Cu ce să începem? Cu conferinţa de presă a lui Adrian Păunescu, desigur. Importantă, pentru a studia varii forme, diverse manifestări treimiiste ale penibilului…
În primul rînd, să pre cizăm faptul că senatorul n-are nici o vină că soţia lui a accidentat mortal trei persoane. El nu tre buie atacat, pentru asta.
Suferă destul şi fără mizeriile presei de scandal, fiindcă nu-i exclus ca doamna să primească nişte ani de pîrnaie!…
Dar ce-am văzut în conferinţă? Bardul nu a „rupt tăcerea”, cum au zis cei de la Antena 1, fiindcă nu a făcut dezvăluiri senzaţionale; nici n-avea ce să zică aşa, teribil! Nici n-a căzut în plasa chivuţelor şi a libidinoşilor din sală.
Dar domnul Pău nescu a comis cîteva greşeli: prima, cea impardonabilă, a organizat conferinţa; orice om lucid ştie la ce să se aştepte, în timpul unui interogatoriu de genul acesta. Ştie că o asemenea întîlnire nu rezolvă nimic; e conştient că dintr-un astfel de dialog ies maculate ambele părţi.
Aşa a şi fost.
Apoi, poetul nu s-a abţinut şi-a recitat o poezie scrisă după nefericitul accident.
Mie nu mi-a dat bine în cadru: o poezie cu asemenea tematică, deocamdată, ar ţine de intimitate, nu de viaţa & gloria literară.
În fine, se tot prefăcea neştiutor : nu ştia cine a fost de vină în accident; nu ştia dacă soţia lui a mai avut un accident, în 2000; a spus că n-are încredere-n ea ca şofer, dar şi-a lăsat fata să meargă alături de mamă, în cursa aceea neinspirată! Ş.a.m.d.
Am avut în faţa ochilor, vineri la prînz, pe micul ecran, un om speriat, lovit, care nu ştia prea bine ce va ur ma şi, de aceea, nu mai avea aplombul d’anţărţ, cînd tuna şi fulgera, cînd dădea afară din sală spectatori de rînd sau colonei şi prefecţi…
E un moment greu pentru controversatul personaj; e adevărat, el a căzut mereu în picioare. Din „porc de serviciu”, în doar patru ani, a redevenit director de gazetă şi de cenaclu, apoi senator. Nu ştim ce va fi de data asta.
Dar dac-om nemuri împreună, vom afla…
Altă belea : fraţii Cămătaru.
Domne’, nu-i rău că vor să-i mai ascundă o leacă ( deşi-s bronzaţi destul, dă-i în sărăcie!), chestia comică însă e că infractorii – care aveau acasă la cocoşei de nici n-apucai să-i numeri! – susţin că nu pot fi judecaţi de cine-i judecă acum, nici de şefii lor, nici de şefii şefilor, pentru că au făcut zeci de chefuri împreună, pe banii tande mului Nuţu / Sile; deci, pot fi corupţi!
Să vină necunoscuţi să instrumenteze cazul, că ăia-s o biectivi, teteo!
Partea proastă e că de la George Muscalu (şeful brigăzii crimă organizată), pînă la generalii Berechet & Zaharia, başca mahării Hrebe, Becali, Mitrea, cam toţi au băut pe seama cămătarilor.
De unde se poate deduce că, într-un tîrziu, vor scăpa…
Că tot vorovirăm de ma graoni : o păţi şi amicul Bichineţ, care, turnat de primarul din Negreşti, se trezi sechestrat de fo 250 de rromi, în pridvorul casei bătrîneşti.
Scăpă, într-un tîrziu, promiţînd că meritoşii tuciurii îşi vor primi alocaţiile, spre calmarea laborioşilor ursari.
Nu-i mai bine de Grecea? Scăpă de prefectorat şi fu trimis la Sidney, consul general. Altă lume acolo, recepţii, gheţuri purificatoare, canguri eleganţi…
Şi se bucură şi Darabonţ, care rămas „fără coledzi”, acu, iaca, se sui vesel pe fotoliul buldogului…Toată lumea mulţumită, nu?
Poate cangurii să aibă ceva obiecţii…
Şi ca să vedeţi că nimeni nu rămîne p-afară-n România, însuşi Radu Duda fu propus să candideze pentru Senat din partea… PSD.
Noi zicem că nu-i rău, fiindcă la PSD nu trebuie să fii principe cu acte-n regulă; ba chiar e mai bine să nu…
Ca să vorbim şi de lucruri liniştitoare : patrula de români atacată joi noaptea-n Irak, a scăpat fără vreun rănit.
Apoi, pedistul Boc, acela care l-a dat în judecată pe primarul Boc, nu trebuie să se mai judece, fiindcă s-a stabilit că-s una şi-a ceeaşi persoană ( versiunea lui Funar , cum că ar fi vorba de doi spioni unguri foarte periculoşi, neverificîndu – se).
Cît priveşte cariera politică a lui Mischie, bucuraţi-vă, oameni buni, nu e în cheiată: numai că ilustrul istoric a zis că se duce la un partid serios, fiindcă PSD l-a dezamăgit.
Dacă şi pe el…
