Dansul lui Săizescu

Ilustrație pentru „Dansul lui Săizescu”, text de Bogdan Ulmu: carte deschisă cu stilou și însemnări pe margine

Cartea de teatru

Dansul lui Saizescu

S-ar putea pune întrebarea ce caută cartea-jurnal a lui Geo Saizescu ( Astă seară dansăm cu…Bachus) la rubrica teatrală. Doar autorul e foarte cunoscut pentru activitatea sa în cinematografie…

Dar nu toţi ştiu că autorul filmului Păcală a slujit, cu succes, şi teatrul şi teatrul tv. El a semnat spectacole importante precum Aceşti îngeri trişti, Ciuta, Patima roşie, O familie îndoliată, O femeie cu bani, Homer travestit etc. În plus, dincolo de răsunătorul său succes obţinut pe marele ecran, iarăşi nu multă lume ştie că Saizescu conduce o fundaţie/societate umoristică (Păcală) şi este, de ani buni, profesor la universitatea Hyperion – unde formează , an de an, importante promoţii de slujitori prezenţi & viitori ai scenelor noastre.

Pasiunea sa pentru scris este dovedită nu doar de editarea, de peste un deceniu, a revistei de umor Harababura ( una din puţinele, dedicate azi, la noi, rîsului), ci şi de apariţia, la scurt timp, a trei cărţi de memorii. În fine, acest volum mai dovedeşte o particularitate a artistului : idolatrizarea …peticului de hîrtie ( fie el mîzgălit cu idei de moment, gînduri personale despre oameni şi viaţă, sau cronici la filmele şi spectacolele sale).

Mai conţine ceva important, cartea : informaţii cultural/anecdotice preţioase. Întîlniri, întîmplări, impresii de călătorie, jurnale de lucru, articole de specialitate, chiar atitudini politice. Profitabile, pentru cei – vai, din ce în ce mai puţini! – care preţuiesc răgazul lecturii.

Aflat , spre exemplu, la Praga, în iunie 1968, autorul remarcă :” Primăvara de la Praga este vizibilă peste tot, în Cehoslovacia, ţesută de spioni din ambele lagăre”. Vorbind cu un ambasador al României din Africa, tot pe-atunci, observă că acesta pare…convertit la capitalism! Filmînd în pelicula lui Gopo S-a furat o bombă, se trezeşte, involuntar, propriul său cascador – ieşind cu capul prin geamul unui magazin, apoi aterizînd pe un morman de cioburi, pe caldarîm, unde rămîne, leşinat, ore bune. Povesteşte o noapte de Înviere la biserica Visarion, şi cum unii de la etajul casei din jur cereau lumină, „am văzut cum lumina urcă pe ziduri” (frumoasă, plastică & emoţionantă imagine!). Aflat în vizită la ministrul Cornel Burtică , vede, mirat la culme, cum acesta-şi ţine servieta …legată de mîini cu lanţuri, ca-n filmele cu mafioţi. Directoarea Studioului Cinematografic din anii 70, Lucia O., îşi primeşte colaboratorii plîngînd, de parcă e „ o fabrică de lacrimi”. O frumoasă actriţă, beată, la o petrecere, se încăpăţînează să aprindă cu chibritul o lumînare…de sticlă, de la candelabrul electric din tavan. Amza Pellea se duce la Ceauşescu, cu lacrima-n gît, rugîndu-l să-l ajute să joace el Mihai Viteazul, „că de pe cînd se juca cu copiii în Băileşti , visa să fie…Viteazu!”. Despre scriitorul N.B. care a făcut un film ca regizor, zice că e „atît de bun că poate fi dat şi la radio”. Ş.a.m.d.

Dar observă, cu incredibilă frenezie, posibile scenarii de film care au la bază îmtîmplări (accidente) sentimentale ale celor din jur : actorul Colea care rămîne singur, tocmai de Revelion, fiindcă tînăra-i nevastă fugise cu un june năvalnic ; regizorul Mircea care, aflat la Paris, dă telefoane într-una, sperînd s-o întîlnească pe frumuseţea lansată de el în Răscoala, după care şi-a pierdut capul, încă de-atunci ; actorul Dumitraş (interpretul rolului principal) vine şi el beat, la a cincea reprezentaţie a Îngerilor trişti, provocînd leşinuri & isterii în jur.

Păcat că-n carte există cam multe scăpări de corectură. Dar nu e doar păcatul prezentului volum…

Într-o planetă de bărbat, trasă de domnul Geo prin 1968, i se prevede un lucru minunat : ”Veţi trăi 96 de ani”. I-o dorim, sincer ! Căci mai are destule de împărtăşit celor care vin tare din urmă – în literatură, film şi teatru.

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).

Textul anterior
Textul următor