..Să nu-mi răspundeți pe lumea ailaltă, că acolo încă nu vreau s-ajung: nu vreau să mor, pînă nu termin de trăit.
Dar parcă nici să trăiești într-o agitație bezmetică, incontinentă, nu e bine!…
Să începem cu protestele: e democratic să protestezi. Problema e, știi pentru ce? Știi ce va aduce protestul?
Mi-e teamă că unii au ieșit în stradă fără s-o știe.
Iar magazinele sparte și mașinile incendiate, n-au deloc de-a face cu o mișcare de revendicări social-politice.
Pe de altă parte, revoluție nu va fi, iar, fiindcă și-n 89 am făcut-o cu ajutor din afară. Românii n-au talent de revoluționari, din păcate…
Iar Băsescu nu cred că pleacă de bună voie: ce, Ceașcă a renunțat? A trebuit să-l ducă la Tîrgoviște, ca să scape de el…
Nu-i frumos nici faptul că PSD amenință cu blocarea fondurilor UE destinate României: PSD nu-i un partid național?
Iar Sulfina Barbu a trimis un anunț comic: „Rog colegele de la PNL și PSD să-și tempereze soții!”. Just! Să le dea bromură!
Personal, n-am înțeles nici atitudinea grecilor, cînd ne transmiteau că alea nu-s proteste, dacă nu mor măcar 1.000 de oameni.
Dar ce vreți, ei se trag din Eschil, Sofocle și Euripide…
Dan Diaconescu e sigur că va conduce România timp de două mandate! Eu, nu…
Alt subiect neplăcut: nava Costa Concordia care la 100 de ani după Titanic, repetă dandanaua!
Cică echipajul era matol, iar căpitanul flirta cu o moldoveancă la restaurant: hm!
Un vas atît de mare, modern, nu are cum naufragia, mi-a zis un căpitan de navă.
Oricum, au murit niște oameni degeaba, iar ceilalți traseră o sperietură zdravănă, teteo!
Rămînînd tot la știri externe: Merkel a indignat Italia. Dar și Italia indignează Germania…Suntem nații care se indignează ușor, din cauza vremurilor grele.
Alta, îngrijorătoare, pe termen lung: în 2050 nu va mai fi mîncare pe glob; personal, nu-s panicat, fiindcă nu apuc anul 2050. Ghinioniștilor care vor da din coadă și atunci, le transmit meniul vremii: alge, carne artificială și insecte.
Dar de ce nu puneți de pe-acum niscai alimente la congelat, bre? În loc să aruncați zilnic, tone de alimente care ies din garanție, stocați-le, să pape și ăi din 2050 purcel natural și gogonele din grădină…
Cică trăim cu trilioane de bacterii pe noi! Da nu le prind io într-o zi?!…
Am citit sîmbătă, într-un ziar central, că iarna își intră-n drepturi: nu mai scăpăm de ponciful ăsta tembel, bre? De o viață aud că iarna-și intră-n drepturi!
Dar cînd…iese din ele, toți tac chitic. Hm!…
Închei cu ceva mai vesel: fotbalistul Bumba, de care abia azi am auzit, este regele narcisiștilor:„Eu sunt idolul meu!”- ne-a înștiințat mingicarul. Felicitări! Măcar știm că are un idol necunoscut.
Că devenise plicticos să tot auzi de idoli expirați, precum Pele, Maradona și Hagi. Idolul Bumba aduce un aer proaspăt în idolatrie…
Curaj, concetățeni! Om birui noi și iarna asta haină, care și-a intrat, din nou, în drepturi!…
Bogdan ULMU
Un tînăr și-a pierdut carnetul doar la o lună după ce l-a luat! Ptiu! Iar un giurgiuvean a lovit 9 mașini și n-a oprit la somațiile polițiștilor…
