Ghinionul de-a fi în vîrstă, e compensat de şansa de-a avea multe amintiri. Am fost în juriu, prima oară, la Vaslui, în 1976, cînd era aici o fază zonală a Cîntării României. Eram cam şapte membrii în juriu – unii, renumiţi! – şi concursul a ţinut trei zile, de la 9 dimineaţa, la 23-24 seara! Nu era uşor!
Prin anii 93-94 am revenit în juriu, tot la Vaslui, de data aceasta la festivalul „C.Tănase”. Competiţia nu mai dura trei zile, cu cîte 14 ore de vizionări, ci numai două zile, cu doar 10 ore de …îngurgitat momente artistice. Ultima oară cînd eram jurat, concursul s-a terminat în doar trei ore şi jumătate…Sic transit…?
Greu de spus. Oricum, e cert că a dispărut interesul pentru grupuri satirice, ex- brigăzi artistice. De ce? Din acelaşi motic pentru care au dispărut revistele de umor şi pentru care vor dispare şi teatrele de revistă. Dar Vasluiul rămîne ultim mohican al întrecerilor de gen, rămînînd totodată şi cel mai longeviv festival de umor din Europa.
E clar, de anul acesta, nu se mai amestecă profesioniştii, cu amatorii. Iar e clar & bine că se-ncearcă plasarea reprezentaţiilor şi în spaţii non-convenţionale. Poate e rău că întreaga manifestare nu mai durează 30 de zile, ca-n 1977, ci doar 4 zile; dar e bine că se mai ţine festivalul, fie şi o zi, şi e profitabil că oamenii se întîlnesc, rîd, surîd, schimbă idei, fac sugestii, gustă o Zghihară.
Vin cu plăcere, şi-n acest an, în Capitala Umorului. Şi-mi doresc să pot veni cît mai multe ediţii, de-acum încolo.
Vasluială confortabilă, plăieşi!…