„Revuista” revistelor
Veleitarism la profesionişti? Hm!…
Sătmăreanul POESIS, numărul triplu (141-143),ca de-obicei, bogat în poetlîcuri & ati tudini …conexe, cuprinde şi o scrisoare adresată de Ion Caraion lui N.Catanoy ; dincolo de u nele detalii onomastic/amuzante – poetul îi cerea, spre exemplu, destinatarului să vorbească cu alt poet, “şi el medic : Oleg Ibrahimoff”, dacă nu i-ar putea trimite nişte medicamente -re ţinem o descriere – blitz a lui Caraion :”…cînd tenebrous, cînd exaltat, cînd ghemuit, cînd ex ploziv,mereu în turbionul poeziei, cînd pe-o aripă ruptă,cînd pe-o metaforă fosforescentă”. Bi ne punctat!
Cu plăcere se mai citesc, în aceeaşi publicaţie, poeziile lui Velimir Hlebnikov – traduse de Leo Butnaru : “…Pe-aici mă nimerii întîmplător,la ani/ Juni şi grăbiţi, cînd / Şmechereşte făcîndu-mi din ochi,/ Muma-Pădurii mă-nghionti expeditiv :’Valea!’ “.
Tot în spaţiul slav (pe care Al.Pintescu, redactorul POESISului , îl cunoaşte bine) mai reţinem ar ticolele Un nobil pentru Nobel (joc de cuvinte posibil,nu?!) şi Vîsoţki acum 30 de ani .
Din acest ultim articol,preluat dintr-o publicaţie rusă, reţinem un amănunt realmente tulbu rător : două zile după moartea marelui artist, urma să se joace HAMLET,în care acesta deţi nea rolul titular ; evident, publicul a fost invitat la cassă, să-şi ridice contravaloarea biletelor. Dintr-o extraordinară complicitate…pios/afectuoasă, să-i zicem, nici un spectator nu s-a pre zentat să ceară banii înapoi !…
Rămînînd în lumea teatrului : o cronică a Marinei Cons tantinescu( ROMANIA LITERARĂ, 4/03) la spectacolul ieşean A DOUĂSPREZECEA NOAPTE , ar mai putea stăvili oleacă entuziasmul presei, fanilor şi slujitorilor Casei lui A lecsandri : « Îmi pare sincer rău că nu este un spectacol mare sau măcar împlinit,rotund, spu mos, generos în respiraţia şi construcţia lui interioară, modern cu adevărat.Şi îmi pare rău pentru actori, pentru Beatrice Rancea.De aceea am desfăcut firul în patru şi nu am împa chetat rapid subiectul şi subiecţii.Este forma mea de respect, această analiză, faţă de cei impli caţi, cu efort, în proiect.Poate data viitoare lucrurile se vor arăta altfel, creatorilor.Spre binele tuturor celor din Teatrul Naţional din Iaşi care îşi caută parcă regizori, o nouă formulă, o no uă etapă, spre folosul studenţilor de la actorie, care trebuie să-şi fixeze repere majore , esen ţiale,criterii general valabile şi nu doar locale, contextuale ».
E de meditat, oricum, mana geri & comedieni…
În primul număr pe acest an al revistei vrancene OGLINDA LITERARĂ,Magda Ursache,într-un puseu mîhnit-sarcastic, scrie despre moravuri & năra vuri mioritic/treimiiste,la modul « Trăim în plin ţinut bufonic, dacă Ministrul Culturii e apă rat de body-guarzi cu freze gelate ,dacă istoricul Răzvan Teodorescu a devenit persoană cu risc şi are nevoie de gărzi.Poate şi de plăieşi, înarmaţi cu bîte şi sîneţe ! Şi cine să-l fi ata cat ?Nişte elevi care vroiau o picătură de istorie ? Şi unde ? La Hanul Ancuţei ?’Pe aici nu se trece !’, vine Ministrul să dezvelească o statuie – pe altele le învelim, cu grijă – să taie pangli ca, să i se cînte cîntări şi să i se joace hora iepei şi sîrba în căruţă ».Tonul pamfletard e adec vat realităţilor descrise, căci comunismul ne-a pervertit pe termen lung, inoculîndu-ne , baci lul festivismului .Nu e 24 ianuarie fără horă-n piaţa publică şi Ziua Marinei fără deputaţi care se chiombesc la artificii , tămîiaţi de tridentul lui Neptun !
