Haz de necaz
Despre repetitivi & previzibili
Cunosc în Iaşi un tip care, în ultimele opt luni de cîte ori mă vede, îmi spune aceeaşi poves te : cum va scoate el o revistă, cum revista va fi excelentă şi cum va fi dată, pe bani grei, Taro mului. Mă arăt încîntat, fireşte, îi urez succes şi trec mai departe, uitînd instantaneu episodul.
Mai cunosc alt tip, tot din Moldova, care, de un deceniu, întîlnindu-mă o dată pe trimestru, mă informează, serios, că-mi va publica o carte şi că eu voi scoate o premieră cu un text de-al său . Confirm , îi mulţumesc pentru gest, îi spun, sobru, că aştept urgent piesa şi după ce ne despărţim, şterg din memorie întîmplarea.
În fine, alt amic, de data asta din Banat, patron la o firmă de asigurări, avînd viciul tea trului, îmi propune, de doi ani, de cînd sunt profesor de actorie la Timişoara, să-l iau la mine la clasă – dar la locurile cu taxă, că n-are timp să vină la toate cursurile ; îi promit şi plec în drumul meu, realizînd că faptul este imposibil.
E o situaţie( situaţii) delicată (e) :pe de-o parte, nu e frumos să le dai senzaţia că-i crezi, să le promiţi marea cu sarea; pe de alta, e mai frumos să-i dezamăgeşti, să le răpeşti speran ţa, să-i răneşti? Ori să conflictualizezi relaţia – la un moment dat?
Aceştia au fost previzibil / repetitivii tolerabili (dacă se poate spune aşa!) ; din păcate, există şi unii monomani absolut insuportabili, domnilor & domnilor ( cum zicea Ionesco).Un exemplu : veneam într-o seară, cu ani în urmă, spre casă, cu un InterCity ; stăteam la vagon-restaurant şi citeam. La un moment dat, rămîn singur cu ospătarul. Nu trece mult şi se aşează ( deşi nu e permis!) şi bucătarul, la masă cu nea Nae ( aşa-l chema pe chelner).Lectura mea a fost compromisă! Fiindcă între cei doi, s-a iscat următorul spiritual dialog :
Nae : – Să-ţi fie ruşine! Om bătrîn şi n-ai urmaş de parte bărbătească!
Bucătarul : – Cum …n-am?! Am! Nepoţelul!
N. : Ha! Nu-i al tău!
B. : Ba da!
N. : Îl cheamă ca pe tine, Sauciuc?
B. : Nu, îl cheamă Atîrgoviţoaie…
N. : Vezi, nu-i al tău! Dacă aveai ambiţie, făceai copii pînă – ţi ieşea un băiat! Să aibă cine să te moştenească, să-ţi ducă numele mai departe…
B.( mofluz tare) : Am fata…am nepoţelul pe care-l iubesc…cînd vin din cursă ne jucăm, el încalecă şi eu stau cal…
N. : Poţi să stai şi capră :nu-i al tău! Ai coios? N-ai coios!
B. : Mai taci, bă! Că mă-nfurii şi scot brişca de la cizmă!…
N. : Poftim, atîta ştii, să scoţi cuţitul! Da’ să faci un băiat, habar n-ai!…
Aceste unusprezece replici au fost reluate, timp de două ore, cam de douăzeci de ori, cu ex trem de palide modificări. Simţeam că înnebunesc ; mi-am strîns cu greu bagajul ( mîinile îmi tremurau teribil!) şi, tocmai cînd vroiam să mă arunc din tren, nea Nae, căscînd vesel, mi-a aruncat, complice / prieteneşte, un : „ ce să facem, dom’ profesor! Ne e urît şi nouă şi ne mai tachinăm, să treacă timpul!”…
I-am zîmbit îngrozitor de fals şi am ieşit pe uşa vagonului oleacă mai împăcat cu soarta : nu m-am mai aruncat din tren. Aştept un alt viitor dialog inteligent şi bogat în informaţii, pre cum cel aferent importanţei descendenţei masculine la cei care deservesc vagoanele – res taurant din cadrul SNCFR. Altfel, pentru domnul Miron Mitrea, tot respectul!…