Nora –eroina titulară a dramei lui Ibsen din 1879.Ea devine una dintre primele feministe ale teatrului clasic, încercînd să ceară o (pe-atunci ciudată) egalitate în drepturi cu bărbatul ei. Personaj de factură romantică, ea continuă seria eroinelor ibseniene însetate de absolut, dar incapabile să-l găsească. Ea-și părăsește casa în semn de protest, dar și din dorința de-a începe o viață nouă (sintagmă ce atît de tare plăcutu-i-a lui Anton Pavlovici).
Tatăl a tratat-o drept păpușă; bărbatul, idem; cu opt ani în urmă, sprea-și salva soțul, a comis un fals. Un funcționar de la Banca respectivă însă, o amenință cu denunțarea plastografiei. Situație delicată:prin care ea-și cunoaște soțul. Dar se și autocunoaște. Helmer o acuză, scîrbit, de necinste – de parcă nu pentru el ar fi făcut gestul impardonabil! Ea rămîne, vorba Zarecinaiei, un pescăruș. Rănit, însă. Nu ucis, ca.n povestea lui Trigorin. Dar deloc senin…
O familistă are dreptul la independență? O „păpușă” are voie să prindă viață și să fugă, precum o pasăre ținută în colivie degeaba? Cum bine vedea minunatul gînditor într-ale teatrului, N.Carandino,”este în N. o măreție, un apel al supremului miracol.A așteptat toată viața ca marea minune să se întîmple; acel ceva pe lîngă care cotidianul să-și piardă măruntele sensuri.[…]Intrarea este a unei păpuși:bineînțeles, neostentative. Se alintă pe lîngă bărbatul ei, care glumește,”ciocîrlie”…”veveriță”…(de altfel, s-a spus că în această fază N., care fusese pe lîngă tatăl ei Puppenkind, ajunge lîngă soț Puppenfrau și lîngă copii Puppenmutter).[…]Dificultatea rolului constă în varietatea lui unitară. Actul I e aproape de comedie, al II-lea are caracter dramatic, iar al treilea urcă pînă la tragedie. De obicei, actrițele care joacă bine păpușa din primul act, eșuează în al treilea. Iar acelea care le nimeresc pe amîndouă, ratează dansul.[…]Numai actrițele care interpretează rolul super ficial, se feresc de a anunța din primul act, prin intonații, prin sublinieri, prin sugestia tăcerilor – plecarea din final.N. nu este o capricioasă, o femeie care să se hotărască sub impresia momentului și, ulterior, să regrete.N. rămîne aceeași de la prima replică, pînă la ultima. Problemele se pîrguiesc, de la o scenă, la alta, după cum și oamenii din jurul ei se dezvăluie”.
Interesant mai e faptul că sudalma feministei sună-n traducerea germană, cel puțin,…cam masculin! („Himmelkreuzdonnerwetter”); dar evadarea trebuie, nu-i așa, anunțată din timp – vorba lui Carandino.
Pretenția ei nu este absurdă:s-a săturat să fie tratată ca o păpușă, ca o guvernantă neoficială și ca o persoană prioritar-decorativă. Și, după ce și-a salvat soțul dintr-o încurcă tură financiară, acesta mai are și tupeul să o acuze de necinste! „Înainte de orice, ești soție și mamă!” – îi trasează Helmer, soțul ei de circa opt ani de zile, conduita.”Înainte de orice, sunt o făptură omenească, la fel ca tine!”-îi răspunde nevasta și mama, sătulă să asculte ce ea ce nu merită ascultat.
N. vrea să se cunoască, să-și poată estima aptitudinile, să-și afle limitele, intenții nobile, care însă nu au șansa concretizării în atmosfera burghez-glacială din casa cu păpuși. Și Hedda se simțea superioară soțului, dar morbiditatea-i notorie n-a lăsat-o să evadeze înafara casei: l-a pedepsit, sinucigîndu-se-n gineceu.
