scenariu pentru un spectacol non-verbal
cu păpuşi/actori/mimi
după cartea lui Bram Stoker
1. Noaptea Walpurgiei.
Avocatul J.Harker e pe drum. Trăsura aleargă, caiii adulmecă, nechezînd, de parcă le e teamă de ceva. Vînt cumplit. Ţipete de cucuvea. Se coboară pe drumuri riscante, cu serpentine periculoase. Caiii au înnebunit, parcă!
Vizitiul face semnul crucii într-una şi bea. Ţipă Walpurgis nacht! şi se opreşte, nemaidorind să continue cursa. Harker coboară, cu valiza. Vizitiul îl invită pe Harker să renunţe şi să urce-n trăsură ; călătorul refuză. Birjarul pleacă, speriat, reamintindu-I călătorului Walpurgis nacht! şi dispare, abia strunindu-şi caii nervoşi, la culme.
H. coboară singur, cărîndu-şi cufărul, pe drumul anevoios ; se aud mugete sugrumate ; trec nori groşi, apoi, brusc, ninge. H. se trezeşte într-un cimitir. În faţă, un mausoleu, pe care scrie Contesa Dolingen (? – 1801). Tornadă. Impresionat de straniul decorului, H. e gata să leşine. Se adăposteşte în uşa cavoului. Fulgere. Deodată, uşa cavoului se deschide şi se zăreşte, întinsă pe o brancardă, o femeie frumoasă, care parcă doarme. În jurul ei , se-aprinde, treptat, un foc. Femeia se ridică. H. e luat de o mînă abia vizibilă, neidentificabilă, şi dus înafara ţintirimului. Pe drum, ca prin ceaţă, i se pare că toate mormintele se deschid şi fantomele ies, apropiindu-se de el…Focuri de armă. Morţii dispar înapoi, în cripte, nemulţumiţi.
Doi călăreţi îl salvează pe aventurier. Îi dau să bea. Apoi, îi spun : Contele Dracula ne-a plătit să vă recuperăm!” Şi fug toţi trei cu o altă caleaşcă, ai cărei cai aruncă aburi pe nări, pe un drum asemănător primului, spre domeniul legendarului erou…Pe drum, urlet de cîini, luna plutind printre nori negri, şi la lumina ei, un cerc de lupi cu colţi albi şi limbi roşii. Vizitiul alungă lupii, rotind braţele, aproape magic. În fine, ajung la castelul cu ferestre înalte şi negre, vag-luminate…
2. Castelul lui Dracula.
H. coboară, cu bagaje cu tot.Uşa masivă se deschide după ce se aud zăngăneli ale lanţurilor & zăvoarelor trase. În pragul porţii stă un bătrîn înalt, cu o mustaţă lungă şi albă. În mînă are o lampă veche de argint. Bun venit, domnule avocat! Sunt contele Dracula! D. are o expresie crudă, dinţi albi şi ascuţiţi, unghii lungi, urechi cu vîrfuri ascuţite, paloare rar întîlnită. Urcă , amîndoi, o scară interminabilă, în spirală. Ajung în sala de mese. Şemineu cu văpăi înalte. Majordomul oferă pui, brînză, vin; un muzicant bizar, face antren; apoi, un trabuc, fumat lîngă şemineu. Îşi iau la revedere. Se duc în direcţii opuse, după ce contele se-toarce de cîteva ori, să privească după musafir. Muzicantul straniu continuă să cînte, neatent la ce este în jur…
A doua zi, dimineaţă, H. frunzăreşte nişte cărţi. D. vine şi-i cere să-i arate Planurile viitoarei mele case din Londra!. Pe o masă, studiază, ambii, interesaţi, hîrtiile. Cît timp D. studiază, H. se retrage într-un colţ al încăperii şi se bărbiereşte. Se taie. Se uită-n oglinda în care D. nu apare, deşi e-n spatele lui H. D. îl ajută pe musafir să se panseze. Picătura de sînge o bea, cu voluptate. Cîntec de cocoş. D. sare brusc, se-nclină şi fuge. H. începe să cerceteze încăperea. Apoi, camerele din jur. Toate, zăvorîte. Castelul = închisoare! Şi eu prizonier! – zice H. Reîntors în “celula” sa, vrea să bea da’ vinul e… nepotrivit de sîngeriu ; cupa se varsă pe faţa de masă şi roşul inundă scena…Pe fereastră intră trei femei rîzînd şi, baletînd în aer, pleacă cu cîrpa roşie fluturînd-o. H. duce mîinile la ochi, refuzînd să mai privească lumea asta terifiantă…
3. Femeile însetate de singe.
H. îi scrie iubitei lui din Londra, Mina . Apoi, sigilează plicul. Îl trimite fetei care, îl şi primeşte, undeva, într-un colţ de scenă, marcat cu Turnul Londrei, să zicem.
