Harpagon –eroul principal al comediei AVARUL (1668) de Moliere. Numele-i vine din latină, totuși (harpagonem –cange, cîrlig; la figurat, apucător).
Model – Euclio din AULULARIA lui Plaut. H.e omul care are o singură pasiune (viciu), dar devorantă:banul. Și face greșeala de-a crede că îi e permis și un viciu… secund (dragostea pentru o femeie tînără și atrăgătoare, spre exemplu).
Arghirofilia însă e necruțătoare: nu acceptă concurență! Infidelii sunt pedepsiți! De aceea personajul eșuează ca amorez tomnatic, mai mult – își pierde și speranța într-o sporire a capitalului, unica sa grijă rămînînd, pînă la urmă, păzirea cu strășnicie a galbenilor acu mulați pînă a începe piesa.
Cu toată notorietatea monomaniei sale, H. nu rămîne un erou schematic, o partitură pentru un unic instrument:Moliere are inteligența d-a-i conferi complecsitate, veridicitate. El e viu, palpită sub ochii noștri – chiar dacă are străluciri caricaturale. Avarul nos tru e coleric, suspicios, despotic (cu copiii & slugile!), ingenios în organizarea schemei de funcții (bucătarul are și o jumătate de normă de vizitiu!), încă viguros – din moment ce supușii se vaită, după ce-s ciomăgiți de bătrîn; e sentimental și dornic de-a-și reface viața (chiar dacă are 60 de ani, bătuți pe muchie).
În el dormitează un calculator (planificator) de geniu:estimează cu exactitate nu doar banii, ci și șansele jocurilor (cu mai multe strategii!) care se nasc în jurul lui. Manipulează, pînă la un punct, în scop lucrativ, întreaga suflare a piesei. Planul e impecabil alcătuit:fata – vrea să o mărite cu un nobil răscopt, care nu cere zestre; iar pe băiat îl însoară cu o văduvă bogată. Descotorosindu-se de progenituri, el își va reface viața cu apetisanta Ma riane…
Socoteala de-acasă însă…Ghinionul face ca tocmai fiul său, Cleante, să-i fie rival la mîna femeii pe care-o cer(e) de nevastă. În plus, tînărul descoperă și că mizerabilul de cămătar care-i ceruse o dobîndă neomenoasă (prin terț), era…chiar H.! Nici pețitoarea Frosine nu e mulțumită de remunerație! De asemenea, fata sa, Elise, nu-l vrea pe vîrstnicul An selme, ci (previzibilă ființă!) pe tînărul Valere. Și servitorii (cu o excepție!) nu-l văd bine pe scîrțar, numindu-l (prin glasul lui La Fleche) ”cel mai neomenos dintre oameni!”.
Greu să lupți cu o întreagă distribuție, ostilă! (oricît de iscusit te-ai cred în jocuri de culise și mișmașuri financiaro/matrimoniale! H. lovit „mișelește”, adică acolo unde e mai șubred: i se fură caseta în care dormitau, cuminți, fix 10.000 de scuzi de aur! Catastrofă! ”…Nu mai știu cine sunt! Vai, bănișorii mei, prietenii mei drăgălași, cum ați pierit!? De cînd am răma fără voi, nu mai găsesc sprijin, nici mîngîiere, nici bucurie pe lume![…]Gata! M-am dus! Mor! Am murit și m-au îngropat! Chiar nimeni nu vrea să mă învie?!”.
Ba da, viața (caseta, adică) i se va oferi în schimbul modificării cu 180 de grade a planurilor matrimoniale. Acceptă fără să clipească, spre fericirea tuturor…
H. rămîne și un erou trist:e singuratec (ca orice vicios!), e marginalizat, e refuzat de femeile tinere, e urît de copii și de servitori…Stîrnește, desigur, în firile simțitoare, mila.E bătrîn și are o senectute deprimantă. Marele regizor R. Planchon manifesta și el, spre finalul spectacolului său celebru, o compasiune discretă, pentru zgîrcit. Iar o reprezentație tîrgu-mureșeană din 1998…îl omora, în final!
Totuși, vorba excelentului „dicționarist” Mihai Ungurean (v. revista Cronica, 5/ 2001) ”a exagera această interpretare înseamnă a încredința o partitură de Rege Lear, unui Ubu! ”.
Interpreți: însuși Moliere, la premiera absolută, din 9 septembrie 1668; Ch.Dullin (1940), J.Vilar (1952), Louis de Funes (ecranizarea din 1979), M.Serrault (1986).
La noi, Birlic, C.Ramadan, Corneliu Revent, George Constantin, Ion Plăeșeanu, D. Vit cu, Hunyadi Laszlo, C. Cotimanis, Gheorghe V.Gheorghe ș.a.
Glose: la Baia Mare (teatrul de păpuși) s-a încercat un experiment(1999), în care piesa era nu doar rezumată, ci și…”eliberată” de text! Totul era imagine & onomatopee, plus zgomote bine alese. Dacă nu cunoșteai textul însă…
Fragment din volumul „Mic dicționar de personaje din teatrul românesc & universal” de Bogdan Ulmu (Editura Timpul, Iași, 2002).
