Mergeţi la defilare de 23 august?

Ilustrație pentru „Mergeţi la defilare de 23 august?”, text de Bogdan Ulmu: chestionar cu creion, clopoțel și ceas de buzunar

TEST…

Mergeţi la defilare de 23 august?

Tuturor ne plac defilările – mai ales, de cînd nu mai suntem obligaţi să participăm la ele. Mulţi dintre noi oftează şi-acum a regret, nu după insolaţiile pe care le făceau cînd treceau prin faţa tribunei, strigînd pînă răguşeau „Uraaa!!!” sau „Ceauşescu-Pace!”, nici după berea caldă şi acră pe care o cumpărau, după, stînd la coadă: ci, mai ales, gîndindu-se ce tineri erau pe vremea aceea…!

Dar, ca să aflăm ce impresie fac acum defilările, şi fiindcă azi e 23 august – dată pe care, cum bine a zis domnul Nelu Iliescu, ar fi bine să o sărbătorim şi-n alte luni – am pus unui număr incomensurabil de subiecţi & predicaţi , întrebarea de mai sus.

Iată răspunsurile primite :

a) io merg la defilare de 23 august în fiecare săptămînă, fin’că mie-mi place să defilez; neam de neamul meu am defilat! ni se pare o datorie sacră de defilangiu;

b) ce defilare, mă? ne dă ceva?!;

c) de mic merg la defilare, cu tata : facem 5-6 portofele şi fo’ trei poşete, la fiecare sărbătoare! ;acu’ el doar ţine de şase, că-i tremură mîna, săracul!…;

d) fiind apetisantă, nu mă duc în înghesuială, deoarece este mitocani şi obsedaţi care mă pipăie, pretextînd că n-au altă balustradă, de care să se ţină cu mîna;

e) eu am fost, pe vremuri, în rîndul oamenilor de ordine – da, da, ăia care intonau, la încheierea paradei, „Internaţionala”! ; mie-mi plăcea că nouă, fiindcă eram vigilenţi şi importanţi, ne dădea pe bon, după defilare, doi mici cu muştar şi pîine gratis ; muştaru-l duceam acasă ;pîinea o strîngeam pentru porc… frumoase vremuri!…;

f) io n-am voie să defilez fiindcă am platfus definitiv; o să mă uit la televizor – dacă or transmite-o! ; şi dacă n-or pune jos, cerc roşu : la astea cu cerculeţ roşu nu mă lasă băr bată-meu să mă uit…;

g) …da’ ce-i la 23 August? de ce să defilăm, bă ?;

h) io defilez de Ziua Marinei, pe 15 august, aşa că…săriţi-mă ; şi-apoi, de Ziua Marinei e mai bine, că defilezi… pe apă!…plus că vine Neptun şi-ţi dă vin…apoi apar sirenele de la Fantasio şi-ţi dau …alte alea…de la popotă ne dă ghiudem…ce mai, ar trebui mutat 23 augustul , pe 15!

Comentarea (fără plăcere a) răspunsurilor :

a) ţineţi-o tot aşa : vor reveni vremurile bune!

b) …da’ iritabil mai eşti, mamaie!

c) …măcar bine că aţi rezolvat problema şomajului …

d) …ce vreţi, dezavantajul călăreţului!…

e) sunteţi bulimic?

f) păstraţi-vă candoarea, doamnă!

g) chiar?!…

h) ca de-obicei, v-am recunoscut, domnule Ananie Gagu!…

Text din arhiva Bogdan Ulmu, publicat așa cum l-a scris, cu ortografia lui („î” din „i”).