Dintr-o istorie subiectiv-anecdotică a teatrului românesc
Un actor care dorea să-ți salveze căsnicia
1997. Eram în teatrul din Bacău, repetam și făceam naveta la Iași.
Într-o zi, sunt invitat la masă, între repetiții, de un cunoscut profesor al urbei, mare iubitor de teatru. Firește c-am acceptat invitația, omul fiind un agreabil partener de șuete.
Din vorbă-n vorbă, convivul pune punctul pe i: el are un băiat, îl știam, care este actor la teatrul local ( precizez, un actor bun!). Și care are familia …la Galați. Dacă nu se mută alături de soție și copil, căsnicia se duce de rîpă. Cum eu o cunosc pe directoarea de la Teatrul de Copii de-acolo, poate fac o faptă creștinească și-o conving să-l angajeze (ceva-ceva sună a Lanțul slăbiciunilor, nu?!).
Sigur, nu era simplu: întîi trebuia ca histrionul să aibă acceptul directorului de la „Bacovia”, unde era angajat. Apoi, era necesar ca –n Galați să fie un post vacant. În fine, urma ca eu să susțin că am mare nevoie de el în distribuția viitoarei montări de pe malul Dunării, profitînd că mica trupă nu avea prea mulți băieți, iar eu aveam nevoie de minimum zece. După cîteva sticle de vin, proiectul a devenit fezabil…
Culmea, toate au mers strună: nu o mai lungesc, peste cîteva luni omul meu era la Galați, lîngă familie, angajat în teatru, cum și-a dorit. Toate păreau ok. Peste cîteva luni, ajung în acel teatru și fac un spectacol cu fiul profesorului într-un rol bun. Și el a jucat bine. Deci, totu-i bine cînd se termină…
Stai, că nu s-a terminat. Altfel, n-aș fi scris această povestire.
Trec alte cîteva luni și revin la Bacău, să montez o comedie de mare succes. Nici n-apuc să fac distribuția, că amicul meu, profesorul, mă convoacă, iarăși, la restaurant. M-am dus, ușor nedumerit: s-a rezolvat cazul, ce-o mai vrea? (firește, dincolo de plăcerea mai veche, de-a descînta un șpriț).
Păi, asta-i prost, că s-a rezolvat! Mai bine nu se ducea acolo…
Nu-nțelegeam nimic. Păi, zice amicul, era să o omoare pe soacră-sa! Trebuie să fugă din orașul acela blestemat și conflictualizant! Și unde, dacă nu înapoi, la Teatrul Bacovia, lîngă părinți?! Eu tot încep un nou spectacol, nu-l pot convinge pe director să-l reangajeze, fiindcă am mare nevoie de el?…
Culmea, l-a reangajat. A jucat în viitoarea mea premieră.
Incredibil, dar chiar așa a fost! Cînd omu-i bun și norocos, treburile merg strună…