…Să vă aducă 2005 în gospodărie, boieri & jupînese dvs.!
Că mie nu mi-o adus, Moş Revelion, cu caru’, ci numai cu păharul ; şi vorba şlagărului moşnegesc, nici acela nu fu plin, because jumătate fu venin, mă tată, mă!
Altfel, program frumos pe la tv, chiar dacă aceeaşi comici, aceeaşi manelişti şi aceiaşi gurişti dăilalţi apărură pe sticlă.
Ei şi? Noi nu suntem tot ăia? Numai pe-alţii-i vedem, fir’ar ea de bîrnă din ochişorii care nu se prea văd!…
Noroc că filmele de sărbăutori fură mult mai diversificate : numărai fo’ 50 de pelicule cu Moş Crăciuni, Crăciuniţe , cizmuliţe, sănioare, iepuraşi, reni şi Revelioane-surpriză, care de care mai tentante – de la Bătaie de Crăciun, trecînd prin Te fac un Crăciun?, şi poposind la Un Revelion cu bucluc.
Sunt bune, diversificate, sporesc şi adrenalina, nu numai nostalgiile.
La fel, Dan Negru & gaşca făcură tot ce trebuie ca să ne fie jenă că avem tembelizor : de la Guţă şi Vijelie, cu care se pupa de zor, la o fătucă cu sînii mari şi pictaţi (scria pe dînşii Hai , 2005!) ce ieşi dintr-un tort de butaforie, spre bucuria libidinoşilor din figuraţia de pe platou…Ptiu!
Io tot nu pricep : gagicile fără sutien nu strică nimănui, dar nu se mai poate fără manele, nici de Sărbători?
Plus că nu ne tihniră prea tare zilele cu pricina deoarece nişte sadici anunţară, încă din decembrie, scumpiri la telefon, apă caldă, gaz, curent etc.
Luai un buletin loto şi citii şi acolo, pe verso că, în caz de cîştig, am de plătit 25% din noroc statului…
Noroc cu cota unică de 16%, că mă mai scapă de griji ; dacă s-ar desfiinţa şi impozitul pe venitul global…bine-ar mai fi…
Şi prin Asia bilanţul catastrofei cu valuri ajunse la cumplita cifră de 130.000 de morţi! Plus că fură peste 90 de replici ale cutremurului, bre! Brrr!!!
Da’ să ni fiu cîrcotaş, că nu mă cheamă Huidu şi să privesc şi partea a bună a perioadei tembelizate : veşti bune din Ucraina, unde otrăvitul ieşi victorios ; o emisiune foarte plăcută a Divertisului, un mesaj de-al Marinarului Băsescu, de anul ăl nou, care-mi plăcu, o repriză bună cu Găinuşă & banda lui, şi un excelent dialog al lui Turcescu cu Dan Puric.Puric acesta face cinste breslei! E cult, lucid, are personalitate şi e un excelent orator( lucru rar la un mim!).
Mai îmi plăcu o filmare de la decernarea premiilor Academiei Caţavencu; îmi plăcu fiindcă, în acest conclav, şi nea Nelu şi Adiţă avură mult umor.
Aşa, da!
Se născu pe 1 ianuarie, la ora 0, 01 şi primul cetăţean al României anului nou : e din Timişoara. Normal…
De altfel, nu că lucrez io în Capitala Banatului, dar nu vi se pare că e de admirat un oraş mare cu prefect PNL, preşedinte al CJ – PD şi primar ţărănist? Mai arătaţi-mi un asemenea oraş, în România!…
Apropos de schimbări : Dinu Săraru îşi prezentă demisia, zicînd că a fost pus de Răzvan şi e cazul să plece cu Răzvan.
Io ştiu pe unu’ Răzvan care a plecat cu Vidra.
Dar despre Săraru al nostru Dan Diaconescu se găsi să facă o emisiune de 3 ore şi ceva, în care ac tori înfierbîntaţi şi alţii doar lucizi, dezbăteau plecarea Sărarului.
Diaconescu acesta nu ştie ce să mai scornească să aibă el, chipurile, ceva „senzaţional”…
Ce poate fi senzaţional în faptul că un director de teatru în vîrstă părăseşte un fotoliu? Vine altul, mai tînăr. Şi care n-a făcut parte din CC-PCR…
Cît despre academicianul de Ruginoasa, un om cu cultura( & moşia) lui nu va muri de foame.
Şi Săraru şi-a făcut o pensie bună, în ultimii ani…Plus că ambii vor avea timp să scrie – ceea ce nu-i puţin deloc.
Şi tot la veşti bune trebuie trecut faptul că în fine, după 15 ani, Iaşul a dat iarăşi un ministru. Îl felicităm deci, pe Răzvan Ungureanu, sincer.
Şi-i urăm Guvernului Tăriceanu… tărie. Plus şansă. Şi inspiraţie în decizii. Şi să nu bage botul la abureli.
Iar vouă, fideli cetitori & fidele lectoriţe, prosperitate, fericire, sănătate, bună-dispoziţie. Aşa să ne-ajute Doamne-Doamne!…(fiindcă mai e pînă de Sf. Ion, profitaţi, că vinul acu’ e bun, iar cîrnaţii nu ţin pînă-n martie, zău aşa!).
