Nobleţea intrată-n deriziune…

Ilustrație pentru „Nobleţea intrată-n deriziune…”, text de Bogdan Ulmu: palat neogotic cu turn cu ceas, la ora albastră.

Pe vremea copilăriei şi chiar a adolescenţei mele, a poseda un titlu de nobleţe era egal cu a fi un element putred, decăzut moral, duşman de clasă, asupritor al celor ce trudesc.

Regele? Un hoţ care, după ce că nu ştia limba, mai şi furase averea poporului, în cărcînd-o în trenuri numeroase şi ducînd-o departe de făuritorii ei…Baron? Era suficient să te gîndeşti la cinstitul Arghezi, care fusese întemniţat în lagăr deoarece scrijelise pamfletul cu acelaşi titlu…Împărat, ţar, conte, marchiz, prinţ? Ha! Trîntori! Dejecţii sociale! Paraziţi! Îmbuibaţi pe spinarea proletarilor din toate zările! Chiabur? Arendaş? Adică, ciocoi! Ptiu! Cîh!…

A venit momentul 89 ; am răsuflat uşurat. În fine, am zis, se va spune adevărul! Se va face dreptate nobililor, celor care jalonează ADEVĂRATA istorie naţională, care duc prestigiul ra sei în enciclopedii şi lexicoane, care ridică România din mizeria sonurilor bolşevice etc.

Ceva-ceva, fireşte, s-a schimbat. Nu te mai arestează nimeni, azi, dacă eşti fiu de conte ; nu te mai pocnesc proletarii, deoarece ai titlu regal ; Securitatea nu te mai hărţuieşte-n anchete nesfîrşite, deoarece ai avut conac, sau „cocoşei” îngropaţi în grădină. Eşti rudă cu Mihalache, ori Cantacuzino? Foarte bine! E normal să fi avut şi noi ţărăniştii, ori boierii noştri!…

Numai că diversioniştii ( adică acei indivizi care au între 50 şi 70 de ani, şi care trag sforile ÎNCĂ, în prostita Românie) nici nu-şi văd de pensii, jigodiile naibii ! Îmbîrligă mulţimea – fiindcă de îmbîrligat, pe plaiuri mioritice, e loc întotdeauna!

Ce-i acela Rege? 80% din populaţie va zice : un senil bîlbîit care vrea să fure Peleşul şi şi-a luat pe lîngă fata un securist. Şi-apoi ce, Elvis nu era supranumit The King? Sau poate e vorba de Regele Cioabă. Sau, alt hai, Regele …manelelor ( Adrian Minune, Nae Guţă).

Ce-i acela Baron? Un afacerist veros local, care e plin de bani şi face jocul PSD ( vezi Mischie, Armaş, Oprişan etc.). Baroneasa Nicholson e exemplul rău : e cea care acuză Guvernul , deşi n-a mîncat salam cu soia! Să nu mai vină p-acilea!

Prinţ? Da, îl avem, pe Paul de România – din păcate,om bun ; numai că-i bastard; şi persecutat de justiţie; şi aflat în lung conflict cu Mihai I. Dar o mai aveam şi pe Briana, care-apare des la televizor şi s-a pozat în bikini, în revista lui Dinescu…( deci, principesă = ceva popular şi ha ios!). Da’ nu era şi una Prinţesa circului, pe la operetă? Aha, înseamnă că nu e mare brînză de capul titlului…Da’ e d-a noastră, ce mai!

Dacă-i Împărat, evident, e tuciuriul Iulian. Alt împărat nu cunoaşte România! Şi nici nu vrea : că Franz Josef ne-a ungarizat o parte din ţară, dă-l în sărăcie!

Iar dacă-i boier, boier-boier, poate fi şi Paleologu – dar, ce păcat, a colaborat cu Securitatea ; sau e Bălăceanu – Stolnici, dar e prea bătrîn, ce să-l mai pui acum la jugul tranziţiei…Coposu avea verticalitate, dar a murit! …Raţiu, idem.

Şi-uite-aşa, România e nevoită, săraca, să pună în stafful ei, oameni de mai mică nobleţe familială, dar verificaţi, în putere, şi cu o teribilă capacitate de adaptare. Cinste lor!

Cît despre cei nobili, oamenii de reală valoare, cei care au o gîndire occidentală, modernă, au recunoaştere internaţională, au capacitatea să repare lookul mînjit al ţării, peste hotare, vorba delicatului Miki – Şpagă :” Ciocu’ mic!”. Să zică mersi că nu le ia casa-n care stau şi nu-i duce iar pe la Gherla sau Sighet, în zeghe…

Text din arhiva Bogdan Ulmu (1951–2016), reprodus fără intervenții editoriale, cu ortografia și punctuația autorului.

Trimite textul mai departe
Cum citez acest text

ULMU, Bogdan. „Nobleţea intrată-n deriziune…”. În: Arhiva Bogdan Ulmu [online]. Februarie 2004. Disponibil la: https://bogdanulmu.eu/nobletea-intrata-n-deriziune/ [accesat 01.11.2026].

Data publicării este cea din arhiva autorului. Data accesării se completează automat.

Din aceeași rubrică

Toate textele din „Umor”