Haz de necaz
O companie nedorită
– se dedică bunului meu prieten M. Cavadia –
După ce s-a terminat tradiţionala manifestare, prestigioasă, la care am avut cinstea să fiu invitat şi-n această ediţie, am mai rămas o noapte-n oraş, deoarece aveam cursuri, a doua zi, în apropiere şi n-avea rost să mă mai duc acasă, la 600 de km., pentru o singură zi. Aşa dar, ca omul aflat în oraş străin, fără treabă, am acceptat bucuros invitaţia la prînz, a priete nului meu Mirciulică. Am luat o sticlă de vin şi o cutie de bomboane şi am sunat la uşa ami cului. Am pupat mîna doamnei, am împărţit dulciuri copiilor, am compătimit guta soacrei …A fost o întîlnire agreabilă, liniştită, o duminică relaxată în care calmul oraşului pusese stă pînire pe noi,parcă, într-un mod definitiv…
Seara, îmi zic, hai să mă revanşez : îl invit pe confrate la cină, la un restaurant care pă rea ademenitor. Intrăm, nici o masă liberă! Doar una, aproape de intrare, avea un consuma tor mai ciudat – un ursuleţ de pluş, destul de mare ( abia încăpea în scaun…).
Hotărăsc să stăm acolo. Mirciulică însă, spre seară, nu ştie nimeni de ce, devine irita bil. Ideea de a consuma într-o asemenea companie, e clar că nu-i surîdea. După ce ne-am aşe zat, a venit o fată simpatică, cu un mini şi mai agreabil , să ne întrebe ce dorim.
– Pînă să ne iei comanda, ia animalul acesta de-aici! – a dictat recentul consumator.
Fata însă avea personalitate, plus o vădită simpatie pentru jucărie.
– Nu pot să-l iau, deoarece aici e locul lui.
– A fost, acum stau eu aici!
– Staţi şi cu el, că e simpatic!
– Dacă ţi-e simpatic, ia-l de bărbat! – a continuat disputa, amicul.
– Gluma e deplasată, domnule! Pe de altă parte, aici îi place lui să stea! Aici consumă ursuleţul , în fiecare seară! E clientul casei!…
– Şi eu , unde consum?
– Lîngă el! Nu e o comapanie degradantă,nu?!…Există oameni mult mai…
– Lasă consideraţiile, că dacă vroiam filosofie, apelam la Liiceanu!
– Liiceanu? Nu vine pe la noi…
– Nici eu – dacă nu pleacă urîtul ăsta de la masă!
Cu o expresie scîrbită pe figură, bolborosind ceva de genul „a vorbit unu’frumos foc! ”, chelneriţa a luat de-o mînă paşnicul ursuleţ şi l-a aşezat pe bar, cu spatele la noi.Eu abia aş teptam să comand ceva – mi se făcuse, brusc, foame şi sete ; n-am apucat…
-De ce stă bestia aia, cu spatele la mine? Întoarce-l, să mă privească-n faţă, dacă are curaj!…
Pînă la urmă, ne-a privit în faţă un …agent de pază care ne-a sugerat,zîmbind, să ne-n toarcem acolo unde am consumat pînă la ora aceea.
Am plecat la gară cu o experienţă în plus, utilă şi ea : a nu se mai intra în localuri în ca re stau la masă animale de pluş. Punct. Bogdan ULMU