Revista, altfel, e cam sub ţirică – la propriu ; şi tiparul face, uneori, farse lectorului ! Spre exemplu, la pagina 299 (sic ! ), deasupra numelei articolului Anul naşterii lui Isus(sic !),în loc de fotografia autorului,e o pată albă,flancată de două dungi negre.
Sigur că e greu să ceri, în Focşani( Odobeşti, Panciu),un cap limpede ; dar cineva musai să facă şi corectura,bre !
Aşa, cam pînă-n ora 10 dimineaţa…
Revista botoşeneană COLLOQUIUM( dacă am înţeles bine – deoarece fron tispiciul e oleacă ilizibil) conţine cîteva titluri interesante – Au fost odată doi avangardişti( sau avangarda Dorohoi – via Bucureşti), spre exemplu. Versuri, proză, un fragment din lu crarea de doctorat a lui Radu Negru…
La pagina de Teatru, este publicat un fragment dintr-un scenariu de film(sic !) ; foarte bine. Mai puţin lăudabilă este, însă,prezentarea auto rului acestui scenariu, Florin Aioniţoaei :la « date personale » sunt doar trei rînduri , scurte, dintre care unul bizar : « satisfăcut stagiul militar – 1984-1986 ». Ce relevanţă artistică are detaliul, greu de priceput.Tot aici,ni se oferă adresa exactă & telefonul (încă) junelui autor (pentru admiratoare,pesemne !).Mai este o rubrică denumită , impropriu , » educaţie »(în care sunt trecute şcolile urmate de scenarist).Apoi,la rubrica « experienţă profesională », amănuntul « Actor Teatrul Mihai Eminescu Botoşani 1997-prezent » , este cules de două ori – să ne intre bine-n cap !
Rubrica continuă în acelaşi stil, culminînd cu « Abilităţi spe ciale : Word,scrimă,echitaţie,înot,lupte scenice,cascadorie, canto,dans,improvizaţie cu sau fă ră text » ! Adică, date cu-adevărat vitale pentru un scriitor…
Dar cadriştii anilor 50-70 (pre supunînd că supravieţuiesc căderii comunismului!) bănuim că ar gusta detaliile…
În TRI BUNA (nr.8/03),Ion Cristofor, unul dintre foarte serioşii critici şi traducători, care are « prostul » obicei de-a fi discret, semnează un excelent editorial : Anul Caragiale continuă.Din el ,spicuim doar un fragmenţel,edificator : »Am intrat într-o nouă epocă, cea aşa-zisă a liber tăţii şi democraţiei,printr-o scenă asemănătoare [ celor de pe vremea împuşcatului –n.n. ] : ’Mircea,fă-te că lucrezi !’ Ca să nu amintim faptul că revoluţia din decembrie a avut parte de numeroşi actori şi figuranţi, că regia tragicului spectacol a încurcat rolurile într-o asemenea măsură,încît unii au confundat Revoluţia cu o lovitură de stat ».
La rubrica Poezie,revista clujeană a inclus poeme de Stelian Oancea şi Paul Vinicius.Din creaţia ultimului, cităm un fragment, care ne-a tuşat foarte : » bărbaţii din blocul de vizavi au ajuns o ruină/ nevestele lor nu mai au ce să-şi smulgă din cap./îi vezi dimineaţa plecînd la serviciu/ca nişte năluci ce îşi duc pantalonii la grădiniţă./noaptea încă le atîrnă jalnic de chipuri »…Frumos !
Recent, revista botoşeneană INTERTEXT a împlinit 5 ani de (la) apariţie.Ne alăturăm felicitărilor pu blicate , pe pagina a doua, de către Grigore Ilisei, Al . D. Lungu,Daniel Corbu,Gellu Dorian, Nicolae Sava şi Al.Ivan Ghilia.
Două pagini mai încolo însă, la rubrica Agendă de scriitor, citim despre fapte cvasi/incredibile, aparţinînd unei singure persoane : Lucia Olaru Nenati. Primul paragraf ne informează că poeta a susţinut la Centrul Cultural din Konstantz…o manifestare(sic !) complexă intitulată Eine poetische und musikalische zeitreise (sic !). Ali neatul următor ne informează că distinsa poetă a fost la Chişinău, la Zilele limbii romane. Peste doar patru rînduri , L.O.N. a participat la o întîlnire a elevilor claselor mari ai liceului Rosetti din Bucureşti. Mai jos oleacă, aceeaşi ubicuă condeieră s-a dus la Zilele Bibliotecii Naţionale din Bucureşti. Apoi, n-a scăpat nici festivalul de romanţe de la Tîrgovişte, Salonul Internaţional de carte de la Iaşi, aniversările cunoscutelor biblioteci din Ciorteşti & Scobinţi, concursul Labiş de la Suceava, în fine,Ziua naţională a Romaniei, la şcoala 12 din Botoşani !
