O afirmație discutabilă, zic eu, a lui P. Esterhazy: „Gîndirea pozitivă este opusul gîndirii”.

Deși, dacă ne referim la critica de teatru, am putea cădea de acord că exercițiul critic pozitiv ar putea părea opusul criticii…

 

*

Cred că 95% dintre români n-ar ști să spună cine a fost Ioan Moraru: totuși, a obținut Premiul Nobel pentru Pace în 1985!

E adevărat, în epocă nu s-a comentat, deoarece această distincție prestigioasă era rîvnită de Ceaușescu…

*

Rar, noapte fără coșmar! A. Îmi spune că fiindcă mă uit la filme de groază, înainte de culcare. Nu cred. Nu-mi plac filmele de groază. Cred că e de vină stresul. Și amintirile obsedante.

Azi noapte am visat că repetam la Mureș o piesă cu actorul R.O. Acesta a murit, în timpul repetiției. Ne era frică să nu fim acuzați!

Am fugit la Craiova: acolo, regizorul C. mă-ntreabă dacă vreau să joc Chiriac, în Noaptea furtunoasă. Îl asigur că-s un actor bun; „dar și sincer?” – mă-ntreabă. Nu știu să răspund.

Mă trezesc. Notez visul, să nu-l uit. Dimineața mă-ntreb cum naiba se nasc aceste fantezii?…

*

Găsesc undeva afirmația că sub cenzură se juca subtextul, fiindcă textul era măcelărit. Nu e chiar așa.

Nu toate textele erau măcelărite (ca să fiu sincer, cred că doar 10% din ele!). Și-apoi, erau piese la care nu găseai, nici mort, subtextul…

În fine, întreb: azi nu mai jucăm subtextul, fiindcă nu mai există cenzură? Ar fi grav!

*

Din marele Jacques Lecoq: „Corpul știe lucruri pe care capul încă nu le cunoaște”. Probabil. Dar și reciproca rămîne valabilă, nu?…

 

*

În caietul-program al montării Naționalului bucureștean D-ale noastre, ni se spune că spectacolul „are anvergura unei opera omnia în care veți regăsi toate piesele și personajele lui Caragiale”.

Am văzut montarea: nu erau toate. Apoi, opera omnia ar include și proza, poezia, articolele, traducerile…unde încap atîtea într-un spectacol de doar o oră și ceva?…

*

Apropos: pe 15 ianuarie îl sun pe amicul C., conducător al unei prestigioase reviste literare, și-i spun că vreau să ne vedem. Mă dojenește la modul „nu te-ai uitat în calendar? Azi e ziua lui Eminescu! Sunt la Botoșani!”.

Dar nu mă sună el pe 30 ianuarie? Îi răspund și eu:„Azi e ziua lui Caragiale! Sunt la Ploiești!”.

Mereu m-am întrebat: de ce pe 15 toată România oftează pios, iar pe 30 rămîne indiferentă? Caragiale era și el un geniu!

*

Record de casting: V.I.Frunză spune că la ultimul concurs de lărgire a echipei sale s-au prezentat…976 de actori! Incredibil!

Eu am avut unul nu de mult, la Iași, la care s-au prezentat doar patru. E drept, nici nu doream mai mulți…

*

Vorbind despre o montare de la Odeon, Miruna Runcan spune că este dureros cîteodată, să te desparţi de un spectacol.

Corect: cînd reprezentaţia te marchează. Cînd te transformă. Cînd îţi schimbă viaţa. În concluzie, durerea asta o simţim rar – unii, vai, niciodată!

**

**

*Articol scris pe data de 16 ianuarie 2016

*

*