Cineva o caracteriza interesant, dar deloc amabil,”mecanism deformat care deformează totul în jur”, o paralogică „damnată la dizolvare lentă, dar ireversibilă, în haos” (Grid Modorcea,1988).Merită meditat! Tot așa cum un punct de vedere inteligent asupra eroinei emite și una dintre marile ei interprete, Liv Ullmann. Cîteva din gîndurile artistei cred că trebuie reținute de viitoarele ei continuatoare: ”…spune ceva, vrînd să spună, de fapt, altceva(s.n.).[…]Ca și Helmer, N. este una dintre victimele societății(s.n.).Ea își joacă rolul, precum Helmer îl joacă pe-al lui. Cînd, în cele din urmă vede, își dă seama că furia împotriva a tot ce e fals între ei e dirijată, în egală măsură, împotriva lui, ca și-mpotriva ei.[…] Răspunderea ei este, în final, la fel de mare ca a lui. Ea dorește ca o schimbare să se petreacă și-n el, nu spre binele ei, ci spre binele lui!(s.n.).”
Generoasă concepție! Cam…în răspărul piesei!
Dar cea mai tușantă frază din jurnalul marei Liv, mi se pare a fi una de-o sublimă… gratuitate:”…Cea mai frumoasă declarație de dragoste și cel mai frumos gest de iubire al N. se exprimă prin hotărîrea de a-și părăsi soțul (s.n.).” Așa să fie? Fiindcă-l iubește, îl lasă (la, nordici Dumnezeu n-o da pedeapsă?!)…să ce? Să mediteze la prostia-i de ne iertat? Să o caute și s-o readucă acasă, în genunchi? Îl părăsește din dragoste, realizînd că Helmer nu o va înțelege niciodată și dîndu-i astfel, șansa, să-și refacă viața cu cineva pe măsura interdicțiilor sale?
E greu de înțeles cum faci dovada iubirii, fugind!(căci Ibsen nu-i un scenarist de telenovele).La fel, cînd am văzut, în adolescență, PĂDUREA ÎMPIETRITĂ (cu teatrul din Timișoara), m-a revoltat ideea eroului principal, care-l implora pe gangster să-l ucidă, să poată primi ulterior iubita sa… asigurarea…! Oamenii care iubesc, în mintea-mi comună, au nevoie în primul rînd de omul adorat.
Dar pesemne că Liv Ullmann, ca vedetă și fomeie nordică, nu are o gîndire prea comună…
E ciudat cum de regizorii n-au exploatat ceea ce și Georg Groddeck, și I.Vartic(în documentata și originala sa lucrare) subliniau incitant:calitatea de „mare artistă a jocului” pe care-o dovedește personajul. Ea-și iubește microspectacolele și e o ahtiată după succes(chiar fiind repurtat, acesta, în microclimatul oferit de soartă/soț).Ce, boierii ruși din toți marii clasici slavi, nu făceau…teatru de familie? Și N. e o exhibiționistă(în sensul de cent, evident) și un histrion redutabil. Partenerul ei de scenă rămîne, vai!, bolnavul Rank, iubitor și el de baluri costumat/mascate. Există în drama lui Ibsen o secvență extra ordinară, din punctul de vedere al exploatării regizorale:cea a ultimei tarantele. Un fel de reprezentație de adio. Regizorul improvizat al spectacolului, soțul interpretei, tot atrage atenția femeii „mai lent!”, dar Rank și ratata sa iubită au intrat în transă, joacă pe viață și pe moarte…
Ea ar mai putea fi, atenție!, o Nina Zarecinaia nordică; și poate pleacă din casă și ca să-și afle viitorul artistic, profesionalizat!(asemenea iubitei lui Treplev).Tot profesorul clujean sesizează că eroina „face saltul din stadiul estetic, în cel etic”.
Dar dacă o fi invers? Dacă din stadiul eșuat -etic, ea fuge spre zarea promițător-estetică?! La această întrebare, nenea Anghelache o să ne răspunză, cîndva…
Interprete: Eleonora Duse, Betty Hennings – Nansen, Agnes Sorma, Maria Conrad Ramlo, Emma Grammatica, Ida Kaminska, Rejne, Ludmilla Pitoeff, Daniele Delorme; în film, Jane Fonda.
La noi, Aglae Pruteanu, Maria Ventura, Lilly Carandino, Gina Sandri, Lilly Bulandra, Marcela Rusu, Valeria Gagealov, Olimpia Didilescu, Larisa Stase-Mureșan, Mona Bordeianu, Ilinca Goia, Cerasela Iosifescu.
Anecdotică: eroina apare și în comedia lirică, intertextualistă, PESCĂRUȘUL DIN LIVADA DE VIȘINI a lui Horia Gârbea, reprezentată-n premieră absolută(culmea!) în regia autorului… prezentului dicționar.
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