Deschide fereastra, larg şi inspiră aerul nopţii. Deodată, pe una din laturile castelului, îl zăreşte pe conte…tîrîndu-se pe pietre, vertical! D. ţine capul în jos, iar poalele pelerinei îi sunt larg desfăcute, precum nişte aripi mari. Degetele mîinilor şi ale picioarelor sale folosesc fiecare protuberanţă a zidului, asemenea şopîrlelor . D. ajunge în dreptul unei ferestre îndepărtate şi dispare.
H. se-ntinde pe-o canapea, încercînd zadarnic să adoarmă. Stinge sfeşnicul. Rămîne, de-afară, lumina lunii care mătură încăperea. Pauză. Un orologiu bate, sinistru. Aceleaşi trei femei apar, lent, la fereastră : două brunete şi una blondă. Au nasul acvilin – precum al contelui – şi ochii sfrdelitori, care aruncă, parcă, reflexe roşii peste lumina lunii. Dinţii albi şi lungi, ascuţiţi. Şoptesc ceva cvasi/lasciv, apoi rîd, terifiant. Se îndeamnă din priviri şi gesturi, care să intre prima, în camera bărbatului. Una din brunete coboară şi se apropie de canapea, bolborosind ceva, acompaniată de celelalte două care cresc tensiunea scenei prin incantaţii. Cînd însetata brunetă se apleacă peste gîtul tînărului şi ridică brusc capul, apoi îl coboară , muşcîndu-l , din spate vine D., neobservat, şi o strînge de gît, cu putere, aruncînd-o la perete. Face un semn de interdicţie. Toate trei scot zgomote de nemulţumire. E-al vostru, după ce termin eu cu el! – zice D. şi, spre consolare, le aruncă un sac în care se zbate ceva. Cele trei se reped asupra sacului şi-l deschid : iese un cap de jună, ţipînd. Exclamaţiile de bucurie ale celor trei acoperă plînsul fetei. Ies pe fereastră, rotindu-se în jurul sacului. H., care-a asistat năucit, la toate astea, leşină. D. se apropie de el şi-i priveşte gîtul : pipăie rana şi dă din cap, nemulţumit.
4.Patul lui Dracula.
H. îl urmăreşte, din nou, pe conte, căţărîndu-se pe zid. Dispare pe aceeaşi fereastră. Curios, tînărul iese şi reface traseul lui D.
Intră şi el pe fereastra respectivă. Decorul se întoarce. O cameră goală, plină cu aur – monede şi obiecte. Ia cîteva monede. Un chepeng. Curios, deschide chepengul şi dă peste o scară circulară, abruptă. O coboară. Intră într-o sală cu trei cavouri. O rază de lumină pătrunde, nu se ştie de unde şi-l luminează pe al treilea. În el, pe un pat de pămînt proaspăt, doarme D. Întinerit! Cu părul şi mustăţile negre! H. bagă mina, cu teamă, în halatul monstrului şi scoate o cheie. D. atunci…întoarce privirea spre tînăr : acesta fuge, speriat la culme; fuge, fuge, urcă treptele, escaladează zidul, descuie poarta mare a castelului şi evadează, urlînd Iubita mea, Mina, vin!…
Contele aude strigătul avocatului şi rînjeşte sardonic. Apoi, zboară pînă la Londra, luînd forma unui liliac ; ajunge în dreptul ferestrei Minei, intră pe geam şi o muşcă de gît pe femeie, care tresare, gemînd. Liliacul iese pe fereastră. Mina se ridică din pat şi duce mina la gît : vede singe şi se sperie. Pune o batistă pe proaspăta rană. Pe fereastră intră acum trei păsări care… rîd cu vocile femeilor însetate de singe din castel. Ele ies, ducînd şi batista însîngerată a Minei…
5.La Londra : bucuria revederii. Îngrijorarea în faţa vizitei contelui.