Te complexează,zău, laborioasa poetă ! Cinste puterii ei de muncă şi generozităţii cu care-şi asmute harul înspre public !…
ATENEU este, de asemenea, o publicaţie moldavă care se aniversează : 400 de numere ! Nu-s de colea,nu ?!
Revista merge înainte bine, sub cîrma talentatei publiciste & scriitoare Carmen Mihalache, vegheată de Sergiu Adam, ex-liderul ei, actualmente director onorific.
Sigur, regretăm că o publicaţie cu o asemenea tradiţie nu are mai multe pagini, dar poate-n viitor, diriguitorii ei vor mai face rost de bani pentru încă 4 pa gini, măcar. Cum în consiliul editorial sunt numiţi 25 de sponsori, din cei « grei »,pentru care 50 de Euro (spre exemplu) sunt doar banii de ţigări, pe lună, nu ne-ndoim că dacă vrea, noua conducere a publicaţiei o poate augmenta (calitativ &) cantitativ.
Din articolul lui Al. Călinescu Nici o zi fără Caragiale reţinem ideea unui …Caragialendar, alcătuit de Andrei Mihăilescu, Rodica Zafiu şi Liviu Papadima. Această chisnovată iniţiativă ar găsi, pentru fie care dintre cele 365 de zile ale anului, cîte un citat, adecvat.
Cum ludicul caragialean is piteşte orice intelectual authentic – fie el mai puţin dedat umorului – cu bucurie culegem din text, un pasaj savuros : »…Pe 26 ianuarie, se precizează : ’S-a născut N.Ceauşescu’ . Citatul e dintr-o replică a lui Tipătescu :’ Vrea să ne omoare ?trebuie să-l omorîm !’ Pe 31 ianuarie este ziua non-violenţei în şcoală : citatul e, fireşte, dintr-o schiţă cu Mariu Chicoş Rostogan :’ Bravo,măi prostovane !( îi zic aşe doară nu spre admoniţiune, ci spre înghemn şi încurajare.’ 1 Martie, Mărţişorul :’Ei,monşer, dacă n-ar fi micile ei economii !’. 23 iunie – precizare :’ieri s-a născut Adrian Năstase’; citatul :’ E tare…tare de tot ! Solid Bărbat !’ »
Sigur că, oricît de aniversar ar fi, numărul 1/03 al publicaţiei are unele reflexe provinciale : la pagina 18, spre exemplu, după ce în rubrica Breviar este ţuţerit pe ruptelea,Ion Rotaru(« MAESTRUL ION ROTARU », »eminentul universitar », »reflecţii de mare valoare », »marea persona litate care este Ion Rotaru »),un rînd mai jos apare altă temenea bizantină adusă cri ticului : »Întîlniri cu profesorul Ion Rotaru », din care iar putem spicui osanale deşu cheate(« singurul ADMIRAT a fost profesorul I.R. » ; »Au fost două zile de REGAL I.R. » etc.)..
Nu-i cam mult,bre ?! Autorul Istoriei literaturii romane în 6 volume e un bărbat ţapăn şi cu capul pe umeri: n-are nevoie de gudureală gazetărească , zău !
Ne-a sosit la redacţie şi primul număr pe 2003 al BUCOVINEI LITERARE : ne-a interesat ancheta Spiritul polemic în presa literară – la care au răspuns Marian Barbu,Theodor Codreanu , A drian Popescu,Geo Vasile,Lucian Vasiliu,Ion Roşioru.Dintr-un interviu cu George Vultu rescu,ne-a optimizat declaraţia poetului :”Noi, scriitorii, suntem de fapt piatra de rezistenţă şi moneda cu care se poate intra fără complexe în Europa”.Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
Unul dintre cele mai pasionante documente pe care am avut şansa să le citim, în anul 2003 ,este cel publicat de revista 22 (numărul 673), semnat de Marie – France Ionesco.În primul rind, am admirat eleganţa stilului moştenitoarei marelui dramaturg.Apoi, intransigenţa pozi ţiei ei faţă de dinozaurii culturnici.În fine, am aflat şi date jenante de-a dreptul despre unul dintre scriitorii şi regizorii care trebăluiesc, ocazional, prin cuhniile artei (oarecum) na ţionale.
