Ce-nseamnă erorile de apreciere și evoluția mentalităților! Despre comedia lui Caragiale D-ale carnavalului s-a zis, la premieră, că-i „murdară”. I-auzi! Și doar n-are niciun pat în scenă, nu există legătură prăzulie incriminatorie, nici adulter (cele două perechi – Pampon/ Didina și Crăcănel/Mița nefiind căsătorite). Mai mult, Don Juanul piesei nu-și sărută concubinele; nici partenerii lor „oficiali”.
Și-atunci, de ce-i „murdară”? Nu vom ști niciodată, vorba romanței…
*
La examenul de licență, un student-actor spune că ar vrea să joace regii lui Will: Richardii, Henricii…
Fiindcă tot îi place pluralul, îi spun să evite să joace hamleții, că-s indecenți, dă-i în sărăcie!
*
Vorbim, la același examen, cu un alt absolvent, despre temă și supratemă. Ciudat, mie-mi sare gîndul ăl ludic la …anatemă!
*
Alt coleg de-al lor, fiind rugat să descifreze rolul scaunelor goale din piesa celebră alui Ionesco, vine cu o explicație năucitoare: semnifică absența publicului în sălile de teatru. Ooooo!!!…
Prea sceptică viziune. Și ne-ionesciană…
*
Ce frumos descrie marele Roland Barthes, cazul Brecht: „Măreția și solitudinea lui constau în faptul că el continuă să inventeze marxismul”. În doar patru cuvinte sintetizezi limitele unui dramaturg, teoretician și practician celebru!
*
Despre Gaițele lui Kirițescu: abia acum, cu ocazia examenului, realizez două trimiteri cvasi/inedite – la Trei surori (căci doar și-aici sunt trei surori, eroine principale, care le parodiază pe Olga, Mașa și Irina) și la familia …Ceaușescu (două din cele trei numindu-se Lena și Zoia).
Ce ascunzișuri livrești și premoniții la Kirițescu!
*
Văd filmul lui Purcărete …Palilula. Suntem doar cinci spectatori, în sala de 500 de locuri. Tot mi-e frică să nu cumva să se suspende proiecția.
Film bine făcut, cu imagini minunate, cu actori buni, cu un scenariu gîndit în amănunt…e un film în care toate compartimentele funcționează admirabil și totuși, rezultatul e dezamăgitor. Ciudat!
Îi lipsește ceva. Sau îi prisosește. Nu știu (nu vreau?) să spun CE…
*
Abia acum aflu că-n argoul pușcăriașilor, verbul a galibardi = a spune, a povesti. Nu-i de mirare, deci, că flecarul Leonida folosea termenul, stîlcind numele gloriosului militar.
Simplă coincidență, ori o fi cunoscut Caragiale acest amănunt?!…