Cuvîntul la ordinea de zi = LEHAMITE!
Mi-e silă de noi şi noi securişti turnaţi, de prefecţi arestaţi, de fotbalişti egalaţi.
Mi-e greaţă de aceleaşi şi aceleaşi proteste – cum că salariile-s mici, pensiile minuscule, viaţa-n România – imposibilă!
Mi-e milă de politicienii care n-au snagă şi de fraierii care bagă botu’ la abureli variate & idioate!…
Exemple? Cîte vreţi!
Muscă – afară din PNL ; de ce? e o doamnă!
Şi nu e singura care a semnat.
Cei tineri, sub 35 de cotolani, se cred imaculaţi ; dar nu e un merit al lor, bre! A LIPSIT OFERTA!
Ei cum ar fi procedat în locul marilor oameni politici ai României, şantajaţi cu semnarea angajamentului?! Ar fi refuzat, rămînînd în pîrnaie?
Greu de crezut!…
Ca şi ministrul Iorgulescu, băiat simpatic, subţire, finuţ ; dar mangafa!
Cică să-i dăm în gît pe preoţii-turnători! Asta-nseamnă să-nchidem juma’ din biserici!
Dar, pentru Dumnezeu, n-o să închidem capitolul trecutului?! Cît mai vînăm vrăjitoare dalmaţiene!?
Prescrieţi, bre, ce fu pînă-n 1990, să ne vedem de prezent & viitor! Că altfel nu mai pupăm UE, ci doar ceva ce rimează…
Zău, e la mintea cocoşului!
Că şi Vagin Tudor a zis c-a turnat, da’ la PCR, nu la Secu. Scîrţ!
Că parcă nu erau mînă-n mînă!
Şi parcă Săptămîna lui Barbu era organul ţărăniştilor!…O-ho!
Hai că leşin, ţaţo!…
Altă comicărie : cică era să-i facem castreveţi muraţi pe bulgăroii ăia cu ceafa groasă, sîmbătă. Noroc că ne egalară şi n-apucarăm, că era păcat să se strice prietenia de peste Podul Prieteniei…
Noroc că-n 2 minute, agricultorii vîrîră 2 boabe, cîte băgarăm noi în 70…
Ptiu!
Ce apărare-i aste, nea Piţurcă ?!
Mai avem şanse, desigur, da’ ceva nu merge-n naţională, se vede din avion…
Măcar să nu facem un egal şi mîine, cu Albania, că ni se duce buhul…
Şi noroc cu italienii care o făcură şi mai de oaie, şi nu ieşirăm noi ciuca batjocorii…
Cît priveşte arestarea prefectului de Iaşi…ce să mai zic?
Păcat! Mie mi-era simpatic.
Da’ n-avea şanse, el singur de dreapta, într-un staff de stînga…
Altă veste care, chipurile, ne uluieşte : „ Republica Moldova nu se va uni niciodată cu România!” – a declarat mîndru, Voronin, la BBC.
Da’ cine i-o cere? Io zic să ne unim cu Elveţia, dacă tot e să fim suprarealişti…Sau cu Olanda!
Dar dacă rusofonul Voronin tot e aşa mîndru de faptul că e supusul lui Putin, de ce n-are grijă de cetăţenii săi care, rupţi în cur (vorba lui Cristoiu) vin p-acilea şi fac blestemăţii?
Mă rog…
Naşpa’ e că se interzise şi fumatul în trenuri. E o măsură care ţine de civilizaţie, în fond.
Dar atunci de ce n-avem şi trenuri civilizate? Şi cum faci 17 ore de la Iaşi, la Timişoara, fără o ţigară?
Vezi, partea a doua, civilizaţii din SNCFR, n-au mai luat-o-n calcul…
Fiindcă ei nu cunosc, ca mine, calvarul navetei, întins pe 30 de ani…Of!
O veste tristă : Dolănescu a suferit un accident vascular pe litoral, tocmai cînd vroia să gîngure o melodie simţită ; păcat! (pentru el) : c-a pierdut fo’ 300 de euroi în seara aia!
Să-ncheiem vesel : ţărăniştii vor să revină la putere pînă cînd Diaconescu va face 100 de ani. Nu-i rău!
Da’ întreb şi io, deşi-i simpatizez : dacă o reobţin, ce vor face cu ea? Că o mai avură o dată şi-o terfeliră…
Hai, treceţi la rechizite şi murături, că vine toamna : şi-asta n-are mamă, n-are tată, nici chiar patrie-adorată!…
Ţucu-v-aş, îndemînoaselor & nebuneilor ce sunteţi!
