Întîlnindu-mă, recent, în cadrul „Zilelor Convorbiri literare”( excelent organizate, şi-n acest an, de Cassian Maria Spiridon şi colaboratorii săi), cu dunărenii Angela Baciu-Moise şi Sterian Vicol (acestuia din urmă i s-a oferit, şi-n acest an, DE CĂTRE MINE, un premiu cu sonoritate aluziv /oenologică!), mi-am amintit, printr-un salt al memoriei nu greu de justificat, de primele mele descinderi în oraşul Chiralinei şi în cel al revistei Porto-Franco.
Era, prin 1969 : eu, doar elev, dar colaboram deja la revista studenţească Amfiteatru. Cineva din redacţie – Coman Şova, parcă – îmi zice :” nu te duci sîmbătă la Brăila, să scrii ceva despre premiera MRPului?” (MRP nu era nimeni altcineva decît iubitul şi apreciatul Miron Radu Paraschivescu, scriitor influent în epocă, curtat de toate gazetele literare şi agreat de toţi scriitorii mai în vîrstă). Am zis „da!”,şi mi-a părut bine. Fiindcă, la 18 ani, am avut ocazia să cunosc o grămadă de(din)” lume bună”, personalităţi ale literaturii şi teatrului, unii adoraţi, alţii-contestaţi. Au trecut 44 de ani de-atunci, dar după-amiaza aceea brăileană îmi şade bine întipărită în memorie, nu ştiu de ce!
Piesa se numea Asta-i ciudat! Şi fusese montată, în oraşul de pe malul Dunării,de un regi zor fără strălucire, dar cu un destin spectaculos (grec fugit din patria natală şi, printre altele, că sătorit, prin deceniul şapte, cu văduva lui… Lucreţiu Pătrăşcanu!). După reprezentaţie, a urmat masa, la restaurantul de pe colţ : eram cel mai tînăr invitat! MRP,la final, a trecut printre noi şi, însoţit de nevastă (care nota), după ce ne privea, dicta :”cutare-şi achită singur!”,”cutare-şi plă teşte doar băutura!”,”Cutare e invitatul meu!”( după faimă,buzunar şi îmbrăcăminte). Eu am avut „şansa” să intru în lotul de calici,deci nu am plătit nimic.
Dar nu meniul, ori spectacolul, m-au marcat : ci lumea de după premieră! Teribilă lume , pentru adolescentul de mine! Societate inaccesibilă unui puşti care frecventa cenacluri, premiere bucureştene, citea reviste,dar nu era acceptat în „culise”.I-am văzut atunci pe Dorin Tudoran şi Ţepeneag, luaţi cu duba poliţiei (aveau plete! într-o vreme, morala proletară nu dădea voie tineri lor cu părul lung!); i-am cunoscut atunci, de aproape, pe Lucian Pintilie , Ivasiuc, Breban , Chitic, Naghiu, Petre Mihai Băcanu, Zaharia Stancu, Mihai Novicov, Blandiana & Rusan, Rodica Manda che, Vintilă Ivănceanu, Radu Popescu, Adrian Păunescu, Lucian Raicu, Petru Popescu, Maria Luiza Cristescu, Gabriela Melinescu, Mircea Grigorescu,Virgil Teodorescu, pe …ceilalţi nu-i mai ştiu. Păunescu era în formă (era tînăr pe-atunci, şi cu-adevărat Poet!), Pintilie-la fel, Ţepeneag puncta cu şart discuţiile…A fost o seară(noapte) minunată!
Prost e că, obosit de-atîta privit & ascultat, ameţit de vin şi de frumuseţea unor actriţe,am adormit buştean,cu somn greu, nepermis de greu. Fiindcă în cameră cu mine era cazat Băcanu. Şi eu încuiasem uşa, cînd m-am dus la culcare. Dimineaţa s-a uitat tare urît la mine,spunîndu-mi că a bătut o juma’ de oră şi tot nu m-am trezit! Mi-am cerut scuze. Şi dimineaţa, pe la 11,după o cafea, ori o bere,ne-am întors la Bucureşti. Zi memorabilă,nu?! Cît de des am mai avut ocazia să cunosc atîtea personalităţi,adunate la un loc?!…
Peste doar patru-cinci ani, am revenit la Brăila: eram acum student la IATC. Mă trimisese Silvestru să scriu despre premiera unei drame de-a lui C.Chiriţă (alt om minunat din conducerea Uniunii Scriitorilor). După premieră, alte măşti, aceeaşi piesă : tot aşa, multă lume bună a Bucu reştiului . Atunci l-am cunoscut pe I. Druţă. Şi pe Traian Iancu (umbra lui Druţă, evident! ) . Fiindcă unul dintre critici era cam beat şi urma să plece seara la Galaţi, Chiriţă m-a rugat să nu-l las singur : aşa am ajuns şi eu, duminică, să văd Cuza Vodă de M.Ştefănescu, pe scena soră a Brăilei, cea gălăţeană.
Aici…nu am mai cunoscut pe nimeni marcant. Dar tot n-am uitat seara (noaptea)cu pricina : fiindcă după spectacol, eu şi criticul mai în vîrstă am fost invitaţi…exact unde acesta nu mai avea nevoie să ajungă – la barul de noapte al hotelului Dunărea. După plecarea directorului teatrului din acea vreme, am rămas cu un cuplu de actori, simpatici : el, oleacă mai vîrstnic; ea, aproape frumoasă! Am petrecut pînă-n zori, apoi am ajuns la hotel, unde era cazat partenerul meu de drum. Am băut într-una.
Dimineaţă, hai să ne dregem,nu?! Şi după ciorba de burtă, la un local vînătoresc, iar coniac, şpriţ etc. Pe la 11,30 am ajuns, cu ajutorul lui Dumnezeu, în…arestul poliţiei!
De ce? Fiindcă taman în acea zi de luni îşi găsise şi fiul cel mai iubit al poporului să facă o vizită de lucru în Galaţi! Iar patru inşi care se bălăngăneau pe strada principală, vorbind tare şi făcînd glume dubioase, nu prezentau încredere!După o oră, am fost eliberaţi şi, noi doi, bucureştenii, duşi la gară de un echipaj specializat.
Interesante amintiri! Ar mai fi ceva de adăugat? A,da! Drumul, peste doar cîteva luni (ani)avea să mi se intersecteze,serios,marcant, profesional şi nu numai, cu cel puţin cinci per soane întîlnite la Brăila & Galaţi, în acele seri de premieră şi nopţi (dimineţi) de după.
Dar asta, vorba unui erou din Irma la douce, e o altă poveste…