Scrisoarea minunatei femei este savuroasă şi amară,în aceeaşi măsură : ea explică de ce nu e de accord să cedeze drepturile jucării lui Eugene Ionesco pe prima scenă a ţării ; şi, tot odată, explică de ce Virgil Tănase nu intră-n calcul, în viitoare montări Ionesco din Romania .Spicuim două-trei citate , spre-a afla, cu neplăcere, cum se vede cu adevărat teatrul naţio nal , de la Paris :”…Ceea ce refuz este ca operele tatălui meu să fie jucate la Teatrul Naţio nal din Bucureşti , atîta vreme cît el va rămîne în mîinile lui Dinu Săraru.Tocmai acest vesti giu activ al epocii Ceauşescu, tocmai acest rinocer-şef a vrut să pună în teatrul său RINO CERII, ceea ce ar fi fost, s-o recunoaştem, o ironie prea din cale-afară.” Apoi, explicînd şi de ce nu e de accord cu implicarea lui Tănase în vreun proiect ionescian, distinsa doamnă pune punctul pe i : »…Motivul refuzului nu trebuie căutat nici în considerente de ordin politic, nici în considerente estetice; ci într-unul legat strict de persoana dumneavoastră : e vorba de dezgustul profund pe care l-aţi inspirat pe vremuri tatălui meu şi pe care continuaţi să mi-l inspiraţi şi mie.”
Un om de onoare ce-ar face după publicarea unei asemenea epis tole?…( dar nu e cazul să vorbim aici despre onoare, zău !).
Dificilă devine situaţia lui I oan Holban, directorul Naţionalului ieşean, care, pe de-o parte e mîndru că însuşi Preşe dintele Romaniei a fost la spectacolele regizorilor Tănase & Rancea, iar pe de alta, aceşti “armăsari” cu bursă, dintr-o anumită lumină, se văd…gloabe-n toată regula!
Şi fiindcă, nu ştim cum se face, azi ajungem, periodic, la subiecte histrionice(la propriu, nu doar la figu rat !), să consemnăm şi apariţia unei reviste aparent curioase, la Iaşi – TEATRUL CEL MAI MIC. Zic « curioase”, fiindcă nu e pur şi simplu publicaţie( e gîndită de doi oameni de teatru cu vechi preocupări într-ale educaţionalului – cuplul Dănăilă/Brehnescu, plus firma Roton) ; e un spectacol de hîrtie, cu o scenă de carton şi cu personaje care prind ,parcă, viaţă, pe duşu meaua de duplex! Să urăm succes noii publicaţii, să semnalăm utilitatea scenei de celuloză ( copiii chiar pot învăţa unele lucruri, cu ajutorul ei !) şi să apreciem şi ideea anexării CD-ului cu Capra cu trei iezi , publicaţiei.
Din revista orădeană UNU, ultimul număr,am reţinut, în primul rind, studiul lui G.Corbu Despre Cornel Udrea şi umorul său dezinhibant.Vrem-nu vrem, prozatorul clujean( care a debutat ca poet şi acum e recunoscut şi ca dramaturg) a re personalitate, are un tragism al rîsului care descumpăneşte şi, prin profunzime, prin bine-găsite ecuaţii stilistice pune pe gînduri oamenii de cultură deloc rău-intenţionaţi.De aceea, fraza lui Corbu “anumiţi umorişti pot cotiza în semn de recunoştinţă, pentru statuia colegu lui lor, C.U.,alegînd, de bună seamă, un bronz de calitate”,ne face să subscriem la idée, din toate… inimile.
Aceeaşi publicaţie ne oferă sonete de Shakespeare ; nu e rău, dar ne apucă mi rarea : cam 50% dintre revistele de cultură publică, în anii 2002-2003 sonetele marelui Will . Chiar alte sonete nu s-or mai găsi pe lume?Chiar au uitat romanii, spre exemplu, că un cam pion mondial al sonetiştilor era Victor Eftimiu?
