţi, faptul că odraslele noastre nu prea pun mîna pe carte( excepţie fac manualele de şofat şi ghidurile IT). Toţi cei născuţi înainte de 1965, suferim teribil pe chestia asta. Ce-i de făcut?
Nu mai vorbesc de faptul că incultura nu dă bine-n societate, nu mai pun în balanţă costul unei cărţi de la anticariat (10.000 lei vechi), cu costul unui whisky la un bar (130.000 lei); nici al unui raft de bibliotecă (200.000 lei vechi), raportat la un calculator bun (15.000.000), dar mă-ntreb, pentru cine au scris atîtea miliarde de versuri poeţii neamului? Pentru noi, optzeciştii? Mileniul trei gata, trage oblonul? Ptiu!(pardon de stuchitură).
De-aia, discutînd recent cu un grup de profesori tineri şi lipsiţi de pioşenie, luarăm de cizia să mai modificăm, pe ici, pe colo, versuri celebre din literatura naţională, spre-a stîrni şi interesul liceenilor şi al studenţilor anilor 2005.
Dau cîteva exemple :
• „Tu eşti Mircea? / -Da-mpărate! / -Atunci fă-te că lucrezi!” (e mai actuală, nu?! Şi surprinde şi un important crîmpei fierbinte din revoluţia de la 1989).
Sau : „Joianei mele i-a secat al laptelui izvor!” („nevestei” era şi mai bizar şi mai needucativ!).
Ori : „De rupi din codru-o rămurea/ îţi poţi face focul, cu ea!”(fapt verificabil şi, oricum, profitabil pentru cei care s-a debranşat: chestia cu „păsatul” era mai puţin interesantă şi plauzibilă!…).
De asemenea, nu mi se pare normal ca poetul să vorbească cu codrul şi codrul să-i răs pundă, de parcă ar fi la talk-show; pesemne că Eminescu discuta de fapt cu prietenul său Ion Creangă, aşa că versurile-i celebre ar trebui modificate astfel :” Nelule, Neluţule / Ce mai faci drăguţule?”( şi i-ar cointeresa şi pe simpatizanţii ex – preşe dintelui Iliescu, nu?!).
Să nu-l uităm nici pe marele Arghezi : notorietatea lui Zdreanţă, spre exemplu, este olecuţă mîşcată ; numele căţelului, azi, ar trebui să fie Cîrpă kaghebistă, nu!?
În fine, la Cîntec de-adormit Mitzura, trebuie adăugat, la în continuarea titlului : …în Parlament! (Arghezi nu pusese coada deoarece nu ştia ce viitor luminos – în politică, nu în teatru – urma să aibă progenitura-i!).
Sper că v-am deschis, în fine, apetitul pentru poezie, juni treimiişti! Şo’ pă biblioteci!…