Ca să vezi cît de al dracului e raportul dintre artă & viaţă! Cît de absurd de tare se pot imita una, pe cealaltă! La o vizionare cu o piesă pentru(cu) copii, apare şi o păpuşă mai mare, cu patru degete. O persoană din comisie spune că o enervează păpuşa aia, deoarece are numai patru degete! Ori, zice cunoscătoarea, nu există oameni cu patru degete!
Întîmplarea însă, ori…Necuratul, fac ca la discuţii să participe şi un personaj important, care o contrazice pe revoltată, cu cel mai zdrobitor argument : mîna sa. Care…exact, are numai patru degete!(avea gută și unul îi fusese amputat!).
Aşa le trebuie celor care caută realitatea, într-un teatru cu păpuşi : O POT GĂSI!
*
Îmi dau seama, repetînd cu studenţii fragmente din Antigona, că eroina titulară trebuie să fi scan dalizat mulţi burghezi, de-a lungul secolelor, prin ordinea ei afectivă cam… a rebours! Spiritul comun cre de că a mai mare nenorocire de pe lume este pierderea (moartea) copilului ; Sofocle e de altă părere : ” … Cu gîndu-aşa m-am dat :/Că soţ de-aş fi pierdut,eu soţ îmi mai găseam;/Copilul de-mi pierdeam, copil c-un alt bărbat/Aş fi avut…Dar frate cum aş mai avea?/Că doar şi tatăl meu şi mama mea îşi au/În Hades azi lăcaş!”
Motivaţia este cerută de acţiunea tragediei ; deci, mai puţin de viaţă…
*
Alex Ştefănescu scrie despre Baranga! Şi-ncă în România literară
Cu această ocazie îmi revine-n memorie cariera teribilă a dramaturgului de dinainte de 89! Şi dis pariţia lui (aproape) definitivă, după! Sunt unii scriitori, vai!, de-un regim; şi alţii, de o eternitate! Pa radoxul face ca ăi de-o vară să o ducă, de multe ori, mai bine decît cei geniali…E clar că Baranga a avut o existenţă mai liniştită decît Caragiale! Dar…cu ce preţ?! Al uitării!
Revenind la criticul României literare :ce spune acesta, în deschiderea fişei ? „…Baranga este un Caragiale produs de cultura comunistă; ceea ce înseamnă un I.L.Caragiale cuminţit, decolorat şi pre vizibil. Este diferenţa dintre restaurantul Capşa şi o cantină muncitorească”. Just!
Ironia soartei e că dramaturgul mînca la Capşa, deşi scria pentru cei de la cantină…
*
Un reportaj tv îşi propune (ori are sarcină) să reabiliteze contestata montare a Naţionalului bucu reştean cu Scrisoarea pierdută ;după ce ni se spune să nu cumva să pierdem acest eveniment cultural, sunt in tervievaţi actorii din rolurile principale ;Tania Popa,interpreta doamnei Trahanache , mărturiseşte zîm bind şi chiar chicotind (cum îi e felul) :”Ce , mă gîndeam eu la Zoe! ? Nu-mi place mie să joc prinţese d-astea!”…
Se vede că regizorul le-a explicat pe îndelete, actorilor, cam ce condiţie socială aveau eroii că rora le-au dat viaţă…
Şi fiindcă tot am scăzut nivelul discuţiei,să mai semnalăm succesul politic al actorului A. Duban, de asemenea angajat al primei scene a ţării: cum au anunţat entuziaste ziarele centrale, cunoscutul histrion (cunoscut din emisiunile loto-porno, unde anunţă numerele cîştigătoare!) a obţinut o importantă victorie : a fost primit în PSD. Şi, ni se mai spune în interviul acordat unui ziar cu tiraj mare, el are şi o bu curie artistică – îl joacă pe Ionescu, în Scrisoarea pierdută.
Cam puţin…Noul statut politic l-ar recomanda măcar pentru Brânzovenescu!
*
Obosesc să mă tot mir ce mică e lumea! Iată,mă-ntîlnesc, întîmplător, pe stradă, în Timişoara,cu regizoarea Magda Bordeianu (însoţită de frumoasa ei fiică,Luise);şi-n timp ce depănăm amintiri,aud din spate o voce :”Acesta trebuie să fie B.U., după rîs!” .
Mă-ntorc :era vechiul meu amic de la Brăila, Ţino Geirun – de aproape două decenii, directorul teatrului Pygmalion, din Viena. Şi cînd te gîndeşti că acum treizecișicinci de ani, cînd ne-am cunoscut, niciunul din noi n-ar fi bănuit ce întorsătură poate lua viaţa! …