Domne’, bine că trecură Mărţişorul & Ziua Fomeii, că şi-aşa n-aveau şoldovenii noş tri după ce bea apă! Fo două zile, din motive de cadou la madame, n-avură nici de trăscău!
Da’ domnu-i domn, şi-n şanţ, şi de sărbători galante!
Iote, şi varii foruri oferiră codanelor între 18- 58 de anişori, oportunităţi de serviciu (joburi – cum se zice la oraş).
Iar ăi cu dare de mînă oferiră bikini…comestibili! Ptiu!
Se răsucesc străbabele noastre-n ţintirimuri, de in vidie! Că lor, moşnegăii, de 8 martie, nu le hăpăiau „gogoşarii” ăi rozalii, din molton!
Alte vremuri, deh…
Se mîncară şi „măcinici”(cum se zice la ţară) zilele aistea, se băură de 40 de ori cîte 40 de pahare( sănătoasă datină!) şi lumea îşi prinse, veselă, ghiocei nu doar la tîmple, ci şi-n piept, ori pe la şliţurile de rochii!
Şi de ce să nu fie lumea veselă? Că CNA a interzis textele licenţioase? Era şi cazul!
A, că Paraziţii au ameninţat parazitul for cu ciomăgeală & mangealîc, asta-i altă conservă de peşte!…
Or să fie mai atente şi formaţiile astea oligoide, cînd aleg textele…
Pe vremuri a fi textier, era o meserie. Azi nu mai e.
Păcat, că era bine plătită…
Să trecem la un subiect fierbinte, tare : răzbelul din Irak. Noi adăpostim pe la mare militari din SUA – acu’, recent, mai veniră din Anglia -da’ Saddam ameninţă cu bombar deaua pe toţi ăi de se dau cu oamenii lui Bush.
Da’ io nu mă speriu : Nelu al nostru a zis , cu vocea sa optimist/inconfundabilă :”Suntem la mare distanţă de Irak!”
Cum nu!
Deşi, cu tehnica asta modernă de luptă, un metru, ori zece mii de km. , îs tot aia…
Mustăciosul poa’ să stea-n buncăr şi de-acolo, apăsînd pe butoane, aruncă cu ghiulele-n toată lumea…
Şi nu cu mingiuci d-astea paşnice, de oţel, umplute cu focoase elegante : cu măciulii d-alea pline de antrax şi limacşi infestaţi, care în contact cu mioriticul nostru paşnic, pot face prăpăd : în cep să-i cadă azi un fir de păr, peste un minut un dinte, apoi un deget…în fix zece minute ră mîne din viteazul nostru locuitor o grămăjoară fumegîndă de tescovină…Feri Doamne!
Da ’ nu vin spurcaţii ăia la noi! Întîi au treabă cu ăia care îs peste Ocean ; apoi cu duşmanii din Asia…
La noi,poate vor ajunge-n final, cînd vor rămîne-n număr bun de jucat un meci de rugby…Şi noi, menajaţi, vom părea cîtă frunză & marijuana…
Războiul are, pentru noi ,şi părţi bune : sunt cazaţi pe litoral peste 3.000 de cowboys! Ori 10 parai pe zi (minimum!) =30.000 dolari. Nu e bine? Să stea cît mai mult, să ne cunoască ţara, fetele de măritat, Delta, lipovenii abstinenţi, caviarul, pelicanii, anofelii, nămolul tămăduitor de la Eforie, şuberekul, muzeul arheologic de la Callatis, turcii care schimbă valută, statuia lui Ovidiu, iaurtul de oaie…
Şi e bine că au sosit deja şi vapoare cu urmaşii lui Shakespeare : să vadă şi ei ce-i un ceai serios ( de rostopască, ori de tătăneasă) ; pe lîngă al nostru, naturist, Liptonul lor e atît de banalizat , că va fi scos de pe piaţă!!
Oricum, să nu-i ducem pe la Palatul parlamentu lui, că acolo-s, la subsol, 2.000 de tone de gunoi, neridicat.
Dar pesemne că nu miroase prea tare, din moment ce deputaţii & senatorii-l suportă.
Sau or fi răciţi?…
Şi domnul Timof te, om serios, altfel, se dădu la Adiţă, cum că bagă pile la prietenii lui din SRI.
Romaşcanul însă nu vru să dea vreun nume : lăsă suspans…
Da’ ce ziceţi de româncuţa noastre ce se duse-n Kuweit să prezinte bijuterii, şi o luară ăia cu feregea pe sus cum că-i spioanca lui Saddam?! Ptiu! Ori de ucigaşul care l-a dat în judecată pe un ins, fiindcă i-a adresat un „ Mă, criminalule!”
Lumea nu mai are norme, fraţi păliţi, şi eu cer scuze-n numele Univer sului, că trebuie să comentez atîtea aberaţii!
Hai, nu mai ţineţi mărţişoarele-n piept, că ară taţi ca nişte mercerii ambulante. La muncă, scoateţi pitacul şi-l dosiţi bine, că la vară vreţi la mare, să vă daţi în bărci cu soldaţii americani, şi de unde parale?! Profitaţi de soare şi uitaţi-vă atent, să prindeţi momentul în care gingaşul fir al ierbii iese, curios, la suprafaţă…
Pa!
