Pregătesc pentru tipar un volum de scenarii după marele humuleştean. S-au adunat deja şase; şi dacă om nemuri (cum zice Stan)vor mai urma două.
Stau şi mă-ntreb, în repetabil an al bilanţurilor,de unde această afinitate pentru păstosul, ruralul,regionalul, mustuosul Nică, taman la mine, bucureştean par excellence,citadin din creştet, pînă-n călcîie?!Cum se nasc feelingurile? Cum apar pasiunile certe, dovedite prin spectacole & cărţi realizate? De ce Creangă, pe loc de egalitate cu Cehov, Caragiale, Alecsandri?
Fiind – în for(t)ul meu interior, un ludic,îi şi alint, îi giugiulesc patern pe cei patru dramaturgi,la care ţin cum n-am ţinut la rudele reale( Veri, mătuşi, bunici).Lui Creangă îi spun, în momentele noastre de tandreţe profesională,NELU. Lui Caragiale – NENEA IANCU. Lui Alecsandri,BAZIL.Iar lui Cehov,ANTON PAVLOVICI. Ei sunt adevărata mea familie, cea livrescă, deci durabilă. Atît de acasă mă simt, de un sfert de secol, în sînul ei!
Modest, dar tenace, am încercat să-mi cunosc mai bine , familia”de scîndură” :pe scenă,ori pe scena de hîrtie. Chiriţa s-a lăsat descoperită de mine de şase ori! Şi încă aş mai avea ceva de spus. Am mai montat variante prescurtate din Arvinte şi Pepelea, Doi morţi vii, Iaşii-n carnaval.
Despre Creangă,ce să mai zic?!Incredibil, dar între 1993-2001, l-am montat de douăsprezece ori! Chiar am scris într-un caiet-program :cel mai jucat autor român din toate timpurile, nu e dramaturgul Caragiale, ci prozatorul Nelu! (de-aia şi cartea mea de scenarii după Creangă, însoţite de cîte un mic caieţel de regie,şi cîte o fişă tehnică a spectacolelor,se numeşte CREANGĂ, DRAMATURG FĂRĂ VOIE !).
Cel mai vechi fan însă, sunt al lui Caragiale.Cam de pe vremea liceului, cînd debutau pe scena şcolii noastre, alături de mine, Dana Dogaru şi Geo Raeţchi.În plus, l-am montat pe scene profesioniste, de cinci ori, am sub tipar un dicţionar-Caragiale şi la iarnă voi conduce un atelier ILC la Timişoara.
Faţă de Anton Pavlovici însă mă simt vinovat ;nu l-am montat decît o dată şi încă într-un teatru care nu a mediatizat evenimentul. Dar o parte din culpă a atenuată de faptul că mi-am publicat caietele de regie la piesele lui Cehov, în 1985. Sper să nu se fi încheiat colaborarea…
Dar am şi autori de besactea (adică, pe care-i iubesc dincolo de virtualitatea scenică) : Bulgakov, Hasek, Capek, Kundera, A.France, Sologub, Swift, Buzzati, Eco, Gomez de la Serna, Dickens, Iordan Chimet, R.Gosciny, O’ Henry, M. Tournier , Belîi, Tudor Octavian, Gogol, George Banu…
*
Dintr-unul dintre cei mai plăcuţi & profitabili autori de memorii – N. Carandino – am reţinut două- trei reflecţii care m-au motivat (în faţa mea, mai întîi!) atunci cînd am găsit energia de-a continua acest jurnal( am gata douăzeci de caiete şi nu am publicat decît unul!) :” Dispăruţii se înmulţesc : nu-i mai putem evita!”…Şi ideea că cei de Dincolo, numeric, au început să depăşească cifra cunoştinţelor tale de pe pămînt.
*
A propos : a trecut în nefiinţă şi Victor Parhon (Ţucu).L-am cunoscut în 1972, la Piatra-Neamţ.. Soţia lui, Carmen, mi-a fost elevă la Ploieşti, la Şcoala Populară de Artă. Nu am avut relaţii cordiale, tot timpul Dar în ultimii ani, am fost împreună în trei jurii, şi ne-am înţeles de minune.
Era un boier. Om de gust. Spirit critic echilibrat, just. Animator de vocaţie. Gourmet şi degustător de vinuri fără cusur. Admirator al unei femei frumoase şi al unei vorbe de spirit. Com panion agreabil.
Păcat că s-a dus atît de repede! Şi, mai ales, păcat că nici el (ca şi Dinu Kivu, amicul nostru comun)nu a apucat să publice o carte, antum. Plecarea sa (pe care o resimt mai pregnant decît aş fi crezut),ca şi a lui Dinu Kivu, mă întăresc în ideea că musai să publicăm,să montăm,să muncim, unchiule Vanea! Copiii, după ce n-om mai fi, nu-i rău să aibă o dovadă că n-am stat, în timpul vieţii, cu mîinile în sîn. Disperarea că nu suntem curtaţi de glorie, teama de ratare, de provincialism, de manierism, nevoia de bani, cea de recunoaştere (fie aceasta şi cu ecou redus!),iată fantoşele …benefice ale celui pe care nici geniul, nici şansa nu l-au cocoloşit.
