A fost o vreme cînd ne-ntîlneam mereu. Festivaluri de umor, vernisaje, aniversări, petreceri…
Azi ne vedem mai rar. Dar, sigur, la Vaslui nu vom lipsi, niciunul!…
Să-i trec în revistă : Popas – Regele, Sultanul, Campionul absolut la blitz-caricatură, cel mai mare portretist al României (şi poate, nu numai!), om generos şi artist de excepţie. Am trei portrete făcute de Ştefan Popa: mă mîndresc cu ele!
Îmi amintesc că, acum fo’ cincisprezece ani, Valentin Silvestru ne-a convocat la Zorleni. Toată seara, Popas a desenat. La un moment dat, o doamnă m-a rugat să intervin, să-i facă portretul fără să mai stea la coadă. Cum doamna-mi plăcea, m-am dus la artist şi am pus o pilă: Ştefan s-a uitat urît şi i-a făcut un portret din care respectiva ieşea şifonată tare, aducînd cu o pasăre ebrietată. Din cauza acelui desen mi-a pierit brusc interesul pentru model. Iată ce-nseamnă să intri-n artă… cu pile!
Pim: prieten de-o viaţă. Desenator cu tuşă personală. Vorbeşte mult şi mai moţăie, uneori, dar rămîne un nume. A ilustrat multe cărţi de umor, una din ele, a lui Cornel Udrea, genial! Mă bucur să-l reîntîlnesc.
Din păcate, prietenul lui Pim, Sorin Postolache, acum desenează îngeri şi pe Sfîntu Petru. Păcat! Erau o echipă teribilă! Nu mă pot abţine să povestesc, pe scurt, o întîmplare minunată: mergînd spre festivalul umorului din Banat, la care Mircea Cavadia ne-a somat să nu luăm cu noi oameni în plus, fiindcă e o ediţie mai săracă, am întîlnit, în tren, o fată frumoasă, finuţă, liniştitoare. Am luat-o, deci, cu noi. Ce-i zicem lui Cavadia? Am hotărît că ea e secretara lui Postolache.
Pe peron, amfitrionul i-a sărutat galant, mîna…fata ne-a însoţit peste tot, făcînd o impresie bună. La finalul festivalului, i-am spus adevărul lui Cavadia – că e o tipă pe care am cunoscut-o pe culoarul trenului şi care a făcut 10 luni de pîrnaie-n Germania. Mircea a tăcut trei minute, după care a vorbit cu cuvintele noastre: „Să ştiţi, totuşi, că e cea mai distinsă doamnă care a trecut pe la acest festival!”…Din păcate, are dreptate…
Viziteu: e mai mult decît un caricaturist, e un personaj! Zîmbind într-una (deşi nu cred că are de ce!), năvălind cutumiar, peste oaspeţi – chiar şi cînd nu e invitat!, lansînd şi vernisînd la fiecare ediţie (graţie prieteniei lui Nelu Mancaş), plasticianul a trecut, se pare, de la perioada black & white, la cea color. Să-i meargă bine şi-n asta! Dar, vă dezvălui un secret: să-l vedeţi şi dansînd – îl ia pe Răzvan Mazilu! Fiindcă are inefabil…
Costel Pătrăşcan: grafician de ziar. După Matty, singurul care a putut ţine „una pe zi”! E şi un om plăcut, şi mucalit, şi a făcut multă vreme echipă cu Mihai Frunză. Umor nebun, cîteodată! Chiar mi-e dor şi de el…
Leonte Năstase: omul infatigabil, desenează 22 de ore pe zi! E aproape autist, din cauza asta: într-o ediţie de festival, fiind la Bîrlad, a zis că regretă că-n…Focşani, n-a venit să-l vadă prietenul lui Pavel! În altă ediţia, a întîrziat cu o zi, deoarece s-a suit într-un marfar care pleca în Maramureş…Mînă bună de portretist.
Nu pot să-l omit, din acest top afectiv, pe maestrul Poch: am petrecut zeci de zile şi seri cu dînsul. Era veteranul caricaturii naţionale! ( l-am cunoscu în 1973, la debutul meu în Urzica). A fost mereu elegant, discret, înţelept – nu întîmplător e nepotul rabinului din Babadag!
Nu mai ştiu mai nimic despre Mirodoni, Turculeţ, Topan – vechi amici. Poate aflu acum.
Şi-i mulţumesc lui Nelu Mancaş fiindcă îmi dă ocazia să retrăiesc,azi, la Vaslui, o clipă din tinereţea-mi minunată…
Bogdan ULMU
Iaşi, 19 septembrie 2010