Cornel e un umorist celebru: încă de pe vremea Cangurilor șchiopi și a Duminicii la iarbă verde.
Era un subversiv, pînă-n 90, fiindcă se citea în regim samizdat (tirajul era prea mic, față de cererile iubitorilor de umor). Prin 1987, i-am jucat niște texte, pe scena unui teatru profesionist din Moldova: Gastrocomice. Am jucat și eu, pe post de bucătar. Nu știam, pe atunci, că-n curînd îl voi cunoaște și vom deveni prieteni. Verișori siamezi, cum ar zice el.
Sigur, are un defect: e, vai!, abstinent! Dar dacă ne amintim că, pînă acum 19 ani, bea de stingea, păcatul i se poate ierta…
Din 1988 suntem nedespărțiți, chiar cînd munții & nunții, tonții & crunții, ne despart: ne-am întîlnit la festivalurile de umor de la Vaslui, Reșița, Zalău, Bistrița, Suceava, Gura Humorului, Deva, Urziceni, Slatina etc. Ne-am mai întîlnit, pe scenă, ca autor și regizor, la Bacău, Iași, Cluj, Galați, Baia Mare, chiar și…Găiești!. Am montat – în timp – piese, texte de copii, reviste, grupuri satirice, toate scrise de el. Are replică, are alonjă intelectuală, are spirit și , atenție!, amărăciune.
La cartea Epistolar cu trei proști a făcut o prefață în care a mărturisit că ar fi vrut să fie, alături de noi (Cavadia, Gagniuc, Ulmu), al patrulea prost: fiind nebăutor, nu a fost acceptat în echipă.
Am multe amintiri interesante, legate de el: una, într-o cofetărie din Cluj, în care el comanda savarine și eu priveam o fată frumoasă. Mi-a dat cartonul cu cele patru prăjituri. Impresionat de fata aceea superbă, n-am observat o treaptă și am piruetat cu savarinele-n mînă, căzînd și plecîndu-mi șapca… la patru metri depărtare. Acasă la el, a-ncercat să culeagă prăjiturile de pe carton, cu o mistrie. Din patru, a obținut opt!
La anul, se fac 20 de ani de cînd nu mai bea. A promis că va consemna comemorarea, cu o beție feroce. Voi fi lîngă el…