• șarjă amicală –
Mircea Cavadia este un om imposibil. Cu toate astea, are prieteni. Suntem fo trei. Avea patru, dar unul s-a dus: n-a spus unde…
În schimb, Gagniuc e viu. Și Frunză. Stomatologul Frunză-l simpatizează, fiindcă într-o vară a apelat la el să-i scoată un dinte – dorință pe care nu și-a mai exprimat-o niciun masochist, de-atunci încoace! Și Cavadia a fost simpatic, timp de aproape două ore,după extracție, că n-avea voie să vorbească…
De Cavadia mă leagă multe amintiri! Datorită lui am cunoscut județul Caraș-Severin, mai bine ca județul Iași (în care trăiesc, totuși, de 25 de ani), fiindcă a organizat festivalul de umor „V.Silvestru” și ne punea șezători în toate cotloanele. Noi mergeam, nu numai din dorința de-a ne cunoaște țara, ci și din cea a degustării diferitelor sortimente locale de răchie.
Apropos de geografia României: Mircea e un tip original – cum zici de-o localitate, el e de-acolo. El e născut simultan, dacă e să-l crezi, în Voineasa, Brăila, Deva, Bacău, Reșița, Gătaia, Ianca, Jebel, Maglavit, Herculane. Cei de la Buletine n-au putut să le treacă pe toate, așa că în acte apare Bălăceanca.
Odată, m-a invitat la un restaurant: localul plin. O singură masă era liberă, dar și aici, pe un scaun ședea un urs de pluș, mărișor. Cavadia a chemat ospătărița, cu glasu-i dulce, gîjîit – poruncitor. Aceasta n-a vrut să ne servească, susținînd că aia-i masa ursulețului. Seară ratată, deoarece amicul meu, timp de juma de oră i-a bălăcărit pe toți din local, în frunte cu aberantul ursuleț – care cred că a luat și două palme! Din seara aceea, au pus la intrare un gardian, care are la el mereu, poza lui Cavadia: probabil, pentru autografe…
Altă amintire: ne-a venit, într-o vară, ideea să publicăm partea decentă a schimbului de scrisori dintre el, eu și Gagniuc.După ce le-am adunat cu greu, după ce ne-am hotărît să lăsăm,totuși, pasajele nevinovate gen,„dragă boule, ești o vacă! Cu aleasă considerație”…nu găseam titlul. Să fie și elocvent, dar și atractiv.
Mircea a propus Epistolar cu mine și doi proști. Gagniuc a propus… la fel. Eu am nuanțat – Epistolar cu Cavadia și alți doi proști. Ananie a-nceput să plîngă, mai ales că i se terminase și petul de răchie. Ne-am decis asupra unui titlu care să nu supere pe nimeni- Epistolar cu trei proști. Cartea este unică în literatura de gen.
Și mai are un avantaj: a întărit prietenia noastră, spre ciuda proștilor adevărați…