Brook despre Hamlet : „Toate încercările de-a gîndi H. e ca mine, sunt distrugătoare! H. nu e ca mine, el nu e ca nimeni, fiindcă el e unic. Pentru a demonstra, improvizaţi orice scenă a piesei ; ascultaţi cu atenţie textul vostru, cel improvizat : poate fi interesant. Dar are aceeaşi forţă ca discursul lui H.? E ridicol să-ţi imaginezi că cineva, schimbînd-o pe Ofelia cu fata pe care-o iubeşte sau pe Gertrude cu propria mamă, ar putea exprima cu aceeaşi forţă umorul, bogăţia, intensitatea de gînduri a lui H.!” Şi ca o concluzie : „Doar uitîndu-l pe Shakespeare, vom putea începe să-l descoperim…” (subl.n.-BU). Acelaşi lucru afirmase şi Wajda!
Teoretic, deci, lucrurile-s clare…
Dar Will e o experienţă decisivă pentru un om de teatru. Ai nervi pentru amnezie? E ca şi cum ţi s-ar cere să uiţi că doamna X te-a iubit ,te-a dezintegrat cu dragostea ei, te-a adus în extaz definitiv şi apoi, fără explicaţie, te-a părăsit. O poţi uita? Te poţi preface că o uiţi, ori că nu-ţi amin teşti extazul, dar nu ai cum să-l ne-memorezi! La fel, nu-ţi permiţi să nu-ţi aminteşti cînd ai mîncat stridii, ori ai băut Dom Perignon! Poţi uita că te-ai numărat printre privilegiaţii care au văzut Revizorul de la Bulandra, şi-ncă de două ori?! Mda…
La fel şi cu Hamlet : te poţi chinui să-l ştergi din bibliotecă, din memoria de spectacolog, din sînge, din plasmă,din creier,din inimă, dar nu ai cum să rămîi ingenuu, cînd auzi de el ; ori – mai greu – cînd ţi se cere să-l întîlneşti, pe scenă. Trebuie geniu sau semidoctism să nu ştii ce-i cu prinţul Danemarcei, în 2003, după mii de exegeze scenice, ori tipărite!
¤
Din Andrei Şerban ( cursul ţinut la Teatrul Act, în vara lui 2003) :”Intelectualul român e na iv”. Mă întreb, marele regizor se mai consideră român?( fiindcă un om cu activitatea lui internaţio nală, numai naiv nu poate fi!).
Naiv e Miroiu, din Steaua… , Mircea Aldea din Gaiţele, Andronic din Ultima oră, Ruscanu din Jocul ielelor ; dar Liiceanu, spre exemplu, care duce mai departe,cu succes, o mare editură, are cum fi naiv? Pleşu, altă minte strălucită, de două ori ministru, mai are şansa de-a rămîne naiv?
Nu e simplu de răspuns.
¤
Şi tot din autorul Trilogiei antice : ce e pasivitatea în regie? „Stilul! Cantonarea într-o ma nieră. A căuta = verbul predilect al artistului”. Aşa e…
Orice regizor trebuie să caute. Şi să greşească, nu o dată, învăţînd cît & cum s-o facă.
Dar şi criticii, managerii, interpreţii, publicul, să se considere complici în această riscantă prospecţie intelectuală!
¤
„Recitalul actoricesc, trebuie înţeles nu ca dublu al lecturii, ci ca eveniment exemplar legat de parcursul actorului – rămas singur din neangajare, ori din pură vocaţie a ascezei.[…]Recitalul nu-i pentru cel ce realizează o sarcină în cadrul reprezentaţiei, ci pentru actorul-poet, cititor revoltat ca re poate capta nervii scriiturii, destabilizînd-o, îngăduindu-ne să ascultăm arhitectura limbii. […]Ne protejat, transparent, expus, gata să parcurgă Purgatoriul, pentru a deveni un Nimeni, la dispoziţia textului – acesta e actorul de recital, spălat de teatru, umplut de libertăţile singurătăţii, dar şi de ve ninul ei”( am selectat citate oferite de George Banu şi transcrise de Andreea Dumitru în revista Teatrul azi, 9/03).
Cîţi actori de recital avem? Puţini! Fiindcă puţini se încumetă să treacă printre furcile caudine ale recitalului actoricesc, seducător – dar şi terifiant – stabilite de către marele critic.
¤
Un gazetar american spunea despre Pintilie ceea ce ne-ar place, tuturor, să auzim despre noi : ” Îndrăzneala lui lasă urme arse pe podea!”. Privilegiată podea!…
(2003)