Cartea de teatru
Gellu Dorian şi teatrul scurt
Am vorbit, în numărul trecut, despre o piesă amplă a poetului botoşenean,Caţaven -cii. Azi ne vom ocupa de cele scurte.Fiindcă volumul editat la Timpul mai cuprinde şi Cer -cul,Viaţă şi acordeoane,Ripple-Mark,Cu limbă de moarte,Cina fără taină,În drum spre America. E o activitate de dramaturg serioasă, dacă ne gîndim că nume ilustre, precum Caragiale,ori Sebastian, nu au scris cu mult… mai multe lucrări destinate scenei.
O paranteză :e inimaginabil cum de mai toţi literaţii noştri au trecut prin proba dramaturgiei!De la Kogălniceanu,Negruzzi,Slavici,Eminescu ,Sadoveanu,Rebreanu, Arghe -zi,Călinescu ,pînă la Marin Preda,Dimitrie Stelaru,Nina Cassian,Petru Vintilă,Marin Sorescu ,rar poet,prozator,chiar critic,care să nu fi fost tentat de farmecele Thaliei & Melpomenei!
Li se adaugă şi Gellu Dorian,autorul unui teatru perfect jucabil, oricînd.O dramaturgie care are,culinăreşte vorbind, cam toate ingredientele şi care nu e văduvită nici de…condimente. Piesele de care ne ocupăm nu uită nici absurdul situaţiei, dar nici neliniştea individului;nici sfichiuirea social-politică,dar nici umorul spontan.Personajele sunt bine con -turate(chiar cînd sunt alter-egouri declarate!),iar replica,nu o dată, este seducătoare.
Cercul,spre exemplu,e o mostră de excelent teatru scurt care, chiar dacă e cantonată într-un mediu nu prea ofertant(un cenaclu literar de provincie),are alonjă impresionantă, ducînd la Ionesco şi Vişniec :preşedintele grupării literare vrea să-şi înveţe disci -polii(doi…papagali îndărătnici!),versurile sale de căpătîi :”Negre/catedrale zgîrîie/abisul nopţii”.Păsările, din neputinţă, ori fiindcă nu rezonează la poezie, refuză – chiar ameninţate că vor fi schimbate pe o maimuţă(primatele măcar,vorba eroului,ne ajută să constatăm „cît de mult am evoluat”!).Reporterul, venit să afle veşti senzaţionale despre celebrul cenaclu local,rămîne uimit de …originalitatea sa :poeţii de-aici au refuzat să mai colaboreze la reviste literare, au scris o sută de volume(care-au dispărut!)şi-acum se chinuie să recompună, din memorie, miile de versuri rătăcite-n văzduh.Dacă celebra carte a lui Ray Bradbury propunea oamenii-cărţi,piesa lui Dorian încearcă …papagalii-poezii(păsări care joacă aici un dublu rol de Orator Mut ionescian).
Interesantă este şi Viaţă şi acordeoane : o lucrare în trei părţi,care combină decorul abstract, cu cel realist(fără inspiraţie,ce-i drept!)şi care repetă, în altă cheie, vechea problemă a fracturării cuplului conjugal(ruptură care a dat piese celebre de Ibsen,Strindberg,ori D.R. Popescu).Piesa are modernitate, o minunată idee scenografică(în tablourile 1 şi 3),gîndurile Ei ,tuşante,se întretaie cu confesiunile Lui,provocatoare de compasiune.Comunicarea celor doi(dublaţi, la un moment dat,de alt cuplu aflat în derivă)rămîne suspendată, finalul-deschis,pe scena dominată de o hiperbolizată cutie de chibrituri(care se deschide,alternativ, înghiţindu-şi povestitorii),păzită de un cîine mare, de plastic, cu ochi fosforescenţi.Viaţa ,pînă la urmă rămîne,cum zic eroii, „un vals de acordeon” .Liniştitor,în aparenţă, dar dezesperant…
Caţavencii lui Gellu Dorian nu propun, ci chiar conţin un autor de teatru.În ediţia viitoare a Istoriei…lui M.Ghiţulescu,evident, acesta nu va putea lipsi…