Codul manelelor elegante: Pe aeroport şi, dacă treceţi de vamă, apoi în avion…

Ilustrație pentru „Codul manelelor elegante: Pe aeroport şi, dacă treceţi de vamă, apoi în avion…”, text de Bogdan Ulmu: masă de petrecere kitsch cu acordeon și luminițe

Încep cu o dezvăluire paradoxală : nu mai merg cu avionul decît în străinătate, fiindcă n-am bani de curse interne. O dovadă recentă? La interval de o lună am zburat spre Veneţia şi Timişoara : în primul caz, m-a costat 30 euro biletul, dus/întors. În al doilea, 690 lei ( deci, de cinci ori mai scump!). Aşadar, merită să aruncaţi cîţiva euroi ca să luaţi prînzul la Londra, o siestă pe malul Tamisei, spre exemplu, puţin shopping virtual (adică priviţi şi-nghiţiţi în sec), şi seara, înapoi acasă, totul cu doar 100 de euroi! Păi dacă faceţi acelaşi lucru pîn’ la Cluj, să zicem, vă costă triplu; şi-n plus, Clujul l-aţi vizitat de zeci de ori, în perioada în care depuneaţi ca fraierii, la Caritas…

Da, da’ ca să ajungi prin cele străinătăţuri, musai s-apuci să te-mbarci. Ori asta e infinit mai greu, draci peizani! Iei biletul, mîndru că ai bani de bilet, faci bagajul, mîndru că ai bagaj, apoi te-ntoarce de la controlul vamal şi pleci ruşinat că n-ai trecut de poarta aia care ţiuie de cîte ori te vede…Ptiu! Tu, om cinstit, cu frica lui Doamne-Doamne, să ajungi batjocura familiei, fiindcă te lăudai că mănînci seara la Picadilly, şi de fapt, îţi îneci amarul la Căţeaua leşinată! Grele-s micile înfrîngeri, fraţi grenadiri! Pierzi la Waterloo şi intri-n istorie; te alungă nişte cîinoşi din aeroport, şi faci ciroză. Unde-i dreptatea, bre!!!???

De-aia e Mandea aici, ca să vă ajute să zburaţi : nu din slujbă – de asta se ocupă Ministrul de Finanţe, plus FMI. Eu vă ajut să survolaţi Alpii, Pirineii, chiar şi …Munţii lui Venus, fiindcă cine ştie ce se poate întîmpla în aeronavă, între dvs. şi stewardese…

Primul pas, ca să vă vedeţi visul cu ochii : să aveţi un act de identitate la dvs. Apoi, poza din paşaport, să semene cu dvs. Să aveţi un nume decent – spre exemplu Pîrţolea, e preferabil lui Bin Laden. Dacă vă cheamă Bin Laden, ori dacă semăneţi cu el, pun pariu că nu veţi zbura…

Apoi, să n-aveţi trăscău în bagajul de mînă: degeaba-i explicaţi fetişistului care vă cotrobăie-n boarfe că „răchia o lui pentru curaj, taică!”, el va fi antipatic şi o va opri. Dacă protestaţi, o va şi bea, ca să vă facă-n ciudă…

Apoi : să n-aveţi tirbuşoane, unghere, briceguţe de damă, insigne, scobitori metalice, piuneze, ace de siguranţă etc. Cu astea nu treceţi, veci-pururea!

După ce, în fine, a dat Domnu’ şi-aţi urcat în avion, aveţi grijă să vă puneţi centura de siguranţă şi să urcaţi bagajul de mînă în spaţiul expre amenajat. Nu vă apucaţi să sunaţi acasă, răcnind mitocăneşte „urcai în tărăboanţă, fă fomeie!”; în primul rînd, s-ar putea simţi jignit Taromul, fiindcă el are nave sigure, care nu cad la Smolensk. Apoi, tre’ să-nchideţi mobilul în timpul zborului, ca să nu vă intersec taţi, din greşeală, cu Turnul de Control şi să produceţi grave accidente aviatice…

Să comandaţi cu măsură coniac – mai ales dacă n-aveţi cu ce-l plăti. Să vă informaţi ce şi cînd e din partea casei. Dacă stewardesa vă zîmbeşte încurajator, n-o luaţi ca pe-o dovadă de nimfomanie şi n-o invitaţi la toaletă; e pur şi simplu zîmbet profesional…

Dacă vă e rău, folosiţi doar punga cerată din faţa voastră; şi dacă vreţi să aruncaţi ambalajul de la sandwich, nu deschideţi fereastra – ar fi ultimul dvs. gest antum. De asemenea, nu-ntrebaţi dacă Abu Dabi are peronul pe partea dreaptă.

La coborîre luaţi un aer distrat şi zîmbiţi întregului echipaj promiţînd că veţi reveni. Şi la banda rulantă, luaţi numai bagajul cu care v-aţi îmbarcat.

În rest, noroc şi inspiraţie! Să-mi trimiteţi şi mie o carte poştală…

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).