Citeam, nu de mult, o cronică a domnişoarei Mihaela Michailov, apărută în Suplimentul de Cultură (scos de Polirom & Ziarul de Iaşi). E un supliment bun . Dar, cîteodată, pe alocuri, bizar. O spune cel mai vechi deţinător de rubrică din Ziarul de Iaşi – eu!
Să mă explic : persoana sus citată, o fată realmente drăguţă ( dacă e să mă iau după fotografia din ziar) mărturiseşte, în numărul din 28 ianuarie a.c. : „Încep să-i înţeleg din ce în ce mai mult pe cei care NU merg la teatru. Sincer, uneori nici mie nu-mi vine!”(s.m.).
Sincer, uneori nici mie nu-mi vine să merg la teatru : fie că-s regizor, fie că-s spectator, prefer un film la tv, lîngă un şpriţ. Ori o conversaţie cu o doamnă apetisantă din Bacău, numită Marlene. Ori o lectură a cărţii lui Dumitru Furdui despre teatru în comunism. Ori un sandvici cu caviar. Ori un chef cu minunaţii mei studenţi-actori din Timişoara. Ori o şuetă cu literaţii Iaşului.
Dar eu nu sunt critic de teatru. Domnişoara Michailov însă, nu cred că are voie să facă această confesiune ( dincolo de faptul că-i admir sinceritatea!) : păi ce-ar fi ca un critic literar să se vaite că trebuie să citească, un fagotist că e forţat să cînte, un actor – că joacă seară de seară sau un balerin că e somat să danseze. Unde am ajunge, bre?!…
Am cunoscut, în începuturile mele regizorale, un actor care juca în D-ale carnavalului şi se plîngea că e silit să aibe haz ; ori el, credea nefericitul, e actor de dramă! Deci, sunt nişte bestii ăi de-l forţează să intre-n contre-emploi!
De asemenea, am asistat, acum vreo doi-trei ani, la decernarea premiilor Galei UNITER, la cuvîntul de mulţumire al unei tinere …cronicărese ( pardon de expresie), către familia ei, care – culmea! – a lăsat-o serile la teatru! Ptiu! Adicătelea, dacă n-o lăsau, ea ar fi trebuit să se apuce de o altă meserie! Ce-ar fi ca un paznic de noapte să-i mulţumească nevestei că e înţelegătoare şi nu-i cere să stea cu ea, nopţile! …
Aceeaşi agreabilă condeieră, mai face o remarcă, vorbind despre un spectacol bucureştean, semnat de Gelu Colceag : „e prea mult teatru, în teatru!”. Hm!
Nu-i rău : naşpa’ ar fi fost să fie prea multă literatură, în teatru ; ori, prea multă grafică, arhitectură, balet, taraf, kitsch, provincialism, amatorism, comunism, ţopism, anacronism, tembelism etc.
Faptul că-n teatru e …teatru, mi se pare că, dintr-un punct de vedere, ar ţine de evidenţă. Adică, de normalitate. Pentru ce s-au luptat apostolii modernismului teatrului românesc (Ion Sava, Radu Stanca, Tony Gheorghiu, Ion Marin Sadoveanu, Liviu Ciulei, Alice Voinescu, Haig Acterian, Marietta Sadova, Petru Comarnescu )? Pentru reteatralizarea teatrului. Ei, naivii, şi-au dorit să fie teatru, chiar teatru, în teatru.
Iar simpatica domnişoară Mihailov, n-are cum să le ţină piept. Deocamdată…