HYPERION (4/02) conţine un captivant e pistolar Cioran, îngrijit de Luca Piţu. Armel Guerne se spovedeşte ateului de la Răşinari,la modul “…Ai zice că devenim colecţionari de imagini ale iadului pe acest pămînt ,chiar din viaţa aceasta.Şi aici începe faimoasa teamă ce face să îţi cadă dinţii ! ” … Mda …
Tot aici însă citim şi o cronică diletantă & agramată la spectacolul Livada de vişini, semnată Călin Co cora. În loc de Andrei Şerban,aici scrie Eugen Şerban ; bietul Lopahin e ortografiat, de două ori,Lupahin ; iar frazele-s ilizibile – « Replicile, care au capatat o savoare nebuna in interpretarea sa, au fost deseori intrerupte de aplauze poate fi exprimata » etc. Da’ cine ne obligă să publicăm cronici dramatice, dacă n-avem cronicari măcar bacalaureaţi ?!
Recent, am auzit că Ministerul Culturii şi-a împuţinat subvenţiile la reviste. Cineva care a vorbit, în ianuarie, cu Răzvan Theodorescu ne-a spus că distinsul istoric intenţionează, ca din Iaşi, să nu mai dea bani decît CONVORBIRILOR LITERARE.
Nu ne bucură ideea ,desigur.Dar, privind reversul medaliei, de ce să nu re cunoaştem, mensualul condus de Cassian Maria Spi ridon are ţinută, greutate, are purcoi de informaţii (160 de pagini A4! Nu 8 file A5 !),are un echilibru demn de invidiat.
Ultimul număr începe cu un interesant studiu al directorului publicaţiei :Eminescu despre Caragiale. Cei care, din libidoşenie , au încercat, mai ales în ul timul an, să deturneze prietenia culturală, spre daraveli de alcov, le recomandăm finalul aces tui lucid articol : »Ce dovadă de iubire frăţească, discretă şi surprinzătoare,la o ‘arhicana lie’,decît cea pe care o descoperim în JURNALUL lui Maiorescu din 28 iunie 1883, ziua cînd zăgazurile minţii lui Eminescu s-au prăbuşit, iar corifeul Junimii consemnează :’ Veni apoi Caragiale la dejun la noi,şi aflînd toate despre Eminescu, începu să plîngă !’ ».
Acelaşi nu măr face dreptate unui mare cineast, totodată colaborator al revistelor de cultură, om de te ribilă nobleţe sufletească – Ion Truică.În articolul Cărţi şi premii care ne bucură !,se rea minteşte : »…I.T. nu a obţinut lauri făcînd compromisuri politice : în timp ce unii colegi ai săi semnau degradante pelicule cu titluri ca Omagiu partidului sau Vizita delegaţiei de partid şi de stat în ţările socialiste ale Asiei, colegul nostru de rubrici a dat animaţiei na ţionale pelicule cu subiecte majore şi mereu incitante : Carnavalul,Manole,Hidalgo,Don Juan , Prinţul fericit ».
Din ARDEALUL LITERAR ŞI ARTISTIC, nr. 4/02, reţinem cîteva ar ticole, precum Thomas Bernhard –tensiuni lirice, Caragiale – culmea realismului critic romanesc, ori proza talentatului umorist Dumitru Hurubă Mătuşa de pe malul drept al Tamisei.
Din păcate, un anumit localism dăunează credibilităţii analizei critice : anumiţi autori apar, ba ca recenzaţi, ba ca recenzenţi, în acelaşi număr – unii, de trei-patru ori ! Cul mea vanităţii este atinsă (involuntar !) de Iacob Roman : la pagina 88 descoperim o recenzie la cartea sa POEME : »Poet al textualismului şi-al întrebărilor,Iacob Roman este din nou în librării cu POEME »…Ei bine, peste doar 8 pagini, reîntîlnim recenzia, care-ncepe identic : »Poet al textualismului şi al întrebărilor, Iacob Roman este din nou în librării cu POEME »…
Oricît de mare ar fi Iacob Roman, nu credem că e nevoie de o recenzie dublată într-o revistă, pentru a fi impus numele său.
De asemenea, Dumitru Velea, un om care se luptă din răsputeri pentru a se face cunoscut, e citat în revistă de cel puţin şase ori – ca poet, ca eseist, ca director de teatru, ca regizor, ca prieten al lui I.D.Sarbu… ,
E neplăcut să constaţi că majoritatea membrilor redacţiei revistei, pot fi reîntîlniţi şi-n paginile ei, în calitate, de critici & recenzaţi !
Răbdare, bre ! şi înţelepciune – un număr voi despre ceilalţi, altul – ceilalţi despre voi ! Că doar nu dispare Ardealul !
La bună revedere, sub zodii omenoase şi EXIGENTE !.