Foşnetul îngîndurării
Am montat două piese de Dinu Grigorescu, iar acum am început repetiţiile la o a treia. S-ar putea spune, deci, că ştiu ceva despre el – deşi, adevăraţii dra maturgi, nu se lasă cunoscuţi pînă la capăt. După Caragiale, Ploieştiul a continuat să ofere teatrului naţional comediografi interesanţi – Mihai Ispirescu, Dinu Gri gorescu. Desigur, vor mai urma…
Fluturi de noapte era un „zbor” deasupra calvarului numit viaţa – la – bloc. Era un text subersiv oarecum, deoarece ştim cine şi de ce atenta la personalitatea & intimitatea noastră, obligîndu-ne să ne-nghesuim, docili, în cutii de chibrituri umilitoare.
Miss Babele a fost prima comedie post-revoluţionară jucată imediat după ’90: avea un haz nebun. Şi parabola funcţiona ingenios. În fine – lucru dificil, mai ales atunci, în ’90 – cuplul tiranilor ( Ody & Siny) nu îndepărta spectatorul, fiind aproape ingenuizat , prin inteligentă băşcălie .
Acum, repet Foşnetul banilor şi-al mării. Iată, mi-am zis, după ce am ter minat lectura comediei, că mai există piese de actualitate. „Insolaţia” lui Dinu vor beşte despre corupţie (în principal) şi despre destinul meandrat al artistului (în secundar) : cu sarcasm, mizînd pe calambur, observînd absurdul suveran treimiist, dar şi frisonîndu-ne, căci temele-s terifiante, oricît de cu haz ar fi abordate.
Ni s-a urat , nu de mult, „să trăim bine!”. Cine nu ne lasă? Noi înşine. Asta reiese şi din întreaga dramaturgie a lui Dinu Grigorescu.
Bogdan ULMU
Octombrie, 2005