În casa Minei, în salon, aceasta stă, tandru, lîngă iubitul ei, avocatul H., scăpat cu greu, (deocamdată!) de D. În cameră se mai află prieteni de familie şi , totodată, complici întru anihilarea monstrului – Seward, Arthur, Quincey. Toţi ascultă prelegerea despre vampiri a profesorului Van Helsing : Dracula a cumpărat o casă-n Londra. Nu e bine! Fiindcă vampirii…
Şi-aici, urmează exemplificările păpuşăreşti, în plan paralel cu acţiunea londoneză : pe puntea corabiei, D. priveşte apa; D. se preface-n lup, fluture de noapte, ori în liliac ; D. reapare ca om, şi cheamă morţii din apă ; dirijează fenomenele naturii (furtună, ceaţă, tunet) ; vine pe razele lunii, precum o pulbere de stele …
Dar, puterea lui încetează în zorii zilei! – zice profesorul. Să-i cercetăm casa care-l aşteaptă aici! Îşi pun, oferite de professor, crucifixe la gît, şiraguri de usturoi pe piept şi lămpiţe la pălării. H. e lăsat acasă, lîngă Mina.
În timpul ăsta, contele continuă să navigheze, privind, de pe puntea corabiei, apa miste rioasă…
6. Casa din Londra a contelui.
Exterior cu casa : şperaclul profesorului deschide uşa masivă, care scîrţîie neplăcut. Casa se întoarce şi suntem în interior : mult praf, pînze de păianjen, o legătură cu chei – toate, luminate de lămpiţele cercetătorilor. În altă cameră, cîteva lăzi, pline cu pămînt – vedem asta fiindcă profesorul a deschis una şi a luat un pumn de ţărînă, lăsînd-o să cadă. Ce duhoare! – exclamă unul din vizitatori. Parcă putreziciunea însăşi putrezeşte! – completează profesorul.
H., speriat, are o vedenie : pe coridorul întunecat al casei, preţ de o secundă, apare chipul înspăimîntător al contelui, schimonosit de furie.
În alt colţ al încăperii, se formează o grămadă de pulbere fosforescentă, care se învîrte în aer. Din ea încep să se întrupeze…şobolani! Scena e cotropită de scîrboasele rozătoare, ai căror ochi strălucesc malefic, în întuneric ; unul din oameni deschide larg uşa de la intrare şi, scoţînd un fluier mic din buzunar, şuieră strident. Din curte apar, în prag, trei cîini care latră, furioşi. Şobolanii se opresc. Cîinii intră : întîi se opresc şi ei, temători. Urlă, lugubru. Dar, la al doilea ţipăt de fluier, îşi revin şi-i gonesc pe şobolani, lătrînd turbaţi. Apoi, ies în curtea din care au venit.
“Musafirii” mai privesc o dată în jur şi se retrag cu spatele din casa blestemată, ţinînd mina pe crucifix.
7. Înapoi, în locuinţa Minei.
Drumeţii se-ntorc în casa doamnei H., dar găsesc uşa încuiată. O forţează. Ceea ce văd, îi lasă perplecşi : pe pat, avocatul zăcea răsuflînd din greu. Privea neputincios, cvasi/paralizat, spre fereastră ; în cadrul ei, luna arăta silueta înveşmîntată în alb a Minei ; lîngă ea, un bărbat înalt, îmbrăcat în negru, îi ţinea cu o mînă, mîinile şi cu cealaltă îi forţa capul, spre pieptul lui. Cămaşa femeii deja era pătată de singe (vă e clar că e vorba de Dracula!). Ea se zbate, zadarnic. Stai liniştită, doar nu e prima oară! – spune monstrul.
Justiţiarii dau năvală în cameră : contele se-ntoarce spre ei, cu privirea-i diabolică arhicunoscută ; aruncă, mîrîind, femeia, pe pat. Vrea să se repeadă spre “inoportuni”, dar aceştia se apără cu crucifixul & funia de usturoi. D. se retrage, treptat. Un nor negru trece pe cer, obturînd luna.
Cînd unul dintre oameni aprinde lampa …nici urmă de conte : doar un fum discret se insinua, în locul în care acesta …pîngărise .
Profesorul, apropiindu-se de avocat, murmură către colegi : E în transă! Apoi, îl readuce pe H. în simţiri, lovindu-l cu o cîrpă înmuiată în apă rece, peste faţă. H. îşi revine. La fel, iubita lui soţie. Fericiţi, vor să se îmbrăţişeze, dar …bărbatul se opreşte la jumătatea gestului, deoarece observă cămaşa Minei, pătată de singe…
Sunt pîngărită de monstru! Nu mă atinge!- imploră femeia, umilită.
Prostii! – zice H., neconvins.
Profesorul pune o bucată de anafură pe fruntea femeii : pielea sfîrîie, scoţînd un fum discret. Mina leşină.